despre oameni şi poveştile lor

a separation

se trezise în zori cu un gust amar şi fără nicio decizie în minte. crezuse, sperase că noaptea îi va fi un bun sfetnic aşa cum se spunea mereu, însă gândurile îi erau aceleaşi, grele, deloc limpezite, conturând imaginile ultimelor zile, acelea pe care le-ar fi vrut şterse, definitiv uitate, de parcă astfel lucrurile ar fi putut să revină pe făgaşul normal şi bun, poate nu neapărat cel mai fericit, însă cu siguranţă unicul pe care îl ştia şi îl putea înţelege cu mintea ei.

se simţea de un timp ca o pasăre ce nu mai încăpea în colivia propriului suflet, ca o vietate rătăcită într-un decor absurd, cu umerii prea mici pentru povara acestei alegeri pe care nu o voia, nu o înţelegea, nu era a ei, chiar dacă înţelegea sâmburele, îl vedea.

apa rece nu reuşi să-i alunge gândurile, iar gustul lichidului fierbinte aproape că îi aduse lacrimi în ochi.  îşi aminti involuntar de alte dimineţi pe care le crezuse fericită şi în care forfota aceasta matinală, deşi nu avea nimic deosebit în ea, era totuşi caldă şi blândă, mirosind a rutină şi poate că tocmai de aceea îi era dincolo de înţelegere acum de ce nu mai putea fi la fel, unde încetase tot ceea ce ştiuse a fi durabil şi mai cu seamă când devenise ea centrul nedorit al acestei poveşti.

două perechi de ochi o priviseră până atunci cu dragoste, cu grijă. două repere între care se simţise mereu apărată şi cărora le dăruise toată dragostea ei. o lume pe care o construiseră împreună, pas cu pas, zi cu zi, o bucată de viaţă în care ea îşi prinsese rădăcinile şi care acum se năruia sub jarul mocnit al acelei nopţi în care se trezise speriată, cu o curioasă nevoie de a bea apă.

lipăise cu picioarele goale până la bucătărie, în cămaşa ei subţire şi în concentrarea de a păşi prin întuneric o prinse un tremur. se lipi de perete ca prinsă de un soi de leşin, realizând cu spaimă că valul acela de frig se prelingea încet prin uşa lăsată de deschisă a dormitorului. ei vorbeau şoptit, dar ea auzi totul cu limpezime, furia aceea înăbuşită şi acuzele lor şoptite ca nişte sfâşieri de pânze, ba chiar prinse în ochii plini de lacrimi silueta subţire a mamei sale, cu părul lung şi atât de frumos, descoperit în noapte.

rămase aşa, lipită de perete, minute bune, de parcă un cutremur trecuse prin casa lor scuturând totul, deşi ea nu trăise niciodată aşa ceva şi abia târziu, când vocile se stinseseră, reuşi şi ea să se dezlipească, să se întoarcă în camera ei cu setea nepotolită şi cu rană nouă.

dimineaţa însă nu se întâmplă nimic deosebit, de parcă tot ce auzise fusese doar un vis, o altă realitate de care ei o fereau deocamdată, însă nopţile ardeau sub jarul aceloraşi şoapte, uscând-o de vlagă. începuse să se teamă de lăsarea întunericului. când îi spuseseră era deja prea târziu: vărsase toate lacrimile şi tot ce trăise apoi fusese numai o disperare.

uşa se închise în urma lor cu un pocnet surd. judecătorul, acelaşi pe care îl mai văzuse, îi zâmbi şi repetă întrebarea:

– părinţii tăi au decis să te lase să alegi cu cine dintre ei vrei să rămâi. ai hotărât?

ochii mari se închiseră grei sub povara lacrimilor. aceasta era totul? aşa se termina?

ai hotărât? ai hotărât? ai hotărât? sufletul i se desprinse în bucăţi mari… căzu.

acest text a fost inspirat de un film ce nu poate fi povestit, redat ci trebuie văzut.

şi vă invit să discutăm despre el, dacă l-aţi văzut ori despre drama copiilor puşi să aleagă.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

102 thoughts on “a separation

  1. mi se pare o prostie sa pui un copil sa aleaga intre parinti. exceptie cazurile extreme, un copil nu poate face aceasta alegere fara ca ea sa nu lase un sentiment de vinovatie in el. nici scenaristul nu a luat o hotarare in privinta asta. imi aduc aminte ca a lasat deschisa discutia in finalul filmului. interesant e si cum privesti parintii, fiecare din ei avand un punct de vedere puternic.

