despre oameni şi poveştile lor

comentăm şi noi ceva?

sursa foto: nrhatch

“comentare humanum est” ar fi , poate, începutul acestei teme de pisicafea şi, sigur, varianta este mult mai departe de originalul latin al lui seneca, însă eu cred, atunci când vine vorba de blogurile noastre, că tuturor ne plac comentariile, le aşteptăm chiar şi atunci când spunem că nu, pentru că dincolo de truda aceea a noastră, efortul mai mare sau mai mic de a aşterne în virtual cât mai uşor de înţeles ceea ce gândim şi ne preocupă ori vrem să transmitem, suntem interesaţi de părerile celorlalţi. altfel, am putea reveni la scrierea pe hârtie şi atunci cu siguranţă că nimeni nu ne va mai deranja cu părerile lui.

ştim cu toţii că atunci când blogurile pe care le citim au o orientare mai largă, de tip jurnal, impresii, observaţii, şansele unor comentarii spumoase şi chiar a unor polemici pe subiect cresc exponenţial; nu mai vorbesc de blogurile politice, locul în care pasionaţii au ocazia de a pleda pentru o cauză ori alta, însă lucrurile se schimbă radical atunci când vine vorba de blogurile de nişă, acelea care hrănesc pasiuni care unora dintre noi ne sunt complet străine.

ce poţi comenta pe un blog tehnic atunci când abia ce te descurci cu cele câteva comenzi din tastele bătrânului tău laptop învăţate pe de rost de pe o bucată de hârtie? ori ce ar fi de spus despre nu ştiu ce croială asimetrică apărută la mare modă atunci când tu nu te desparţi de blugii tăi şi cele câteva tricouri în care te simţi tu însuţi? şi ce ar fi de spus în faţa unei bucăţi literare pe care o bănuieşti frumoasă, dar din care nu înţelegi de fapt nimic? unul dintre motivele pentru care scriu rar despre parfumuri aici este acela că realizez limpede că nu multora li se pare fabuloasă formula chimică a aldehidei c12 de pildă.

mi-a fost dată întâlnirea cu oameni din spatele blogurilor şi am ajuns, inevitabil, să discutăm despre comentarii şi calitatea lor, căci ele reflectă mai mult sau mai puţin scrierea noastră, sunt un răspuns, o reacţie la ceea ce transmitem atât prin cuvânt, cât şi prin ceea ce este în spatele lui.

când însă pare că nu avem cuvintele la noi, apelăm la butonul de like? este acela de-ajuns pentru cel care a scris? am să vă dau două exemple din lumea mea.

primul: există o persoană care reuşeşte o performanţă care pe mine mă uimeşte de fiecare dată. apare la răstimpuri şi îmi tiveşte vreo şase sau şapte postări cu câte un like, totul în decurs de mai puţin de cinci minute, fapt care mă face să mă gândesc la “rapiditatea” cu care mă citeşte. şi aş prefera să renunţe la acest stil de apreciere feibuchist care, din păcate, nu mă impresionează.

al doilea personaj a poposit atotştiutor pe aici în urmă cu ceva vreme, afişând un aer apreciativ spre fals (ştiţi voi cum e cu pupăturile de conduri pe care eu nu le înţeleg) şi o cunoaştere a persoanei mele ceva mai profundă decât mă cunosc chiar eu, care ştiu prea bine cât din textele mele sunt fantezii şi cât este sâmburele acela din mine. până la urmă personajul a fost banat şi a ales să pupe alţi conduri.

şi mă întreb uneori, atunci când se lasă liniştea pe blog sau chiar atunci când comentariile îmi dau de gândit cum arată comentariul perfect? când este bine să laşi şi când nu, un comentariu în acord sau nu cu cele citite? ce ar trebui să facem pentru ca ele, comentariile noastre să nu fie lipsite de substanţă şi tivite cu reciprocitate? de ce unora li se pare, atunci când nu suntem de acord cu cele scrise, că mesajele noastre sunt de fapt atacuri la persoană, o persoană pe care nici măcar nu o cunoaştem?

la toate aceste mirări ale mele sunt sigură că veţi adăuga şi voi propriile întrebări. este marţi şi este o nouă zi de pisicafea. vă aştept…

 

 

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

37 thoughts on “comentăm şi noi ceva?

