despre oameni şi poveştile lor

jocul herei

– apasă pe olimpotab!

vocea se auzi parcă de nicăieri şi parcă din interiorul monitorului albastru pe care luceau stins nişte puncte colorate, apropiindu-se şi depărtându-se cu iuţeală ca într-un dans neînţeles. fetiţa clipi, dar mâna ei mică nu atinse butonul indicat. vocea se auzi din nou, nerăbdătoare:

– apasă, nu auzi? dacă vrei să treci de nodul gordian-cardinal ai nevoie de olimpieni!

micul psiriduş se dezvălui în toată splendoarea lui. nu mai înalt decât o tastă, mai răsărită și ea, aşa, nu era nici frumos şi nici urât, o creatură verde, ca de ceară moale, înzestrat cu un glas subţirel, ceea ce îl lipsea puţin de autoritatea la care visa. glasul, aşa se părea, numai fetiţa îl putea auzi. deocamdată însă îl ignora, căci se întoarse la monitorul atins de văztuneric, unde punctele colorate păreau să o aştepte cu mesajul lor ascuns. butonul i se păru şi el incandescent, ca o ademenire în spatele căreia încă se temea că i se vor nărui toate acele exasperanţe nerostite.

în mintea ei crudă totul era mai complex şi mai profund decât un joc, era un drum iarnarcotic pe care nu îl putea abandona şi la care se întorcea mereu curioasă, pătimaşă chiar. e drept că la aceasta contribuia şi micul asigurmand stelar verde, seria trei. el se iţea din buzunarul ei de la rochiţă ori de la pijama la cele mai neaşteptate ore, uneori în cele mai nepotrivite momente, aşteptând clipa în care, cu toate simţurile încordate, ea îl putea auzi.

– apasă, ce mai stai?

fetiţa zâmbi ca o pisică cu alura aceea de iubilură. ştia prea bine că avea nevoie de olimpieni, numai că nu se grăbea prea tare să-i cheme în ajutor. cumva avea să le rămână datoare şi asta nu-i plăcea defel. de dincolo de fereastra lăsată deschisă, prin corolarma dimineţii, ea intui glasuri de copii ridicate în aer de vântul primăverii, acela care, aşa credea ea, îi adusese de câteva zile pe pervaz un dezmâţ tărcat. nu, nicidecum o pisică, mai degrabă tot un fel de curcosaur protostelar care aducea oarecum cu ceea ce văzuse ea prin cărţile vechi şi maică-sa îi spusese că ar fi o felină ce trăieşte în preajma oamenilor. tărcatul o privea serios câteva minute bune, apoi dispărea de parcă s-ar fi dizolvat în lumină. desigur, numai ea îl vedea.

– nu e chiar un pisoi adevărat! – strigă fetiţa de parcă ar fi visat şi în clipa aceea mâna ei mică topi butonul care clipise răbdător până atunci, dar şi aşteptarea micului ei sfătuitor. punctele luminoase începuseră să alerge pe ecran într-un fel haotic, necontrolat, lăsând în urma lor dâre lungi de culoare. apoi totul se dizolvă lăsând spaţiul neted şi iarăşi albastru pentru literele care anunţau trecerea la un alt nivel.

copilul bătu din palme cu încântare. râsul ei se lovi de pereţii fragili şi se întoarse la ea ca un prieten vechi. dintr-o caneluridă a gândurilor năvăli o întrebare nouă. fetiţa îndesă repede micul prieten verde în buzunar şi se rostogoli pe scări, cu obrajii de purpură:

– mamă, mamă!

femeia, aplecată spre pânzele pe care cosea cu o culoare indescriptibilă, îşi ridică privirile albastre şi limpezi către copilul său:

– mamă, nu-i aşa că olimpienii nu există de fapt?

femeia zâmbi uşor încurcată. îşi privi odrasla câteva clipe şi apoi încercă, aşa cum o făcea de fiecare dată când nu găsea răspunsul potrivit, să o ispitească spre altceva:

– hera, nu vrei să ieşi şi tu la joacă cu ceilalţi copii?

sursa foto: salome

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

43 thoughts on “jocul herei

  1. now is purrrrfect! big grin nici linkul de-l puseseşi aiurea nu era ok şi nu am verificat încă pentru că citeam pe ceilalţi din tabel. (mea culpa)

