advertorial

păstrătoarea visului (c)

 

pentru cei care îl cunosc pe manuel, cu siguranță că această postare nu este o mirare, căci au văzut, cred, întrebările lui adresate doamnelor și domnișoarelor, cu referire directă la gențile noastre și, de ce nu, la reeija  cei care, alături de agapedia au demarat o campanie de strângere de rechizite pentru copiii aflați în dificultate, numită “nu abandonului şcolar” (campania a fost prelungită cu încă o săptămână!).

IMG_1717

zilele trecute am cunoscut-o şi pe corina, unul dintre oamenii din spatele acestei întâmplări, iar povestea de astăzi le este dedicată lor,  este dacă vreţi un răspuns mai amplu la întrebarea ce înseamnă genţile pentru mine şi de ce îmi plac.

ochi negri. într-o lume toropită de căldură, ea îşi desenase în grabă, mai jos de fruntea înaltă, ochi de tăciune aprins, ascuns în frunzişul întâmplărilor de care se dezlega la răstimpuri cu dor de ducă, cumva neînţeles de ceilalţi, cu care se asemăna numai în alcătuire. ochi, mâini, picioare, câte două de fiecare parte, ca talerele unei balanţe ce ţinea în echilibru cer şi pământ.

un nor de stele mici, de forme de viaţă care, privite de la distanţă, păreau copiate, repetate de o mână nevăzută şi în miezul acestui freamăt era şi ea, parte minusculă din întreg, din rotund. puncte asemenea şi totuşi atât de diferite, peste care timpul curgea ca o miere şi dincolo de care toate aceste deosebiri îi apropiau şi îi depărtau, însoţiri şi despărţiri devenite fireşti în reţeaua aceasta a vieţii.

spuneam că ea avea ochi de tăciune şi privind-o, pe ceilalţi îi prindea un fior, o spaimă că ar putea fi văzuţi mai în adânc decât se cuvenea, ca o iscodire de dincolo de reguli. numai că diferenţele nu se opreau aici. ea ar fi putut lua de fapt orice formă şi rezona într-un fel aparte la emoţiile celor din jur, devenind pe rând o cană de apă la răspântiile însetaţilor, o tipsie de argint la masa bogaţilor ori o piatră lucitoare pentru mâinile care ştiau, deprinseseră şlefuirea nestematei. de o vreme însă o prinsese forma cea nouă, de copil mirat şi ciudat, alunecând printre oameni în căutarea sinelui, rătăcind dintr-o parte în cealaltă a norului acesta, uneori singură, alteori împreună cu ei, cu râsul şi plânsul la cingătoare, adunând şi risipind toate imaginile pe care le prindea, i se lipeau de mâini şi de ochii tăciuni ca nişte frunze ridicate de vânt.

i se păruse fascinant, i se mai părea şi acum, mersul legănat al femeilor care, cu trupurile lor rotunjite, încăpeau în ele pentru un timp câte două bătăi de inimă, iar ceilalţi le priveau cu licărul de aşteptare in fiecare gest. şi i-ar fi plăcut şi ei să rodească, să poarte în ea sâmburi mici, aducători de lumină în lumina cea nouă, temându-se numai că în rodire şi-ar fi pierdut darul de a se desena mereu altfel, de dragul omului.

de dragul ei. îi văzuse mâna alunecând în zori pe apele cuvântului. îi văzuse ochii umbriţi de teamă şi norul de gânduri în spatele căruia o prindeau visele cu ochii deschişi. îi auzi bătaia de inimă ca pe o chemare cu ochi roşii, legaţi. îi văzu pe rând toate comorile şi toate patimile pe care le purta nevăzute în braţele subţiri, parcă prea mici, cu pielea jupuită, rănită de dorul unei atingeri. o văzu pe ea ca pe sine şi atunci înţelese, se desprinse pentru totdeauna din forma de om, se redesenă în forma ei de totdeauna, patimă roşie pentru suflet.

era o zi de octombrie şi frunzele miroseau a ruguri aprinse în copaci sub mângâierea soarelui. oamenii îşi porniseră freamătul pe străzi. ochii de tăciune zâmbeau din învelişul lor de piele roşie, iar în căuşul ei dormea cu somn de pisică un stilou.  se strânse cald în jurul lui, cu grijă, să nu i se risipească cuvintele. şi îi şopti:

– eu sunt reeija, păstrătoarea visului. tu?

IMG_1720

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

8 thoughts on “păstrătoarea visului (c)

  1. Şi eu sunt păstrătoare de visuri, Reeija! Mi le aşez în compartimentele mele, generoase uneori, alteori descusute, peticite, dar dacă putem coase, de ce n-am coase?!

    Nu mă pot lua din nou nouă, nu mă pot cumpăra(nu pun preţ fix pe mine şi de-aici o întreagă epopee a contestaţiilor), dar măcar pot să arăt ce-mi poate pielea. happy

    =

  2. In orice forma ma gandesc sa imbrac gentile este mereu cineva care gaseste un nou mod. Imi place ideea de genti ca pastratoare de visuri big grin

    Multumesc pentru implicare directa si pentru promovarea campaniei de strangere de rechizite. big grin

  3. manuel, îi spusesem şi corinei, când vine vorba de a întinde o mână unui copil, eu nu pot sta deoparte. mă cutremură numai gândul că un copil, cu nimic mai prejos decât alţii, nu poate avea un caiet, un stilou, un creion. de aceea o vom lua de la capăt în decembrie. pentru că se poate. şi atunci sper să reuşesc să fac o promovare mai bună decât acum, când doar ce am scris o postare.
    iar mulţumirile… ar trebui să fie ale mele. eu mă folosesc de ceea ce văd în jur pentru a scrie. winking

  4. frumos gest, frumoase cuvinte, frumoasa sustinere si promovare. de pe pervazul tau stii sa faci gesturi mari. imparti bucurii si primesti bucurii. brate sa ai sa le cuprinzi!

  5. ştiu că visurile tale sunt reeija. aşa cum ştiu şi ce-ţi poate pielea. doare numai că alţii nu vor să vadă. sad

  6. posibil să da, slvc, posibil ca în-jurul să dezvăluie prin stimul ceea ce este înlăuntru. nu m-am gândit niciodată aşa.

  7. un gest mic, ca un fir de nisip, vavaly, el ar fi rămas neştiut dacă nu aş fi dorit să atrag şi alte suflete în acest dar al mâinii întinse către celălalt.

Comments are closed.