despre oameni şi poveştile lor

pisicafea: name. nick name

Chocolate_Cat

atunci când vine vorba despre oamenii de dincolo de cuvinte, noi, pasionaţii de blogging, indiferent care ne va fi fost motivul pentru care am intrat în această lume, părerile privind identitatea (sau identităţile uneori) online sunt împărţite şi mi-a fost dat să aud multe voci care susţin că este musai să ne prezentăm cu numele nostru cel din buletin şi o poză, preferabil cea din ultimul act de identitate emis de autorităţi şi nicidecum vreuna din timpurile când nu eram atinşi de celulită, catabolism şi, doamne fereşte, calviţie. în caz contrar am putea fi consideraţi nici mai mult şi nici mai puţin decât nişte ipocriţi. oare? comentarii de acest gen am citit de multe ori de-a lungul timpului şi de fiecare dată am zâmbit, ba chiar am râs în hohote privind vehemenţa unora.

cât de nesincer este un blogger care foloseşte un pseudonim şi cât de sincer este acela ce foloseşte propriul nume? în fond, dacă stăm strâmb şi judecăm drept, numele noastre, acelea din acte, nu ne-au fost o alegere şi ştiu multe cazuri în care posesorii nu sunt prea încântaţi de ele.

am cunoscut de-a lungul timpului bloggeri care, deşi nu foloseau niciodată numele propriu, nu i-ai putea acuza de nesinceritate, dimpotrivă, îşi construiseră un brand frumos în jurul nick-ului pe care şi-l aleseseră demult şi fără să umple virtualul cu poze din care să zâmbească fericiţi, puteai uşor să îţi dai seama că nu cine ştie ce viclenie îi determinase să folosească acel nume ci cu totul alte motive, mult mai paşnice. la capătul celălalt am văzut oameni (doar în scris din fericire) care foloseau mai multe identităţi- curios de reale toate- ori la adăpostul discuţiilor în privat(ăăă) dezvăluiau o cu totul altă faţă şi un limbaj diametral opus celui afişat pe propriul blog.

în ceea ce mă priveşte, am mai spus: eu sunt un blogger mic ce nu se ascunde în spatele unui pseudonim ci se mândreşte cu micul brand construit, acela al pisicii pervaziere botezate demult de cineva care nu o cunoaşte psipsina. un nume drag de care lipesc tot ceea ce scriu de atâta vreme fără să mă întreb dacă fotografiile cu mine ar contribui în vreun fel la transmiterea mesajului.

şi astăzi mă întreb şi vă întreb cât de mult contează pentru noi identitatea reală a unui blogger? cât de nesincer este un blogger care scrie sub pseudonim faţă de acela care pe bloguri foloseşte propriul nume, dar în spatele acestora este plin de invidie şi venin? cât de mult schimbă sau dacă schimbă vreodată percepţia şi aprecierea noastră faptul că ştim ce număr poartă la şosete cel care scrie pe blog?

a fi congruent cu tine însuţi, a respecta pe celălalt nu cred că poate fi condiţionat de numele ci de calitatea umană a celui spre care privim.

voi ce părere aveţi? cum este mai bine?

sunt psi şi vă aştept la pisicafea să dezbatem acest subiect….

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

30 thoughts on “pisicafea: name. nick name

  1. Cât timp intenția este constructivă, ambele variante sunt acceptabile. Cunosc persoane care folosesc pe blogosferă atât numele rea cât și nick-name (uri) și care sunt mai bine cunoscute prin acele nick-name-uri decât prin numele lor real tongue

  2. Nu mi-a placut niciodata numele meu, de pozele cu mine ce sa mai zic, nu ca as avea eu cel mai urat prenume din lume si nici ca-s fi cea mai urata dintre femei, dar pur si simplu imi doream altceva, (cu ce am nu ma identific), daca eram intrebata la nastere, poate lucrurile stateau alfel. Cum nu am fost m-am straduit in timp sa construiesc ceva comun, dar personal totodata care sa nu ma scoata din randul lumii si totusi sa-mi creeze propria lume. Caci omul nu-i un nume, nici o imagine nu-i, e propriul sau univers.

