semn de după amiază pentru copilul… road şi proiecţiile sale de timp.
ni se adună toate frigurile pe tâmple,
ca un apel de ceaţă peste gând
mici soldaţi, lacrimile, privesc nătâng
hei,unde ne sunt aripile?
mi se face un frig polar dimineaţa,
atunci când tu ieşi prin ferestre
aripi largi, balans, dulce distanţa
şi un înalt ca o ladă de zestre.
mi se face un dor nemapomenit, parcă aşa
cu gene lungi şi glezne albastre
mi-e un dor imatur, de tăcere şi nea
şi mă pierd în iubirile noastre.
ni se adună frigurile în sărut
şi viaţa prinde glas de catifele
iau în cătarea puştii un zlot
şi te prind în dansuri de iele
apoi,
cu umerii goi
am să te prind,
am să te-ating
am să te iau în posesie,
pisoi!
Camelia, zilele acestea mă gândeam la Iris, dar nu știu să-ți spun exact de ce. Poezia ta e superbă, și mă gândesc numai de câte ori ne-am jucat noi cu comentariile, care, dacă stau mai bine să mă gândesc, reprezintă texte și postări în sine. Frumos, audibil sunetul din poezie. Iar muzica? Îți îndulcește sângele, pur și simplu.
road, tu şti prea bine cum curg apele. reacţionez la ceea ce citesc! iris? nici nu ştiu cum am ajuns fix la piesa asta. poate tot din cuvintele tale, cine ştie?!
Pis, pis…
Chiar….sa nu crezi nimic
Parca zilele astea pluteste in aer vorba. Cel putin in aerul din jurul meu
Mereu spun că întâmplarea e cea mai frumoasă întâlnire, lucru absolut valabil și în cazul nostru. Ești minunată, felină care scrie cu bronz.
rata, nu spune chiar toot!
Chiar mă gândeam, zilele astea, că dorul e în general imatur, adică ține de tinerețe, nu de vârsta adultă. Adultul are melancolii, regrete, neîmpliniri, mai puțin doruri.