poezii

îmi plac oamenii

numele lor mi se lipesc de palme
ca nişte frunze ude,
chemate de vânt,
iar gândurile,
gândurile îmi par câteodată
nişte păsări cu gâturi lungi
în căutarea luminii.
pene albe şi roşii mi se desfac
din şiragul culorilor
încă neştiute,
idei rotunde ce închid în ele
bine şi rău,
până dincolo de pricepere.
îmi plac oamenii.
inimile lor se aud uneori
ca un cântec,
freamăt ce închide mirare,
rotund în culoare.
în carnea sălbatică a clipei
un câine veghează liniştea
ce doarme în ferestrele nopţii.
îmi plac oamenii
care trec prin mine.

cântecul de astăzi este doar o obsesie,dar poate fi şi un dar pentru hipertensivul nostru căruia îi spunem astăzi la mulţi ani!

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

11 thoughts on “îmi plac oamenii

  1. Mie imi plac mai mult omuletii, puii de oameni happy Cei mari au deja prea multe masti, destule usi inchise, adeseori s-au indepartat prea mult de esenta/ de sinele lor – practic, au adormit. Una peste alta pot sa inteleg aproape toate comportamentele umane. Si pot simti compasiune si intelegere de multe ori ( nu intotdeauna, nu inca ).

  2. O să mă “parafrazez” chiar pe mine; “Lătraţi cânilor, lătraţi, că şi eu îi am pe-ai mei…” în sensul cel mai puţin nevinovat cu putinţă.

  3. Uneori inimile lor se aud ca un cantec. Atunci canta si inima noastra. Cand insa inimile lor plang, ce facem? Atunci este greu. Cand aduni in inma ta toate durerile celor ce “trec” prin tine este tare, tare greu.

Comments are closed.