  2. şi totuşi, anowen, uneori copiii sunt puşi în astfel de situaţii. sad cât despre film, ce pot eu să spun este că e de o sinceritate care te zguduie şi că scena de final, aceea în care întrebarea se repetă obsesiv şi chipul fetiţei aproape că te sfâşie, pe mine m-a cam zguduit.

  3. dana, eu am văzut urmele unei astfel de întrebări, urme grele săpate peste ani. şi cărora nu le-am putut aduce alinare, pentru că da, adevărul este întotdeauna la mijloc, iar înţelegerea unui copil este cu totul altfel. sufletul lui vede altfel. mi-ar place să îl povestim după ce îl vezi, deşi mie mi-a luat ceva timp să mă dezmeticesc.

  4. eu condamn femeia. pentru binele copilului, s-a trezit ea ca-i cere barbatului sa plece si sa-si paraseasca tatal grav bolnav. si tara. dar de asta cred ca pe amandoi il cam durea in cret. un barbat trebuie sa faca ce trebuie facut. asa ca trebuie sa puna binele copilului in fata oricarui lucru. o fi avut el boashe, dar a aratat asta doar asezandu-se pe ele. mi-am adus aminte ca l-am vazut pe chronos sprijinindu-si ganditor fruntea. cu degetul mare al mainii impingea margelele unei matanii, facand secundele sa treaca.

  5. ano, eu nu sunt atât de tranşantă. pe de-o parte să nu uităm că totuşi acţiunea se petrece într-o ţară islamică unde regulile sunt aşa cum ştii mai bine decât mine. dorinţa femeii era aceea de a asigura o educaţie mai bună copilului ei. o poţ acuza pentru asta? eu nu. dar sunt întru totul de acord şi cu reacţia fiului care nu doreşte să îşi abandoneze părintele bolnav. deci…

  6. Si in Catch Me If You Can – divortul parintilor are un rol hotarator in evolutia copilului-pilot happy
    Se pare ca e inspirat dintr-o intamplare adevarata

  7. psi
    islamismul in filmul asta e doar decor. au amandoi dreptate in aceeasi masura in care sunt vinovati. deci ce?

  8. ano, chiar decor nu e. mai degrabă colateral. deci… au rupt sufletul unui copil. asta e mare vină.

  9. Seara buna.
    Nu am vazut filmul dar il voi vedea negresit.
    Copiii platesc greu deciziile parintilor si plata e pe viata, pentru ca ranile primite in copilarie nu se vindeca niciodata. Chiar daca crezi ca le-ai depasit, traumele te-au modelat intr-un anume fel… Esti altfel!

  10. cu drag, sonia. filmul a iscat destule controverse la apariţia lui, dar tema cred că este aceeaşi oriunde, în orice familie, în sufletul oricărui copil.

  11. ştiu, cita. ai dreptate. suntem inevitabil modelaţi de trăirile noastre, de traume, atunci când ele există. şi îmi amintesc că am văzut multe astfel de … nici nu ştiu cum să le spun. una dintre bunele mele prietene a crescut fără mămica ei, de pildă, decedată când ea avea puţini ani. şi se simţea tare mult această absenţă. sad

  12. Copiii suferă foarte mult, e clar. Psihologii spun că un copil nu realizeză ce se întâmplă dacă se despart părinții, atunci când are mai puțin de trei ani. În rest, este afectat destul de mult.
    Situațiile sunt diferite, de la caz la caz. Atunci când unul dintre părinți este agresiv, despărțirea capătă alte caracteristici. Au importanță, de asemenea, și concepțiile despre acest lucru, atitudinile celor din mediul apropiat.

  13. şi contează teribil de mult, lili3d, eu aşa cred, răutăţile celor din jur, ale celorlalţi copii mai cu seamă.

  14. Am în clasă copii luați în plasament. Fiecare clasă de elevi are propria personalitate. Întotdeauna le spun adevărul și le explic cam ce simte colegul lor, în situația când nu crește lângă părinții lui (în absența lui, fac asta). De cele mai multe ori, discuția asta are efect și copiii cu familii normale înțeleg. Însă, sunt tot mai mulți care trăiesc în familii dezorganizate și problemele lor sunt vizibile.

