despre oameni şi poveştile lor

la memoire s’appuie sur emotion

 sursa foto: lumea animalelor

– plecările mele au culoare de doruri cu aripi întinse, larg arcuite, asemeni pânzelor umflate de vând ale neştiutelor corăbii, cele pe care marea le ţine în palmele ei ocrotitoare, atunci când soarele se pregăteşte să apuie.

– s’appuie? qui s’appuie? – un zâmbet crud în toată frăgezimea lui abia născută, punte a sprijinului şi a înţelegerii.

– dar poţi oare să înţelegi pe deplin?

pana alunecă moale pe drumul acesta al rămânerii gândului, al păstrării lui şi dorul o însoţeşte în modelare ca un frate de lapte mai mic ori ca un căţel zglobiu. cât vezi cu ochii, roată, prin arşiţa albă din valea celor şapte biserici, numai semnele timpului curg fără zgomot prin fereastra spartă a cerului de un albastru ireal, aproape interzis. nemişcare.

cărţile s-au închis demult, cuminţi şi în inima simţitoare numai liniştea nu încape între atâtea trăiri. cuvintele sunt încă adormite, dar le vom aşterne pe curat cândva, într-o zi.

plecările mele sunt paşi pe calea dorului şi a setei de neştiut, poartă şi toiag spre amintiri ce nu încap în cuvinte. şi dacă mai tac puţin este numai pentru că la mémoire s’appuie sur émotion.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

13 thoughts on “la memoire s’appuie sur emotion

  1. s’appuie? qui s’appuie? laughing

    Fereastra e deschisă,
    Întinse-s pernele, c-o pană
    le umflăm cu vise!
    Pervazul e curat!
    Mereu ţi l-am frecat,
    doar ştii că-s simţitoare, iar
    Şoriceii…hihi, i-am urcat în care.
    Uite, roata-n care s-au jucat, se-nvârte încă…

    Făcute-s cărţile!
    Cuvintele aşteaptă modelare,
    Să fie strecurate pe sub uşi, pe sub picioare,
    Acestea fiind spuse,
    eu îţi zic bine-ai sosit!
    Las acum în tineapuie drumul…

    Sprijinului(ce s-ar înţelege cetind),
    eu nu i-aş zice-aşa!
    I-aş zice…las’ că ştii că-s arcadaşa ta!
    .

  2. Fără tine …pervazul e gol, sufletul ca…roata. Se invârte…dar mai in gol. Bine că ai revenit să ni-l umpli.

  3. când se închid cărţile
    parcă ar fi ochi ferind lumina
    şi pleoape cu lacrimi grele
    a înţelegere.
    când se dechid ele,
    ca nuferii,
    câtă cunoaştere
    şi iubire.

  4. nu chiar, dagatha. deocamdată m-am jucat pregătind tabelul… revenirea mai molcom aşa, după ce se aşează nisipul amintirilor. winking

  5. cu adevărat nu plec niciodată de pe pervaz, adriana. este locul unde inima mea bate. locul de unde curg, ca să mă umplu iar.

  6. Bine ai venit! Imi era dor sa te citesc, acum ca te-ai intors, pana a redevenit zglobie, cartile isi flutura paginile asteptand sa pui un semn acolo unde gandurile se vor asterne lin.

Comments are closed.