despre oameni şi poveştile lor

cu ochii legaţi

soarele fierbinte al greciei părea acum o amintire îndepărtată pentru noi şi  dacă nu ar fi fost nuanţa cafenie a pielii, dovadă că fusesem acolo, coborând în fiecare dimineaţă către plaja micuţă printre şirurile de măslini, am fi putut crede că totul nu este decât un oarecare vis de care ne despărţeau acum două mări şi sute de kilometri.

însă totul se întâmplase, ştiam, traversaserăm munţii pindului şi petrecuserăm ore bune în oraşul argintarilor, coborâserăm pe scara mică şi atât de îngustă a camerei de interogare a spiritelor din necromateion şi mai sorbiserăm încă o dată din frumuseţile acestui pământ al nostru. vacanţa ne fusese iarăşi specială, deosebită, cu mirările noastre de copii şi tot privind la vasele cele mari din port, nu mai ştiu care dintre noi a rostit gândul pe care îl purtam amândoi şi ne-am trezit cumpărând biletele către un alt vis: aveam să ne întoarcem acasă abia după ce vom fi atins cu tălpile noastre pământul italiei şi după ce vom fi plutit asemeni vechilor navigatori pe marea cea ionică şi cea adriatică. naivi, am pornit în această călătorie fantastică fără să ştim nimic. şi avea să ne coste destul.

trasersaserăm cu ionian sky, imensul feribot, la capătul unei nopţi care va rămâne pentru mine magică, cele două mări ce despart cele două leagăne ale lumii, pe un drum nou. zorii de nouă zi ne-au adus în faţă zâmbet de brindisi şi un drum lung prin italia cea toridă, la capătul căreia ne-a ajuns furtuna. un drum pe care l-am fi putut evita ori altfel alcătui dacă ne-am fi ales veneţia sau trieste ca loc de acostare, dar ne lipsiseră toate aceste informaţii pe care acum le ştiu. preţul? timp, benzină, oboseală, cum le poţi măsura?

ultimele veşti de acasă, primite cu o zi în urmă, vorbeau despre boala cuiva drag şi asta ne zorea puţin şi ne îngrijora, iar acum, în decorul desprins din munţii austriei, peste care trecuse furtuna nopţii, totul părea dintr-un alt vis, o altă poveste.

un vânt rece ne-a desenat mărgele de frig pe piele, iar soarele cu râsul lui palid parcă nu avea destulă putere să ne încălzească ori să ne risipească semnele de oboseală. şi am ajus la klagenfurt cam pe când oraşul dădea semne de trezire, privind curios la cei doi turişti coloraţi şi îmbrăcaţi cam nepotrivit. cât de departe era cerul mov al igoumenitsei sub care îmi rostisem ruga de întoarcere acasă! două nopţi petrecute pe drum, atât de diferite una de cealaltă şi noi eram încă foarte departe! unde? nu prea ştiam…

am pornit din nou la drum şi peste câteva ore aveam să descoperim că ne îndepărtasem tot mai mult, mergând către salzburg şi nu către viena. începuse din nou să plouă mărunt şi rece când ne-am oprit la o mică benzinărie sperând că vom primi un răspuns, că ni se va întinde o mână. acum când revăd scena îmi pare totul un dialog al surzilor în care omul, fără să ştie o boabă engleză, voia numai să ne vândă harta lui, aceea pe care nu o aveam căci altfel nu ne-am fi întâlnit şi din spatele căreia bombănea în germană deloc amabil. am renunţat şi ne-am întors pe drumul pe care venisem, lăsând în urmă timpul risipit, acela pe care oricum nu-l mai puteam întoarce, renunţând la viena pe care aveam să o cunoaştem altă dată şi traversând ungaria în orb, fără să ne mai pese de marile lacuri şi de frumosul din jur.

când soarele cobora către asfinţit noi l-am privit uşuraţi de la arad, la capătul unui drum extenuant, obosiţi şi cu nervii întinşi. ne aştepta a treia noapte pe drum, dar eram acasă, în ţara noastră. iar veştile despre cel bolnav erau bune, mult mai bune, liniştindu-ne întrucâtva.

în veneţia nu am ajuns încă, nici nu mi-o doresc în mod deosebit pe harta sufletului, dar viena şi bruck sunt locuri în care am amintiri frumoase din alte vacanţe. gps-ul ne-a devenit tovarăş de drum, iar eu mi-am învăţat lecţia cu prisosinţă: niciun vis nu mai este lăsat la voia întâmplării.

sursa foto: gstatic

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

10 thoughts on “cu ochii legaţi

  1. M-ai trimis gândurile la „Odiseea„! dar și la Herodot..

    Și la câte drumuri încep tocmai din locul în care crezi că se termină..
    Îți doresc să ai vacanța cea mai frumoasă!

  2. Inteleg ca este un articol pentru un concurs, sau cam asa ceva! Dar ce conteaza, din moment ce nu m-a plictisit? Si, de fapt, mi-am dat seama abia la sfarsit ca e un material publicitar. Acum realizez de ce castigi! Mereu! happy

  3. gina, nu m-am gândit până acum, dar a odisee seamănă. happy oare de ce nu am ascultat atunci,mai cu atenţie, ce spuneau spiritele la necromateion?

  4. mai rău decât eram de disperată atunci, după trei nopţi pe drum, oboseală şi câte au mai fost, cred că nu am fost niciodată în viaţa mea, cuvânta. sad

  5. nu ştiu ce am făcut, slvc prin graz de am greşit rutele, dar cred că prin aceiaşi ani mişunam şi noi pe-acolo.

  6. O singură dată mi-a mai fost dat să citesc un material publicitar pe care să nu-l văd ca pe material publicitar. Dar acesta e mai pe gustul meu pentru că include poveste, amintiri, fapte, aventuri, trăiri, sentimente, literatură dar mai ales călătorii. Călătorii pe care le ador. Nu am fost în multe locuri, dar poate o vom face. Mulţumesc! Mi-ai furnizat informaţii utile.

  7. adriana, secţiunea “locuri din sufletul pisicii” a blogului despre vacanţe vorbeşte. iar advertorialele… hmm… când voi scrie renunţa la stilul meu, aş prefera să îmi spuneţi, ca să închid prăvălia. scriu doar ceea ce simt că pot scrie. happy

  8. Cu fiecare cuvant eu mi te imaginam in rolul lui Columb.
    Spartphone check, internet…neah. DEci degeaba ai smartphone daca iti e lene, ca altfel nu stiu ce e la mine, sa sunt la Cosmote si sa imi fac abonament cu trafic de date.
    De ratacit nu m-am ratacit niciodata cand am fost plecata. Mi-am facut de fiecare data itinerariu si am tinut cat mai mult sa tin cont de el.

Comments are closed.