  15. cu siguranţă ştii cu mult mai bine decât mine cât de răi pot fi copiii, poate nu neapărat cu intenţie. deopotrivă fragili şi răi…

  16. Da, în ultimul timp parcă devin din ce în ce mai răi unii cu alții, cu toate că parcă nu ar vrea asta, dar nu se pot abține. Cred că e influența TV-ului, a mediului…

  17. nu ştiu, dar am remarcat şi eu. parcă se ascut de micuţi, se maturizează prea repede, dureros de repede! sad

  18. gabriela
    imi permit o intrebare de dragul discutiei: avand in vedere hibele multor copii din familiile “organizate” comparativ cu beneficiile aduse de propriul divort, sa inteleg ca tinzi sa fii impotriva acestei forme de organizare sociala?

  19. u make ur own rules. cica, se spune, oricum parintii isi nenorocesc copiii-> punandu-i sa aleaga au ba. alti parinti nu au vocatie de oameni, daramite de parinti…

  20. imi e tare greu sa scriu un comentariu pe tema, ar trebui sa ma indepartez putin de imagine sa sa vad “the whole picture”. habar nu am cum ar trebui sa fie un parinte bun, dar cred ca un om frumos nu creste din obligatia parintilor fata de el, ci din bucuria zilei de zi cu zi in care e imbracat si care, ulterior, devine propria lui viata. nu as putea acuza un parinte sau altul, din propria mea experienta stiu ca nu e nimeni niciodata de vina, ca si cei care gresesc fata de copiii lor gresesc pentru ca si ei, la randul lor, au avut, cumva si poate sub o alta forma, astfel de experiente,experiente care au devenit ei insisi. poate ca multi ar spune ca avem alegerea, insa alegerea e doar o presupunere, nimeni nu traieste durerea altuia de dinti, iar consecintele alegerii bune nu pot fi prevazute, dinamica timpului modeleaza motivele bune, de multe ori, si le transforma in motive rele. aici ar merge acea sceiere a lui al ghazali, cea in care copilul este luat devreme idintre oameni si il intreaba pe D-zeu de ce l-a luat pe el si nu pe nu stiu ce criminal, iar D-zeu ii raspunde: pentru ca ai fi ajuns ca el. poate ca astfel de tristeti, ca cele propuse de psi, sunt pur si simplu un scut impotriva adevaratelor tragedii. maybe…

  21. gabriela
    referirea la o familie destramata ca fiind dezorganizata e gresita, ba chiar tendentioasa. in realitate, o familie destramata e mai organizata decat o familie nedestramata in care nu exista comunicare si, ca urmare, apar probleme cum sunt cele enumerate de tine. bunastarea materiala si buna comunicare intre parinti sunt aparente acolo unde copiii au asemenea iesiri in decor. tocmai acesti oameni eticheteaza tendentios pe cei din jur, in tendinta de a-si acoperi propriile esecuri.

  22. ano, sunt totalmente de acord cu tine ^^^.
    in plus, chiar cred ca e o tema de abordat in orice falanster, ar trebui sa fie un regulament al fiecarei pagini de discutii, in mod lucid tratat, unde incepe si unde se termina totul. poate in unele locuri nu sunt permise cuvintele mai putin folosite (stii care), poate pe altele nu sunt permise iesirile din decorul (topicul) propus de cel care are “cheile”.
    acolada mea e intoarsa cu fata si la ce a propus psi, tema. din mizerie se naste arta umanista, asa cum din parinti naspa se pot naste oricand genii. nu putem interzice anomalia, am ramane mereu fixati intr-o singura realitate. eu sunt de acord cu orice pe lume. pot alege cum sa traiesc, dar nu pot sa uit niciodata ca orice e permis pe lume.

  23. gabriela
    liber esti sa faci ce vrei, cata vreme nu deranjezi pe cei din jur. urat lucru sa-i judece modul in care vedea sa-si creasca copilul si la fel de urat sa o mai si marginalizeze.

  24. soooo… când pisica nu-i acasă eo joacă pe masă?
    nu te pot contrazice, există flori născute superbe născute din gunoi, însă nu totul este permis. (şi cred că ştii la ce mă refer, nu?)
    revin după ce vă citesc… vorbăreţilor.