  1. Cineva mă întreba, pe blog, mai în glumă, mai în serios, câte din cele ..uite că nici nu știu câte „persoane „spun că m-ar „urmări„ chiar mă citesc?
    Poți să răspunzi unei asemenea întrebări?
    De-a lungul timpului, multe( iarăși o spun) „persoane„ mi-au trecut pragul.
    De ce? nu știu.. cine mă citește..de ce, nu știu.
    Puține dintre ele își lasă și urma , mai vizibilă.
    Eu comentez când înțeleg mesajul postării, când simt că am ceva de spus.
    Știi ceva, draga mea psi, este pestriță lumea, și noi suntem parte din ea, toate ale noastre le ducem cu noi.
    De ieri, am în minte ceva despre prietenia reală , dar și despre cea virtuală. Cred că îmi voi spune gândul..
    Să fii iubită!

  2. Măi, ce subiect fierbiteeeeeee!happy Să vedem,,,Era o vreme când comentam text cu text,, indiferent de subiect, şi de nu înţelegeam din prima,reluam,ori de câte ori era nevoie. I-adevărat,sunt şi texte(chiar şi de-ale mele) care nu-mi plac, dar tot le comentam, fiindcă e imposibil să nu găseşti un fir de care să te agăţi şi să legi două cuvinte. Numai că pierdeam foarte mult timp. Eu acum aloc 8-9 ore blogurilor, în citire, şi mi se pare cam mult. Închipuieşte-ţi că înainte mai adăugam încă 4-5 ore. Dar mi-amintesc cu plăcere de vremurile acelea, mai ales cele de la duzină, când mă foloseam de cele 12 cuvinte şi să comentez. O mai fac şi acum, dar rar, fiindcă îmi ocupă mult, mult timp, cum ziceam. Aşa că am ajuns să mă folosesc de sfântu’ Like mai des decât îmi doresc, mai ales dacă plec undeva şi inbox-ul meu trece de 2000 de e-mailuri. De când am venit din vacanţă, am deja o săptămână, sunt pe recuperări, mai am 500 de e-mailuri şi termin. Dar, între timp, lumea scrie, aşa că se mai adaugă, de fiecare dată, încă 200-300, fiindcă urmăresc foarte multe bloguri, şi se întâmplă că, zilnic, mai adaug vreo 2-3 de urmărit. Noroc că îmi permite job-ul! happy
    Cât despre ce comentează alţii pe la mine, ce să zic? Mă enervează comentariile de tipul “Ce mai faci, uite o reţetă care te revigorează, nu cred c-o ştiai!” şi-mi toarnă reţeta paste cu copy, lungă ca o pomană ţigănească, Ultima oară am şi scurtat comentariul, din bun simţ nu l-am şters pe tot. Şi când postarea e “ZIC ZAC”, nu m-am referit la ZACuscă, nu?
    În rest, n-am obiecţii! Prefer intercţiunea sub textele mele, dar decât să-mi zică lumea “mă ameţeşti, iar m-ai ameţit”(în loc să mă întrebe franc, ce naiba ai vrut să zici Alma Nahe?) prefer totuşi sfânta tăcere.
    Revin mai încolo şi mai completez ideile…mai am de citit destule, vreau să termin azi. winking

  3. Există comentariul perfect? Poate că da. Şi poate că uneori perfecţiunea este dată chiar de absenţa lui. Nu o să mai spun ce şi cum, pentru că despre comentarii s-a mai discutat şi mi-am mai spus părerea prin locruri pe care le frecventăm amândouă. Nu vreau să devin plictisitoare. Aş adăuga doar că eu iau lucrurile aşa cum sunt şi nu judec pe nimeni. Fiecare este liber să se manifeste cum simte. Pot înţelege chiar şi comentariile scrise pentru reciprocitate sau din complezenţă. Îi înţeleg pe oamenii care nu comentează niciodată nimic sau care au alte păreri decât mine. Singurul lucru pe care nu îl înţeleg şi pe care nu o să-l tolerez niciodată este lipsa bunului simţ.
    Altfel mă bucură comentariile celor care au ceva de spus. Şi discuţiile care uneori au loc între cititorii mei.
    Şi ca să nu uit. Mie îmi place să folosesc butonul de like. Îmi exprim astfel aprecierea pentru articolul citit. Pentru că sunt situaţii în care nu am timp să comentez sau pur şi simplu îmi lipsesc cuvintele ca să o fac.

  4. Psi©ă, acuma nici ca Rudolph nu aspir să devin! Adică îmi place Crăciunu’, că e sclipicios, cu de toate, da’ mă întreb, o fi vreun subiect la care nu are de scris ditamaai polologhia?