  2. Am auzit că anul ăsta apare asigurmandul stelar seria patru. Cică nu mai e verde, s-ar putea să fie fuchsia!

  3. în goană trec pe-aici, că-s încă foarte ocupat / a fost tema cea mai provocatoare și mai generatoare de postări inspirate de când sunt în comunitatea PSI. Trăiască PSI! … i will be back…

  4. Hera şi prietenii ei imaginari au scos la iveala, pe lângă inocenţa firească vârstei, cele 12 cuvinte mirabolante, care nu puteau fi dresate decât sub condeiul tău magic! happy
    P.S. Canelurida gândurilor îmi dă ghes să cer şi eu un asigurmand stelar din acela verde, seria trei! Mai sunt disponibile modele sau rămân doar cu canelurida? laughing)

  5. Am venit cu jumătate de poveste. Scriu in continuare, cam intr-o oră termin și adaug pozele, dar mi-a fost frică să nu pierd tabelul.

  6. Eu cred că fetiţa are un olimpian de nădejde deja. Şi mai îmi place joaca ei solitară, ascunsă de ceilalţi copii. Că trebuie să treacă de nivelul 7 pentru mai mulţi olimpieni mi se pare normal. Doar să nu ajungă la 9 . Am auzit că e dificil şi de geniu să ajungi acolo. Cred că bat câmpii, dar e de înţeles: te-am citit ultima, şi, recunosc, i-am citit pe toţi ca într-o spălare de păcate că în ultima lună nu am reuşit să fiu prea prezentă! Ce nebunie a ieşit. Această duzină are nevoie să fie adunată intr-un document. Mulţi nebuni frumoşi!

  7. Eu am publicat vineri seara și am lăsat-o neterminată. Nu în sensul că n-aș fi terminat povestea. Dar am terminat-o nefolosind două cuvinte din cele 12.
    Câtă lipsă de gentilețe, auzi, s-o lași neterminată!…
    Dar parcă mai frumos sună s-o termini fără să folosești toată muniția din dotare…

  8. Așadar: călătorie inițiatică amânată. Fetița rămâne în lumea psiridușilor. Iar dacă nici dez-mâțul nu e real, chiar că bine ai făcut, trimițând-o în lumea reală a copiilor! Astfel, ai împăcat două situații:
    1. Pe de o parte, ai blocat accesul fetiței la cruda realitate a non-existenței olimpienilor. Ai lăsat fantezia să îi locuiască mintea în formare…
    2. Pe de altă parte, ai trimis fetița la joacă, în lumea reală a copiilor, smulgând-o mediului imbecilizat al jocurilor pe calculator.
    O înțeleaptă echilibristică maternă între fantezie și realitate. Așa am înțeles eu, cu mintea în deformare, după o sâmbătă plină de ”dezmâț”… a nu se interpreta în termeni scandaloși…

  9. mă bucur. mă bucur să îţi spun că ai participat la duzina cu cele mai multe texte din istoria noastră… chiar sunt copleşită de ce s-a iscat. happy

  10. scuze, kadia, că nu am răspuns. eu am mărşăluit ieri cu prăjiturile prin offline. tabelul s-a închis abia astăzi… vin să te citesc imediat.

  11. De vină o fi numai (ne)întîmplarea, că gîndurile ni s-au întîlnit… Cu stilourile nu mai sînt de mult prieten, nu ştiu de ce… nici cu aurul, fie el chiar şi-n vîrf de stilou. Crezi că al tău ar sta de vorbă cu mine, în condiţiile astea…?

  12. Chiar te rog, mult, mult de tot ca o data pe luna sa avem Duzina cu cuvintele noi happy
    Mie mi-a placut extraordinar de mult happy

  13. bine zis, neîntâmplarea. nu crede aur orice poleială. peniţele acelea preţioase s-au ascuns de multă vreme! winking

  14. ”imbecilizant”, nu ”imbecilizat”…oboseala cronică, bat-o Krishna…
    și, ca să nu fiu greșit perceput, jocurile pe calculator n-au numai ”the dark side”… e și ceva fantezie benefică, doar că e dificil să trasezi linia de demarcație între distracție și dependență…

  15. am străbătut și eu toate cărările împleticite, în sfârșit!
    O joacă nebună cu idei minunate și cu oameni creativi și veseli.
    Mai vreau! winking

Comments are closed.