  25. bun, am reuşit să vă citesc. văd că am ajuns la judecăţi şi la etichete. şi vă întreb, chiar trecând peste marginile subiectului din postare: nu vi se pare că oamenii pun foarte uşor etichete, aruncate ca nişte reproşuri, mai cu seamă atunci când se nasc tensiuni? de ce ne este aşa de uşor să ne judecăm unii pe ceilalţi, dar e atâ de dificil să întindem o mână?

    ano, spuneai într-un comentariu că tu o învinovăţeşti mai mult pe femeie. şi te întreb: este de datoria noastră să fim alături de părinţii bolnavi? din ce ştiu (auzite) afară se poartă extrem de mult plasarea celor bolnavi în instituţii specializate… sunt occidentalii mai insensibili?

  26. psi, eo nu a latrat prea tare si s-a furisat si el prin usa usor crapata. il vazu pe ano, familiarul, asa ca merse usor pe langa perete dupa ce intra. sper ca peretele nu era proaspat vopsit happy
    psi, dearest, ma gandeam ca totul este permis atata timp cat nu excede limitele omenesti ale vietii. micile scapari sunt parte din farmecul vietii, respectul si politetea se atribuie pe merite personale; fara meritele personale, i believe, sunt biete lucruri sterpe. alteori, as in my case, vietile noastre trec prin perioade si perioade, momente in care uitam cine suntem sau momente in care dragostea de oameni devine inumana, ca in absurdistul cioran, impingandu-ne spre extrem. in cele din urma, sper, nu ne pierdem calitatea si in vietile noastre e mai mult bine decat rau. eu te pup oricum.

  27. psi, ma bag si eu usor la ultima intrebare catre ano, since i am around yet… am stat vreo doua luni in barcelona si am vazut tineri impingandu-si batranii la plimbare in minunatele seri de pe barceloneta. imaginea m-a induiosat, pare ca asa trebuie sa fie. apoi (apa mare happy ), m-am gandit ca e corecta si ingrijirea calificata si grijulie a unui personal profesionist. cred ca ideal ar fi ca societatea, oricare ar fi ea, sa aiba grija ca ambele sensuri sa fie decent posibile, pentru ca sunt lucruri ce tin, de multe ori, de posibilitatile fiecarui individ. speta e chiar interesanta, pune fata in fata nu numai oameni, ci chiar si sisteme sociale.

  28. si-nca una si ma duc… happy psi, ai auzit, sunt sigur, de calul din torino al lui nietzche, cel pe care nietzche il ia in brate cand stapanul calului batea calul. dupa, merge la mama lui si-i spune: mama, am facut o prostie! apoi, traieste 10 ani damblagiu. nimeni insa nu s-a gandit la viata calului sau a stapanului inainte de nietzche. exista totusi un film unguresc, al lui bela tarr, care abordeaza si aceasta ultima tema. the point is, oamenii nu reactioneaza rau de bine, ci de rau, nu judeca de bine, ci de rau. cu totii o facem, incercam sa ne impunem perspectivele, vrem nu vrem, sa ii facem pe ceilalti sa se substituie noua, nu sa fie ei insisi. de ex, faptul ca tu ma/nu ma iubesti pe mine, sa zicem, nu tine de mine, ci de tine, asa cum eu sa fiu magar nu tine de tine, ci de mine. dar eu, daca sunt corect fata de OMUL psi, am sa trec peste lipsa ei de iubire fata de mine si am sa o iubesc in continuare, de asemenea, nu cunosc omul psi atat de bine ca sa ma constitui un prieten adevarat, care sa inteleaga pe prietenul psi pana la usa secretelor ei personale, pana in dreptul intimitatii ei, generally speaking! pentru a “reglementa” aceasta problema s-au inventat codurile de conduita morala, iar acele coduri de conduita morala sunt, culmea, prejudecatile de care vorbim. prejudecatile, paradoxal, sunt pacte de neagresiune, chiar daca ele, fundamental, sunt asteptari primitive ale unor oameni primitivi. noi doar le sofisitcam, dar suntem obligati si noi la ele.

  29. eo
    doar ca regulile morale ajung sa devina pacte de agresiune atunci cand nu se mai adpteaza tendintelor societatii si se invechesc.