  5. Ştii că mie-mi place butonul “like”. E… febleţea mea. E un mod simplu şi rapid de a spune “mi-a plăcut ce-a scris”, sau “sunt de aceeaşi părere”. Sau un mod de a aplauda happy
    Şi am un “of ” fiindcă nu-l găsesc la toate blogurile participante la jocurile noastre, ca să-mi pot lăsa urma trecerii pe acolo când n-am timp să comentez, sau când nu găsesc niciun comentariu inteligent.

    În cea ce priveşte blogurile mele, am şi eu vreo 2 persoane care-mi pun like-uri în serie, parcă le-ar trage cu mitraliera, la 5-6 articole odată. Şi o fac de obicei după ce le las eu câte un like sau două, ca şi cum mi le-ar da la schimb tongue
    Altminteri, prefer un like în locul unui comentariu de genul “ce bine le-ai potrivit”, “ce bine ţi-a ieşit”, îţi urez o seară frumoasă”, etc, la care pe deasupra trebuie să mă mai şi simt să răspund tongue

    În plus, şi acum am de răspuns la vreo 2-3 comentarii pe blogul motanului şi nu răspund fiindcă mi-e pur şi simplu lene să ies din contul meu şi să intru într-al lui. tongue

    Cât despre comentariul perfect… presupun că e al cuiva care are într-adevăr ceva de spus – la obiect.

  6. Din cauza comentariilor am ales să rămân cât de mult pot pe “felia” mea. “Din cauza” şi nu “datorită”, pentru că multe rânduri lăsate de vizitatori se loveau ca nuca în perete la articolele în cauză. E normal, nici nu mă aşteptam la altceva (pentru că domeniul este extrem de specializat, iar cei care au într-adevăr ceva de spus sunt foarte, foarte puţini). Cred că nimănui nu-i pică bine să scrie despre floarea din grădină, iar “musafirul” să-i spună că-i place copacul de pe stradă.
    După unele aventuri prin blogosferă, am ales să rămân în “banca” mea. Nu mă fac multe lucruri să “cad pe spate” şi, poate şi plecând de aici, comentez destul de puţin (în ciuda faptului că acum vreo doi ani am ocupat câteva luni bune anumite topuri ale celor mai prolifici comentatori).
    Probabil că fiecare a început să scrie pe blog dintr-un anumit motiv. Dacă cineva a deschis blogul în speranţa unei socializări nemaipomenite, nu ştiu dacă a făcut bine. Nu cred că blogul pentru asta e făcut. Pentru asta au fost construite portalurile de socializare.
    Sunt puţini cei care mă mai fac să comentez. Blogul e făcut pentru a fi citit, în opinia mea. Iar ca să comentez, ar trebui ca ceea ce citesc/văd să mă “mişte”. Urăsc să las trei vorbe într-un comentariu, dintre care una să fie de bineţe şi celelalte două despre cerul albastru (cu variantele posibile, desigur).
    Bineînţeles, este doar umila mea opinie.

  7. dana, cred că şi eu eram setată pe ideea mea. ori ţineam morţiş s-o spun? nu ştiu de ce că povestea este veche! laughing am priceput acum… reacţionez şi eu la fel, accept comentarii offtopic, îmi sunt dragi ironiile ascunse acel celor care mă ştiu de ani şi mi-s dragi.

    vero, eu cred că iar rămâi în urmă cu traducerile! laughing nu vreau să te cert, tu şţii că am scotocit după buton în mare parte din cauza ta. de la tine, vorba danei, şi o virgulă e de-ajuns. pentru că îţi ştiu timpul drămuit. şi respect asta.

    max, eu cred că ne mai place şi să primim comentarii, dar hai să nu ne pupăm condurii şi să nu leşinăm de emoţie pentru fiecare poză copiată de pe net. nu? tu cred că înţelegi cel mai bine de ce nu scriu eu atât de des pe cât aş vrea despre parfumuri. prea puţini m-ar citi… deşi, recunosc, am primit semne din această nişă la ultimul meu articol… dar m-am speriat în aşa hal că le-am trimis în spam. rolling on the floor eu vin la tine, uneori citesc, de multe ori nu înţeleg şi aştept o temă la care (atunci când vorbeşti despre flori) să pot emite şi eu păreri fără să mă fac de râs.

    alma, nu chiar crăciun, nici chiar aşa… laughing deşi nu neg, dacă ai răbdare să citeşti, rudolf se documentează, se miră. îl prefer de departe celor care îmi caută condurii.