  3. Păi, eu am stat sub pseudonim 4 ani şi…apoi, am trecut brusc la asocierea cu numele real, căci aşa mi-a venit. Dar şi datorită unei întâmplări, o ciocnire cu altcineva cu pseudonim, poveste pe caare tu o ştii deja. Nu ştiu să-ţi zic cum e mai bine. Mie mi-a plăcut şi când nu ştia lumea cine sunt, dar îmi place şi acum. Ba, mi se pare că de când sunt atât de transparentă, atunci când fac anumite remarci sincere, în loc să fie categorisit acel comentariu drept răutăcios, dacă ar fi fost sub pseudonim, acum, fiindcă ştiu cine scrie comentariul, nu se supără nimeni. happy

  4. Doamna Psi, să știți că io le cer musai itenditatea reală la clienți când trebe să-i trec pe caiet. Acuma, oftopic cum ar veni, aveți și un pisibiscuit la pisicafea?

  5. Există o linie de demarcație între blogosferă și realitate. Și ăsta mi se pare un lucru bun. Așa că mă întreb (și, cu permisiunea voastră, vă întreb și pe voi): ce poate fi mai fain și mai captivant decât să-ți alegi propriul nume, propriul pseudonim? Adică de câte ori ți se oferă șansa de a te juca, de a-ți duce joaca asta până la capăt, și de a-ți inventa un nume (propriul tău nume)? E ca și cum te-ai boteza singur. Ca și cum te-ai reînnoi. Să nu uităm că intrarea în blogosferă înseamnă de fapt o reînnoire, un nou început. Apoi, alegerea numelui sau a pseudonimului spune foarte multe (zic eu) despre personalitatea posesorului de blog. Acesta e cel mai elocvent indicator în acest sens, tocmai pentru că a fost un act deliberat al său, un act creativ și născut din propria voință. O etichetă proprie. Pentru mine, identitatea reală a unui blogger nu contează câtuși de puțin. Par example, dacă răsfoiesc pagini cu bloguri noi și văd un blog cu numele de Ion Vasile Popescu (sper să nu existe un blog cu acest nume ales fictiv, dar ar fi amuzant să existe big grin) nu sunt deloc atras să mă îndrept către el. Știu, poate e o prejudecată proprie, un subiectivism individual, dar nu sunt atras de bloguri cu nume cenușii, uzuale. În schimb, dacă găsesc un blog cu numele Un tuareg ajuns în Groenlanda (un titlu fictiv, pe care l-am născocit acum) mi se aprinde pur și simplu beculețul, curiozitatea. Cred că, până la urmă, blogosfera e un spațiu mai special, unde o imaginație bine ambalată ne poate colora cenușiul cotidian.

    Foarte faină tema propusă, Psi. Zâmbesc. Mă înclin. Ca un trubadur cunoscut după poreclă.

  6. ce mă amuză pe mine copios este faptul că cei care acuză folosirea pseudonimelor sunt, mulţi dintre ei, oameni pe care nu îi bănuieşti pe deplin sinceri. struguri cam acri?
    prima dată când am citit despre ideea de a posta pe blog fotografia şi eventual cv-il m-am distrat teribil. sigur, atunci când blogul este unul profesional ori când publici într-o revistă, ziar online lucrurile stau altfel dar când vine vorba de literatură chiar şi multe cărţi au fost publicate astfel.

    road, îmi place teribil “un touareg în groelanda”! păcat că-s prea pisică să-l împrumut. consider şi eu că nu mă ascund ci mă arăt prin cuvânt poate mai mult decât m-ar dezvălui o fotografie.

  7. Îmi spun şi eu părerea. Cred că nu contează, atâta timp cât nu ai vreo intenţie necurată şi nu lezezi pe nimeni, în niciun fel. Nu trebuie uitat că motivele pentru care unii bloggeri folosesc pseudonime sunt diverse. Şi pe urmă orice om cu scaun la cap îşi dă seama destul de repede cu cine are de-a face, indiferent dacă respectivul foloseşte sau nu un pseudonim.

  8. Bun.
    Atâta vreme cât vrei să nu se ştie cine eşti, cât rândurile tale, mai ales prin natura lor, trebuie să rămână anonime, pseudonimul câştigă detaşat.
    În clipa în care doreşti ca lumea să afle că exişti, mai ales dacă doreşti să începi să şi câştigi din blog, nu se poate altfel fără asumarea identităţii.
    Desigur, mai există varianta pseudonimului asumat, aşa cum am făcut eu pe vremea în care blogul meu duduia mai ceva decât al mai marilor zilei. După care am ajuns la concluzia că dacă tot am avut coloana vertebrală de a mă lăsa să fiu cunoscut şi am spus întotdeauna ce-am avut de spus fără să mă feresc, nu mai am de ce să stau deoparte. Şi a sosit, într-un final, blogul care-mi poartă ambele prenume happy