  30. nu, ano, nu zic şi nici nu eşti. întrebarea nu într-acolo bătea. tu cunoşti lumea arabă mai bine decât mine, man, spre aceasta mă gândeam…
    eo, bro laughing nici omul psi nu se cunoaşte prea bine. dar e corect ceea ce spui: iubirea, ca şi sentiment, este unidirecţională, dinspre sine către celălalt.

  31. ano, singurul lucru sigur e ca lucrurile se schimba. e adevarat ca omul are tendinta sa se incapataneze si sa apere cu dintii realitatea proprie si caldutza, insa e imposibil. repet, nu judec pe nimeni, doar presupun si incerc sa ma dumiresc eu insumi. eu nu cred in conceptul datoriei, fara alte lucruri atasate el e doar o mamosenie supradimensionata (to say so). nimeni nu are nicio datorie, dar cu totii trebuie sa protejam, in orice mod cu putinta, viata. este singurul dar de la D-zeu. restul este fabricatia noastra. si copacul are viata, si leul, insa copacul si leul nu au dragoste si iubire, daca nu invocam balaria… happy

  32. psi
    glumeam. am fost putin marsav sa incep comentariul asa. daca citesti cu atentie, ai sa vezi ca ii condamn pe amndoi in egala masura. stand mai mult timp in orient, e greu sa-ti spun cum e in occident. nici aici nu stiu mai mult decat vad pe strada. ce gandesc eu e ca, indiferent de unde provin oamenii, ei au aceleasi sentimente. nu cred ca exista om batran care sa fie fericit daca e lasat in grija unei institutii.

  33. chiar şi numai din ce vezi pe stradă tot cunoşti mai mult decât aş putea vedea eu ca turist, vreodată. nu, nu e o fericire să fii lăsat în grija cuiva străin, dar nici să îi vezi pe cei din jurul tău chinuindu-se. aminteşte-ţi privirea tatălui neputincios… crezi că lui îi era uşor să vadă, în momentele de luciditate, că este o povară?

  34. psi
    pai aici e buba: momentele alea de luciditate erau de pus in balanta contra viitorului fiicei lui? asta cand vorbim de iran, o tara unde oportunutatile de plecare nu-s dese, iar drumul unei femei in viata nu e usor deloc.

  35. un om cat o pelerina roz

    De floare pe jos aveai miros

    Şi te-am cules ca pe nimic

    Şi te-am sărutat

    Şi de aspic spic de fecioară

    Fecioară de vis

    Vis în formă de vis în sfîrşit ai prins

    Ai prins rădăcini

    Rădăcini în venele de pe braţele mele

    Stele pe visele tale

    Inele şi petale cădeau din ochi pe umeri

    Zmei şi trimiteri la dans de alizeu

    Alizeu şi zmeu căzuţi pe

    Pe

    Pe

    Pe?

    Pe acoperişul soarelui…

    …De unde le-am cules

    Cules

    Cules?

    În adagio

    Adagio şi trena stelelor

    rămăse în urma mea

    pierdute pe sus ca iubeam meschin ca un curcubeu iarba din care-mi luam roua

    În sfarsit, cheia mea

    Mea culpa alba

    Alba de avis, rara avis

    Avis zboară pe o sfoară

    Sfoară de pelin

    din care pică un dulce – dulce de geniu

    împiedicîndu-se de tine

    ca de un fir de praf de nimic

    pe care l-am cules mai sus de pe jos

    Frumos nebun

    Proscris

    Culegînd de pe pe jos un munte de scris.

    Şi de om m-am dezis ca de o pelerină roz.

  36. pe gânduri, eo,
    pe zilele de ieri,
    trecutele,
    uitatele,
    plouatele zile de ieri,
    pe gene,
    pe armura atinsă de vânt,
    pe rugina din cuie,
    din carne
    pe mâine…
    nu cred în roz, dar ştiai asta deja
    de la primul amurg,
    acela în care,
    bob de orez
    mă rostogoleam prin praf.

  37. ano, nu poţi pune în balanţă aşa ceva. niciodată. există cale de mijloc? resemnare? habar nu am… dar parcă aş vrea să ştiu.