  8. Când citeşti un astfel de articol, sau comentariile de mai sus, mai că te vei gândi de două ori înainte de a lăsa un semn al trecerii tale pe acolo. Fiecare dintre voi mi-a trimis un gând nou, astfel că, necitind bloguri de prea multă vreme, am aici un manual cu instrucţiuni din care, sigur, rămân cu idei demne de băgat în seamă. Şi mai bine aşa! A gafa…din entuziasm mi se pare o umilinţă personală pe care acum sigur o voi evita mai uşor. Eu am o regula: nu dau like până nu citesc textul. Cum nu peste tot pot da like, mă mulţumesc cu fb-ul. Acolo pot lăsa un semn că articolul a fost citit…măcar. Dar un semn e binevenit, părerea mea.

  9. Psi, eu cred ca dincolo de cititorii pe diagonala, de comentariile lasate din politete, de pupatorii de conduri – expresia asta e misto happy , asa, cred ca langa noi, raman prin prezenta lor scrisa ori simtita, acei oameni cu care rezonam cel mai puternic.
    Pe vremea cand eram mai tanara si aveam blog, imi facea placere sa aflu felul in care cineva reactiona la ce scriam eu – chiar daca reactia lui era diferita sau departe de ceea ce simtisem eu cand scrisesem. Dar e drept, ma bucuram tare, cand eram pe aceeasi lungime de unda cu cineva. Fie si pret de o secunda, de o emotie.
    Daca cineva nu simtea nevoia sa spuna ceva – din motive de el stiute, luam situatia ca atare. Oricum, in timp, oamenii s-au cernut. Unii au venit si s-au uitat, iar altii au uitat sa plece happy Si pe cei din urma i-am simtit aproape chiar si atunci cand nu spuneau cuvinte.
    Despre butonul like am o ditamai parere, dar o las pe altadata happy Il folosesc atunci cand vreau ca celalalt sa stie ca sunt prin zona, dar vorbele mi-s mai sarace ca desertul.
    Daca ar fi sa concluzionez, cred ca alaturi, pe blog, prin comentarii scrise ori doar prin prezenta, ne raman cei care simt nevoia sa apartina spatiului/ lumii noastre.

  10. adriana, nu fii aspră cu tine. toţi mai cădem în păcatul laudei sau al reciprocităţii câteodată, uite, eu recunosc, am început să nu mai comentez la cei care nu au vreme să mă citească, am eu muşterii mei pe care îi bănuiesc căutători de trafic.

    lotusica, ştii că te-ai descris pe tine? eu te simt aproape mereu, chiar şi când taci ,chiar şi când nu dai like. şi nu ştiu dacă merit… happy

    gustă, alma, gustă… laughing

  11. Mi-a placut subiectul , deci like. Indeamna la comentarii caci incheie cu o intrebare deschisa. Deci comentez. Comentariul perfect in viziunea mea este cel ce deschide noi perspective.

  12. Eu am mai scris si cred ca ma repet din nou.
    Sunt mai blonda cateodata si cand citesc cate un post la un blog, nu inteleg ce vrea sa transmita…ma invartesc, ma sucesc…nu vreau nici sa inteleg gresit si sa ma dau desteapta, asa ca daca am un like acolo, il folosesc, in locul cuvintelor.Daca nu exista butonul de like…prefer sa nu las nici un comentariu de complezenta sau vreun comentariu ,,destept” , pentru ca s-ar putea sa primesc raspuns la el si sau sa mi se ceara argumente si nu am pe unde scoate camasa. laughing
    Pentru mine nu stiu daca exista comentariul perfect, pentru ca fiecare gandim diferit si percepem diferit un post si tot diferit ne bucuram sau nu, daca primim elogii.Eu recunosc ca nu le agreez.

  13. Danule…sincer am vrut atunci sa scriu asta ,, …” .
    Dar lacrimile de atunci nu m-au lasat sa las in urma mea doar trei puncte.
    Atunci cand rezonez cu un post de genul(si nu e singurul) eu nu pot sa compatimesc sau sa scriu ceva de genul ,,o sa fie bine, bla, bla, bla” pentru ca din punctul meu de vedere asta ar fi un comentariu departe de a fi perfect.

