poezii

îmi amintesc…

îmi amintesc cum plânge iarna în cătușe,
când albul vechi mi se dezleagă de cuvânt,
îmi amintesc şi uit prin mine, fumegând
mai jefuiesc de noapte trei doruri jucăuşe.

îmi amintesc de mâna ta lucind, chemare
şi glas cumva ştiut, strivind ademeniri,
îmi arde parcă toată iarna în priviri
când te privesc cu dor de ducă şi de soare.

şi te-aş chema de nu te-aş şti în mine,
alcov de boabe dulci dormind a vin,
ţi-aş ţintui pe coapse şi-n rubin
m-aş desena pe mine-n tine.

îmi amintesc cum plânge iarna peste pleoape
în alb absent şi-n gândul înroşit,
îmi torc pe sub ferestre de nor şi de ursit
când glasul meu te cheamă mai aproape.

îmi amintesc de mâna mea, prin amintiri
te răsfoiesc şi parcă-n mine văd cum moare
tăcerea ta albastră, tăcerea mea o nonculoare
…a zilelor din fostele iubiri.

sursa foto:salome

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

5 thoughts on “îmi amintesc…

  1. Ok…cu sinceritate! Am retinut…iarna, alb,iarna,alb,nor.Mi e frig…Urasc iarna. Si de afara si din suflet. No offense! Sunt limitat recunosc.

Comments are closed.