  38. am deplasat axa pamantului cu turnul meu babel,
    am rupt aripile zburatoarelor
    si tarasul taratoarelor,
    am dat ochii jos din carligele care-i atarnau de frunte,
    mainile le-am dezgatat de pe corp,
    am lasat laba piciorului fiintei mele in colbul deznadejdii si singuratatii

    dar m-au salvat trei ingeri care socoteau picaturile de apa
    din abisul cunoasterii

  39. ba să nu taci deloc, te rog.
    se pare că vă înţelegeţi tare bine, voi doi! tac eu la o adică…

  40. psi
    eu inclin sa cred ca, fara sa vrea, fiul a luat decizia pentru sine, nu pentru tatal sau. o fi si o doza de influenta religioasa.

  41. no, acum te recunosc… vii mai de-acasă, eo! tongue
    o singură vorbă mai spun: la prima înjurătură te-am banat. poţi să ai dreptate şi fără să mături cu mine pe jos… ok?

  42. hmmm…. stai că nu pricep unde baţi, anowen. întotdeauna deciziile noastre au ceva egoist în ele… nu? so? ce urmărea de fapt? rămânerea într-o societate în care femeile sunt limitate? se temea de evoluţia propriei fiice?

  43. timpurile in care simteam nevoia sa injur s-au dus. exista lucruri atat de urate pe care le-am trait, incat, ramas singur cu mine, pus in fata propriului meu eu, am descoperit uratenie de nedescris. imi e greu sa spun motivele, insa multumesc oamenilor care s-au purtat urat cu mine, nu au idee cat bine mi-au facut. m-am dezlegat de ideea de prejudiciu si asteptare.
    agree. nu o sa injur.

  44. atunci, dacă ne-om întâlni cândva pe stradă, habar nu am pe unde şi când ori de ce, să nu te miri dacă o să-ţi trăznesc una. violentă nu sunt şi ştii asta, oricât te răsfeţi că nu mă cunoşti. da o meriţi… zău că da…
    m-ai rănit, man! şi nu e reproş… este pur şi simplu un fapt. orice am face eu sau tu, asta nu se schimbă… sad

  45. cred ca a vrut sa nu-si dezamagesca tatal, uitand ca el nici nu-l mai recunoaste in majoritatea timpului. poate ca exista si niste prejudecati religioase care nu l-au lasat sa vada realitatea.

  46. eo, agapi, ce pusesem eu nu e muzică arabă… repet. oud vrei, oud să fie… recunosc, ano e vinovat pentru muzica asta. tongue
    mă duc la ceai…

  47. ano, cred că am realizat că la asta te gândeşti chiar în timp ce îţi scriam răspunsul. posibil ca fiul sau, mă rog, tatăl micuţei … cum o chema.. .a, da, termeh, cred că el era mai conservator decât lăsa să se vadă. e posibil ca soţia lui să fi văzut asta… de aici şi dorinţa ei…

  48. psi
    dupa ce s-a linistit tot balamucul declansat, ei au continuat divortul. desi mai imparteau acelasi pat, cred ca nu mai imparteau ei aceleasi vise. nu numai copilul a avut de luat o decizie grea.

  49. explica ideea cafenelei, psi happy care-i treaba? recunosc, am dat arareori prin virtual, nu prea am mai citit nimic altceva decat carti.

  50. totuşi… multe cupluri ajung să nu mai împartă aceleaşi vise şi nu se despart… nu crezi? reuşesc cumva, poate prin comunicare, prin ascultarea atentă, reală a celuilalt să îşi înţeleagă nevoile, să accepte evoluţia…să construiască altceva, altcumva, împreună…

  51. eo, fugi! nu minţi! ai mai fost pe-aici, doar că uşa era închisă… i saw tongue
    ideea este că batem câmpii seara, cam aşa cum facem acum, pe o temă oarecare… când erau meciuri era mai simplu, aveam de comentat, acum că e vară, ne adunăm (sau măcar încercăm) la taclale. cam cum era pe vremuri la tine în cafenea, doar că acum suntem mai puţini…
    nu va fi mâine seară, pentru că ne jucăm de-a duzina pe la orele 22… ştii tu şi asta cum vine.
    chiar, oare ce mai fac opts, rip? happy

