poezii

printre negaţii

eu nu ştiu inimii bătaia să-i dezleg,
iar lacrimilor toate nu le mai pun zălog,
atunci când trec, alunecând prin cercul meu
privind lumina ta: un nod.
eu nu ştiu a vorbi decât scriind,
când apele din jur mi se desfac,
spre tâmple toate furiile reci
îmi pun capac.
şi nu-ţi mai vin,
am obosit,
în schitul mic şi inutil al firii mele
nu caut umbre nevăzute de nuiele,
a leagăn spart.
şi chiar de-am fost o vorbă-n vânt
pe uşa vremii tale răstignită,
o cană-n care apa nu mai vine,
te uiţi, dar nu mă vezi pe mine
căci am apus.
şi dacă crezi că mă cunoşti,
altoi de inimă de mâna ta sluţită, eu am să râd:
în urma ta e-un dor de noapte răsucită,
o rană nelegată ce pulsând
nu mă arată şi nu mă ascunde
azi sunt aici,
mâine niciunde,
un fum topit de vânt, curgând,
sub streşini oarbe, de tăcere
întunecând.

concluzie:
inima nu moare niciodată,
chiar de se-opreşte să bată.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

3 thoughts on “printre negaţii

  1. saaau? happy chiar mi-a plăcut alăturarea asta, pe cuvânt. de fapt am niște asociații de vers în cap de zici că azi am descoperit poezia.

  2. nu, chiar nu. sad nici nu mă gândesc la aşa ceva! sunt trăirile mele şi voi mai sta o vreme printre ele. până se dezleagă. şi nu, nu au legătură cu nimic din ce a fost pe aici.

Comments are closed.