  9. Acuma, na! Uită-te la ivcelnaiv…nu se ştie cine e, pseudonimul lui vinde deocamdată…deşi, nevastă-sa, dacă se întâlneşte cu oamenii prin cluburi nu pierde ocazia să se subînţeleagă că e nevastă-sa. laughing

  10. Pe mine, pseudonimele folosite in virtual, ma reprezinta in totalitate, nu sunt alese intamplator.De ce nu numele real? Pentru simplul motiv ca nu tin sa mi-l public pe internet.
    Cred ca majoritatea stiu cum ma cheama…asa ca…
    O alta explicatie ar fi ca nu am facut chiar public faptul ca scriu….ca scriu despre mine, nu am dorit sa ,,strig asta ”…ci sa pastrez o doza de mister care face parte din mine.

  11. No offense (vorba românului!), da’ cine vrea musai identitate declarată n-are imaginaţie. Şi nu preţuieşte libertatea. Presupun că de-abia aşteaptă şi să ne vedem cu toţii cu cipuri de identitate implantate tongue
    Asta-i umila mea părere.

  12. Eu cred ca cel mai important e ceea ce se comunica intr-un articol de pe blog. Intr-adevar, sa cunosti persoana care scrie sa, mai ales, sa-i vezi o poza – te ajuta sa poti comunica mai bine cu persoana,
    Anonim sau nu, aceasta e la alegerea fiecaruia. Fie ca omul are mai mult curaj fiind anonim, fie ca vrea ca anumite persoane sa nu stie cine a scris acele articole, fiecare autor anonim are motivele sale pentru a-si ascunde identitatea.
    Eu am avut blog pe numele meu, cu poza mea, upgradata aproximativ anual. Dar motive de servici m-au determinat sa devin anonim, caci opiniile mele nu sunt intotdeauna aceleasi cu cele ale conducerii corporatiei unde lucrez, mai ales opiniile mele in ceea ce priveste intelectul lor. Cine vrea, poate sa stie cin sunt foarte usor, insa ar fi mai greu sa dovedeasca acest lucru si cam atat urmaresc eu.
    Cat despre sinceritatea anonimuluii – aceasta e mai putin importanta pentru mine, mai mult conteaza ceea ce transmite (idei, emotii etc.). De altfel, acestea se simt printre cuvinte, la fel ca si sinceritatea. happy

  13. interesantă perspectiva cu libertatea de dincolo de pseudonim. interesantă. smug
    dana, eu cred că şi de dincolo de pseudonim îmi susţin şi apăr ideile, oricare ar fi ele. totuşi, am învăţat că “orice pui poate fi folosit împotriva ta” nu este doar o lozincă dintr-un film american. laughing
    decenu, eu îţi ştiu numele şi cred că voi toţi îmi cunoaşteţi numele, ba chiar am afişate în pagina de contact şi numerele de telefon, deci… cine vrea să mă găsească ori să bea o cafea cu mine nu cred că a fost refuzat decât în rarele cazuri în care mi s-au aprins beculeţele de avarie. eu cred că mai grav este să refuzi să te arăţi în real!
    cât despre sinceritate, da, ea se simte mai devreme sau mai târziu din spatele cuvintelor. este inerent…

  14. LA mine pseudonimul e ca o reimprietenire cu propriul name. Il am insa de atatia ani ca de o vreme constat ca se transforma in nume in real. Virtualul e o joaca, chiar serioasa fiind joaca. Price pseudonim si ar allege cineva, arama nu cred ca o poate ascunde.

  15. Eu cred că toate sunt relative. Aici , dar și în viața reală.
    Unii au atât de multe fețe!!și , în fond, vorba poetului”lumea e așa cum este /și ca dânsa suntem noi..„

  16. Chiar nu am nici o problema cu asta. Nu stiu daca, publicand sub numele meu real, sunt mai merituoasa decat tine. Sau invers, tu, publicand sub pseudonim, esti mai firoscoasa, sa spun asa! Indiferent sub ce forma isi face bloggerul simtita prezenta in online, la mine primeaza un singur criteriu: placerea de a-i citi scrierile!
    Personal, public sub numele real, dar asta pentru ca, la vremea aceea, asa mi s-a parut normal. Nu-mi pare nici rau, nici bine. Ma bucur ca exist! happy

Comments are closed.