despre oameni şi poveştile lor

umbra

dintre toţi părea singurul a cărui umbră se desena înapoia lui ca un căţel credincios, hrănit din praf şi din resturile luminii, o pată care nu-i semăna prin nimic, dar care era a lui, îşi aparţineau unul, celuilalt într-un fel inexplicabil; firea lucrurilor peste care renunţase să mai treacă cu înţelegere ori curiozitate, aşa cum obişnuia să facă cu toate celelalte. o acceptase, uneori o aştepta pe la intersecţii atunci când ea întârzia puţin, parcă atinsă de oboseală, deşi el ştia că nu este deloc aşa. umbrei îi plăceau vitrinele mari, cel în spatele cărora putea fi orice, o lume întreagă şi necunoscută a cărei strălucire o simţeau amândoi şi spre care ea, umbra, întindea degete tremurânde, vicioase.

sursa foto: salome

el îi zâmbea îngăduitor, ca unui copil, însă nu se clintea din drumul lui în care nu lăsa graba să intre niciodată, de aceea ademenirile umbrei se sfârşeau cu un oftat. resemnată, ea trecea mai departe, în urma lui, prin bălţi şi pe trotuare fără să se ude ori fără să se încingă de la asfaltul care înghiţea lacom tot aurul topit al soarelui, se lăsa purtată prin ploi sau vânt ca un slujitor credincios, aruncând priviri fugare în jur ca şi cum ar fi vrut să anticipeze destinaţia lor ori să reţină drumul ca pe o hartă, deşi umbrele nu au memorie.

în genere umbrei nu-i plăceau şirurile lungi de case colorate în care părea că nu se întâmplă nimic, deşi în spatele lor, în ascunzişul de cărămidă prea înaltă, viaţa curgea la fel, egal, cu aceleaşi împletiri de speranţe şi bucurii, de tristeţi şi de lacrimi ca în vitrinele mari, doar că de acolo, de pe asfalt, ea nu le putea ajunge şi nici auzi. o fascinau şi ar fi privit cu orele acele locuri străine în care mirosea puternic şi dulce a bogăţie arătată cu nepăsare şi spre care amărâţii ca şi el priveau numai pe furiş, cu durere. femeile acelea diafane, sclipind ca diamantele de la gâturile lor fragile, dezvelindu-se în foşnet de mătăsuri lungi nu erau nicidecum pentru el, dar umbrei îi creşteau pofte neurşinate la vederea lor şi ar fi muşcat cu colţi de întuneric din carnea aceea albă. în fond era doar o umbră, nu? ce i s-ar fi putut întâmpla?

el nu o văzu la început. cu gândurile duse departe la fata aceea pe care o zărise cândva la o fereastră şi i se păruse incredibil de frumoasă, îşi uitase o clipă umbra, iar aceasta, atentă, nu ratase prilejul unei muşcături discrete. o gleznă albă şi fină tresări sub atingerea colţilor ascuţiţi, dar atât. ţipătul nu se auzi, ori el nu îl prinse cu urechile lui. povestea se repetă în vreme ce el plutea neatent şi îndrăgostit. umbra lui se schimbase, îşi ascuţise colţii şi în ochii de oţel se ghicea de acum o îndrăzneală de neoprit în vreme ce muşcăturile îi luceau perlat, a venin şi a moarte, îngrozind lumea care trăise până atunci într-o linişte netulburată.

îşi amintea deşi trecuseră ani buni de atunci, îşi amintea fiecare detaliu al zilei aceleia prinsă în blestem, ziua care semănase cu toate celelalte şi totuşi nu, fusese o dezvelire, un adevăr de neclintit, de neoprit. fata pe care o iubea deşi nu îi vorbise vreodată îl aştepta în poartă. coborâse din chenarul ferestrei păstrându-şi lucirile de icoană pe chipul alb şi senin. el o văzuse de departe şi tresări prins de o fericire nouă la gândul că avea să-i vorbească în sfârşit, că avea să-i simtă parfumul. neştiind prea bine ce îi va spune se opri o clipă, cât să rupă dintr-un gard un boboc de floare pentru floarea care îi zâmbea, dar când se întoarse o durere îi săgetă sufletul şi un urlet zdruncină seninul zilei. umbra lui, căţelul credincios pe care îl purtase cu sine, ţinea inima fetei în dinţi. din ochii ei întunericul curgea ca o otravă: aşteptarea luase sfârşit şi crima, îndeajuns de repetată, de gândită, se făptuise tăcut, într-o secundă.

– eşti numai al meu, băiatule, numai al meu!

rătăceau amândoi, nălucă şi om, cu pecete de întuneric pe suflet, iar el se ferea ca un blestemat din calea oamenilor. uneori umbra i se aşeza pe suflet râzând.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

35 thoughts on “umbra

  1. Brrrr….. Mi-a fost dor de tine! happy
    Ce umbra perfida! Poate ça nu bagam de seamana cand sufletul ni se schimba, cand poate sa o ia razna… Caci pt mine umbra e partea noastra eterica, dublul, invelisul de duh…

  2. Ai scris frumos şi citindu-te parcă îmi pare rău că nu am dat curs temei. Dar, nu ştiu de ce mi s-a părut a fi ceva prea personal şi nu am vrut să deranjez.
    Iar ca o glumă, cu scuzele de rigoare, am prostul obicei de a fi sincer. Aşa că dacă aş fi scris la tema dată existau mari şanse ca acum să fiu arestat preventiv pentru tentativă.