  14. Psi, am înțelesc bine ce ai vrut să spui și nu mă îndoiesc nicio clipă de toleranța ta. Am pățit și eu, ca imediat ce am postat (câteva secunde mai târziu, de fapt), să primesc like pe FB sau pe blog. Și am tras niște concluzii. Dar asta e. Eu nu mă fac că scriu. Dacă alții se fac că mă citesc, este problema lor. Și pe internet este exact ca și în viața reală. Nu ne iubim toți cu toții, mai avem parte și de fățărnicie și de ipocrizie. Dar dincolo de toate, pe blog sau în viața reală, există oameni pe care îi simt aproaproape. Poate tac, dar știu că sunt în preajma mea și apreciez asta.
    Discuția asta despre comentarii cred că ar putea continua încă multă vreme fără să o epuizăm. Mă voi opri aici. Nu înainte de a spune că Vero a comentat mai jos parcă după gândurile mele. happy

  15. gabi, cred că toţi am supravie’uit comentariului unic. el este un semn, pentru mine cel puţin, că bat câmpii cu graţia unui elefant şi ar fi cazul să revin pe cărări mai potrivite. doar aproape perfect comentariul tău? happy
    scorpio, eu am învăţat că, atunci când nu înţeleg ceva, este mai bine să întreb. de multe ori mi-a folosit. dar recunosc că nu îmi place să fiu întrebată, atunci când scriu intenţionat ascuns, ce am vrut să spun. complicat nu?

    că tot vorbim despre ele, comentariile, mă întreb de ce unii nasc războaie din ele şi mai cu seamă de ce li se pare unora că atunci când nu suntem de acord cu părerile lor, îi atacăm.

  16. Ce fain e să citești de undeva din umbră toată întorsătura asta a dezbaterii de săptămâna asta. big grin

    Frumos subiect, anyway.

  17. Asta chiar nu stiu si nu stiu ce sa iti raspund. Eu ma retrag atunci cand cineva tine cu dintii de parerea lui….
    Am intrebat cand nu am inteles si o stii laughing) dar parca sa intreb mereu….tot blonda raman.
    Uite, un mic exemplu su Magdalena ,,ta” si un altul cu ,,(ne)siguranta mea. Pana la urma poate doar eu stiu ce am vrut sa scriu acolo, nu stiu.

  18. Va salut si eu din Bucurestiul incandescent! Am si o insolatie dar … trece!

    Comentariile sunt , cand sunt, un fel de recompensa a stradaniei tale de a scrie, de a transmite ceva.
    Uneori dor, chiar daca nu jignesc, alteori sunt superficiale si formale… dar sunt si altele care, cum zice Gaby, iti merg la inima si asta pentru ca si textul a mers cuiva la inima!

    Mie mi s-a intamplat sa retrag texte la care am pus suflet si care insemnau ceva pentru mine, pentru ca un comentator mi-a sugerat ca sunt prea … nu stiu cum!

    Eu nu scriu imaginatie si nu visez in cuvinte. Eu scriu ce simt real, ce am simtit sau povestesc simtamintele pe care altii mi le-au impartasit! (Fiecare pune in cuvinte ce crede).
    Cand primesc comentarii la astfel de texte… le iau in serios!

    Cred ca oricat de formal e un comentariu, el este dovada consideratiei fata de cel care scrie si care uneori o face cu inima in mana si lacrimi in ochi!

  19. Psi,

    Tu știi că eu sunt mai selectiv, mai pretențios când vine vorba de scriitură. Azi mă desfăt citind părerile voastre, atâta tot.

  20. Așa e, anowen. happy Sunt cel plecat acolo unde pare a fi veșnic concediu. Zâmbesc, bucurându-mă că ai parcurs textul meu despre inundații poetice pe timp de vară. Dar și pentru că mă bucur de subtilitatea asta camuflată sub comentariul tău de aici. big grin

  21. cita, apropierea de tine mă bucură. suntem la un pas distanţă. cât despre comentarii, da, eu mă gândesc adesea când scriu unul la truda celui care, aplecat peste gândurile lui, le desface fir cu fir, uneori într-o confesiune dureroasă. păcat că nu toţi gândim astfel, păcat.

    iaca şi arabu nost! big grin heeei, gata, s-a ascuns soarele, ai mâncat şi tu ceva pe ziua de azi? că la voi e cu pauze de masă… fără masă…

