poezii

rostogolind înţelesuri

eu nu strivesc tăcerea sub călcâi
atunci când vorbelor le pun zălog
şi-n dezmierdare de cuvânt
m-afund.
eu nu ating cu ochiul meu mirat
lumina-n învelişul ei fragil,
mi-e aplecare a-nţeles
când fraze ţes.
eu nu alung nematerialul din idei
când ele vin pe scară, la apus
şi muza îmi coboară în stilou,
în scrisul nou.
eu ard.
pe foaia albă şi pe trup,
pe unde-mi dorm, nevinovate,
încă nescrisele trăiri,
de înţelesuri dezlegate,
eu strig
înspre lumina care doarme
a clopot şi a drum ce nu s-a scurs,
zidesc trăirea mea în verb
şi înţelesurile toate
mă ning.
eu nu mai ştiu şuvoiul de cuvinte
atunci când vine ca un val de ape
şi-n trecerea-i prea repede, de gheaţă,
mă ning.
şi-abia apoi,
privind spre voi,
cu praf de şlefuire în privire
rostogolesc… ademenire.

ecuatie

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

24 thoughts on “rostogolind înţelesuri

  1. Ştii că mă enerveeeezi, daaaa ??? Pfuuuaaiii… şi doar am zis că întâi scriu şi apoi citesc ce-au scris alţii …
    Acum, na poftim !, mai rostogoleşte tu Dane, dacă mai găseşti ceva de rostogolit după ce citeşti o astfel de poezie.

  2. dacă îţi spun că am vrut să scriu cu totul şi cu totul altceva mă crezi? happy nu mi-a ieşit deloc proza care o dorisem…crying

  3. sincer, n-o am. dar nu e un secret rigoarea mea la scris. şi lenea la adunat textele din teancurile de caiete înghesuite în barul unde orice om normal îşi ţine chestii mai lichide. laughing

  4. PSI, și-a ieșit și asta! Și, deși nu se prea fac ierarhii în această comunitate, cred că e una dintre cele mai bune postări ale tale, de când te citesc.
    Te-am comparat cu tine însăți, deci nu am încălcat niciun protocol tacit.
    E ora 2.48. Noroc că mâine încep munca la 12.00…

  5. ….toti vom fi azi extaziati de frumusetea versurilor tale. Ademenire e putin spus, ne lăsăm vrajiti, purtati in intelesuri care nici nu mai conteaza pentru că se rostogolesc direct in noi. Şi eu afirm că e cea mai frumoasa scriere …citită de mine …aici, dar poate supăr…

  6. la momentul actual, cc-ule, postarea care mie îmi place cel mai mult (scrisă de mine) nici nu a făcut parte dintre jocurile noastre. se numeşte “seara nu servim roşu”…
    sper să mai ai ocazia să spui şi cu alte ocazii aceleaşi cuvinte despre scrierile mele.
    mulţumesc. happy

  7. de arderea-mi ţi-e vina jumătate
    căci ştii prea bine flacăra cum se ridică
    turnându-şi aur peste ochii goi
    ce caută,
    se caută pe sine
    printre tăciuni curbaţi,
    printre ruine
    pe care e de-ajuns doar un cuvânt
    să le ridici din nou.
    de vină-ţi sunt
    că-n apele oglinzilor de seară
    ne recunoaştem sub arcuş
    … vioară.

  8. bijuteriei ăsteia i se cuvine un răspuns gândit mai mult. deocamdată doar ce te întreb dacă te-ai apucat deja să faci daruri… happy

  9. Când s-or apuca să-mi facă şi mie plăţile părinţii. Deocamdată se fac că plouă. Nici măcar că ninge! sad Nici lui Manuel nu am apucat să-i trimit cele 3 păpuşele. Voiam să mai adaug ceva. Mai am nişte creioane colorate. Dar n-am cu ce bănuţi. sad

  10. eu (nu) scriu
    cutiei postale goale, ironic pusa pe cavoul lumii,
    nu am destinatar, dar am cutie,
    nu scriu, ci doar soptesc cuvinte peste pagini,
    nu stiu, ci doar traiesc un abur,
    nu vreau, ci supravietuiesc nonsensul,
    nu pot, insa pretind mirarea si in al ei uter eu ma mai nasc o data, apoi de alte mii de ori,

    eu scriu tacerii doar doua amortite soapte,
    prin ele, ca niste brate absente, eu te ridic de talie la cer
    si te iubesc
    pana la marginile firii.

    chiar daca tot ce mai stiu de dumneata, iubito,
    am tot trimis catre cavoul cutiei de scrisori ce’ti tine loc de suflet in viata dinainte…

  11. eu scriu vorbelor tale,
    cele nerostite,
    păsări albastre pe acoperişul lumii,
    acolo unde priveam amândoi
    cândva,
    într-un alt decembrie.
    eu nu mai ştiu nimic despre mine,
    doar că în absenţa zăpezii
    îmi desenez chipul tău pe ferestre
    din răsuflări.

Comments are closed.