  3. stelele? hm… i spake to one once and si she spake to me in return, thee gazed everywhere and, at last, as if she heard the voice retained within my skull, the true question, she bloomed out: each shining star is a bright smile happy

  4. no stars in ur smile, eo! but i turn back to u my own… star? trick? smile? you tell me!
    …remember? shadow like a dog it’s in your way writing… tongue

  5. umbrele nu râd frumos niciodată, greenleaffy! winking în însăşi ideea de umbră nu încape nicio lumină de fapt. şi nici frumos.

  6. brr? big grin tu vezi umbrele mai frumos decât mine, cita. mie mi-a fost drag să conturez şi altfel, mai dark… am vrut să văd dacă pot.

  7. venea mâţul ca martor al inocenţei tale, dane! laughing dincolo de metaforă, de tonul amar sau jucăuş oare nu suntem de fapt cu toţii sinceri? oare nu este omul dincolo de cuvântul său?
    secretul aici ar fi că… în copilărie mă temeam de o umbră. de aici a pornit ideea de fapt.

  8. da, ai dreptate. fiecare alege să vadă ceea ce vrea căci de aceea scrisul este oglindă. scuze, te rog. happy nu ai cum să mă superi, eu sunt de vină că aduc corecturi şi nu ar trebui… nasul jos, pisic!

  9. psi, nu ti’am povestit; anult trecut, in liverpool parca, doi natarai jucau in joc de’a statuia. unul in fata celuilalt, cca. 5 m. intre ei, picati cu un soi de lut, au stat asa proptiti ore bune- i’am gasit acolo si dupa ce m’am intors de unde aveam treaba. ciudat, am avut impresia ca nu’s nici statui, nici oameni, nici umbre, nici concret si nici gazos. oameni-statuie-umbra, umbrele graiau cu elocinta oamenilor care… tac happy. funny game tho happy

  10. psi, ai vazut pe unde misun, acum sa vedem, i’ve got few future destinations already booked happy. o sa ai o surpriza happy

  11. Eu aş putea să-ţi dau enşpe exemple în care sinceritatea unor autori de texte e niţeluş, hai să-i spunem, mai puţin credibilă sau îmbracă adevărul celui ce comandă scrierea, dar nu ar fi un gest tocmai elegant din partea mea. Personal, atunci când am constatat făţărnicie mi-am retras ambasadele de pe blogurile respective.

  12. ştiu şi eu un exemplu ceva mai celebru, dan! care exemplu nu se află în blogroll-ul meu din exact acelaşi motiv enunţat de tine.

  13. exista o localitate langa brasov pe care brasovenii nu o stiu, e prea sub nas! se numeste tot brasov, iar cele doua, impreuna, sunt numite… brasoave happy

  14. Ooo, cu umbra personală am avut o conviețuire lungă și interesantă.
    Îmi amintesc cum, întorcându-mă de la școală, după-amiaza, mi-o admiram îndelung fiindcă era așa cum îmi doream eu să arăt: cu picioare lungi și glezne puternice, în realitate avându-le subțiri ca bețele. happy

  15. Se spune ca umbra e facuta din tot ceea ce negi, ce nu accepti, ce ascunzi de altii dar mai ales de tine, si atunci da, umbra iti devine dusman… dar e doar o ipoteza happy

  16. E o ipoteza in care cred si eu.
    Daca nu ma insel, Jung vorbea despre crusta ce ascunde ” bruta ” . Dar si scorpiile pot fi imblanzite sau, ma rog, brutele happy De unde rezulta ca pacea cu bruta e mai eficienta decat negarea ei happy

  17. hei, lotus, the chimp nu va face pace cu tine, oricat ai incerca tu sa faci pace cu el- nasol, pentru ca este de 3 ori mai rapid in gandire si de 3 ori mai puternic decat the human sad

  18. eu zic ca merita pasul, eo happy
    si ce daca e de 3 ori mai ? cu atat provocarea e mai mare, iar jocul autocunoasterii mai colorat.
    si crede-ma pe cuvant ca, e posibila situatia in care umbra iti poate deveni nu povara ci cale/ posibilitate, etc.

  19. Eu una nu mă simt printre ăia enșpe…de-asta și stau prost în clasamentul ălora de comandă scrierea. Dar pui prost problema, Dane, scrierile la comandă pot fi sincere și să degaje(e un cuvânt potrivit!) plăcere, dar îți ocupă mult timp! Ori e mai simplu să scrii impersonal, fad, dar asta să îți aducă locuri furntașe pe podium, fiindcă de-asta cică participi…Dar nu m-aș întinde aici cu discuția, căci a deschis acest subiect psi la psicafea…dacă o fi să ronțăim un morcov, doi în completarea celor zise deja, poate o vom face acolo…

Comments are closed.