    ştiu road, ştiu… big grin

  22. La postul acesta simt nevoia de a comenta.
    Am obiceiul ca, atunci când citesc un articol, să citesc și comentariile. Dacă ceea ce aș comenta eu a fost spus deja de altcineva, eu tac. De data aceasta, in mod special, simt că trebuie să-mi spun părerea, repetând. Comentez dacă am ceva de spus cu privire la temă. Comentez dacă simt că mi-au crescut trei cuvinte frumoase pentru acel articol și vreau să le spun. Poate nu rezonez mereu cu autorul, dar acesta este un risc asumat. Comentariul ideal? Atunci când prin el vine o completare inspirată a ideii mele din articol. Atunci când emoția lui rezonează cu a mea.
    Sunt momente când nu pot comenta, dar mi-a plăcut articolul, sau momente când nu am cuvinte drept comentariu. Atunci butonul Like mi-e de ajutor. Sunt articole la care am apăsat butonul Like, dar după 2-3 zile sau ore, mi-a apărut o idee ce se cere spusă. Revin la articol și comentez.
    Nu totdeauna reușesc să exprim tot ce simt. Poate nici acum.Mă iartă, dragă Psi!

  23. P.S. Uneori transformăm zona comentariilor în loc de discuții, ca pe un forum. O astfel de conversție, cu colegii din neștiut, poate deveni foarte plăcută! Atunci ne spunem și “Bună dimineața!”, ne spunem, uneori, chiar “Noapte bună!”. Și nu-i nepotrivit!

  24. Eu cred ca ar trebui sa lasam un comentariu atunci cand avem ceva de spus despre subiectul abordat. Uneori, recunosc, nu am destula rabdare sa scriu cel mai elaborat comentariu din lume in care sa analizez fiecare aspect al articolului in parte. Insa de fiecare data scriu ce simt atunci: daca mi-a placut foarte tare ceea ce am citit ma rezum la un “superb” si atat… pentru ca restul cuvintelor mi se pare ca ar strica oarecum magia. Pe de alta parte merg pe ideea: “daca nu gasesti nimic frumos de spus despre ceva mai bine taci”. Asta nu inseamna ca de fiecare data cand tac textul nu imi place, doar ca astfel ma feresc sa intru in polemici inutile (certurile pe bloguri nu-mi plac deloc); e doar lipsa de timp, inspiratie si tot asa.

    Imi place sa cred ca cei pe care ii citesc stiu lucrul asta chiar si fara sa dau Like sau sa scriu vreun comentariu. happy

  25. sim, mie îmi plac comentariile, cred că este de bun simţ să las un semn al trecerii, dar “superb” ori “splendid” ori “ce frumooos, o zi bună!” pe mine mă irită. eu ştiu că mă citeşti, chiar şi când nu laşi niciun semn, aşa cum fac şi alţii şi vă mulţumesc pentru asta. big hug

  26. vin si eu la pisicafea cu un suc proaspat de fructe in mana happy. subiectul este unul interesant si care ne preocupa in mod deosebit pe toti cei care avem blog. eu vad treaba cam asa. blogerii se unesc si se “des-unesc” dupa interese, subiecte abordate, afinitati misterioase sau mai putin misterioase, exact asa cum est esi in viata. comentariile ar trebui sa vina din suflet, din aplecare catre subiectul abordat sau din interes pentru ceea ce se vorbeste in articolul respective. eu cand simt sa zic ceva zic . cu like ul mai greu la mine ca uit. daca am comentat numai vad butonul de like happy.mai rar dau doar like , sau las doar ca semn al trecerii pe acolo cu gandul de a reveni. comentatul e ca datul cu parerea sau datul cu simpatia happy, uneori e ca o imbratisare calda data unui prieten drag. eu altfel nu vad. despre celelalte de alt gen nu stiu sa vorbesc. nu am dat si nu am primit.

  27. Sunt mai multe motive pentru care sa dai “like” la un articol. Anumite articole sunt usor de inteles (articolele care fac uz de ratiune), iar alte articole (cele care creaza sau exprima o anumita stare psihica) necesita mai mult timp pentru a fi intelese (mai corect spus “simtite”winking, adica necesita un timp suplimentar pentru a intra in atmosfera. Eu, de exemplu, citesc de mai multe ori un articol inainte de a-mi spune parerea. Si prefer, la acest tip de articole, sa citesc mai multe aproape simultan, caci asta ma ajuta sa simt.
    Evident, apreciez mai multe articole odata. happy

  28. din păcate, decenu, nu toţi gândesc asemeni ţie şi mie. sau prea mulţi? nu ştiu… poate că nici nu este important de fapt.

Comments are closed.