  52. psi, am avut un blog de sport pana de curand, am scris, of course, cu my old mates, dar doar sport. rip ii bine, de 8 nu mai stiu nimic de acum cativa ani, de cand am fost la ei la lugoj. inter ii bine si el, of course, nu putea nici el lipsi happy am mai intrat si am mai postat de 2-3 ori, asa cum zici, insa nu am rasfoit blogul in intregime, intram la ultimul art. si postam acolo, insa, tot cum zici, ma loveam de moderarea cea crunta happy
    eu ma pregatesc de o noua plecare, mi-am luat bilet pe 22, anglia, concurs de sah si un pic de lucru pe acolo, apoi state pana la sf. anului, tot turneu de sah si lucru, plus reintalnirea cu… u know…
    poate am sa va trimit poze de prin noile mele peripete(e)a happy
    tema de cafenea? sa povesteasca fiecare ce intamplare asociaza cu cel mai frumos loc vazut, un fel de mnemotehnica virtuala la cafeneaua psi happy poate fi o pasare ciudat sezand pe un pervaz, un chip de femeie sau de barbat, un pantof ca in children of heaven, o umbra, o cafenea chiar etc.

  53. eo, tu nu poţi sta departe de scris… şi de blog. ştim amândoi asta. aşa cum ştim şi că tinzi să răneşti pe cei care ţin la tine. chiar mi-e dor de opts şi de rip, botezătorul meu! laughing uneori mă întreb dacă a realizat cât de mult mi-e psi în adâncul fiinţei. sau am vrut eu să fie aşa, nu ştiu. dacă vorbeşti cu el, te rog să-l saluţi din partea mea, mâţul pervazier! big grin
    aştept poze cu.. ştii tu. winking şi cartea… cartea, man!
    faină temă… mulţam. rămâne pe sâmbătă să vorbim despre asta… şi pe ce zile vor mai fi. am de gând să las motoarele mai încet pe blog un timp…

  54. rip e un om extraordinar, fara indoiala. de ce nu-i scrii un email? lasa blogul ca pe un loc de refugiu, insa nu te lasa coplesita de el, nu are rost. esti o persoana frumoasa, care are nevoie de aer si de flori. blogul sa fie expresia viziunii tale despre o lume redescoperita in fiecare zi. mergi mult pe jos, mediteaza. ai fi surprinsa, daca am sta de vorba, ce lucruri extraordinare am descoperit despre lume. maybe someday… discutia, of course, dupa ce ma incingi happy

  55. psi, i lived crazy, woman~! multe fete si fetiscane, alcool, plimbari, incalcarea tuturor regulilor, scris pe colturi de servetel si prieteni adevarati venind langa mine. ranesc pentru ca am darul sa fac lumea sa-i pese de mine. dar gata cu confesiunile, suntem in vazul lumii happy
    am putea parea prieteni tongue
    te imbratiseaza EO! si si pe tizul…

  56. nu am adresa lui rip. şi apoi… cine sunt eu? un pisic de nicăieri, de niciunde. am încetat să mai dau buzna prin vieţile oamenilor, exersez retrageri de o vreme.
    frumuseţea şi opusul ei există în mine în egală măsură, man, nu le pot separa şi nici nu vreau. adevărul este că îmi place să scriu pe blog. m-am învăţat să scriu, deşi nu o mai fac doar pentru mine de multă vreme. nu îmi dau seama dacă am crescut ori dacă m-am risipit (de fapt e o ipocrizie asta şi ar trebui să şterg şi să recunosc că aş putea să pun mâna să adun toate textele mele, să fac ordine în ele) dar…who cares?

  57. psi, am primit ceva pe email de la o buna prietena…

    “E profund condamnabil sa lasi o vocatie in paragina, sa nu-i dai prilejul sa se implineasca sau macar sa se verifice. Sunt convins ca in fata instantelor artistice si a celor ale constiintei esti condamnabil daca deturnezi un talent din drumul lui, ori ii ceri mai putin decat poate darui” Radu Beligan

  58. trimite-mi cumva adresa lui. te rog. happy
    cine ţi-a trimis acest mesaj gândeşte la fel ca mine: te risipeşti! tongue

  59. şi pe tizul. laughing mulţam.
    iar eu îţi trimit… ce ţi-am promis. că o să te pocnesc într-o zi, că meriţi! tongue

  60. happy Eu i-am dat cheia lui taică-miu. Şi tot eu i-am făcut bagajele. Eu i-am zis mamei că vor divorţa. Dar aveam 20 de ani. happy Un divorţ în regulă, cum s-ar zice, în care copilul n-a suferit. Nu spun că n-a avut şi cântecele lui triste(taică-miu beat, pe la uşi, după vreo 2-3 luni). Dar s-au dus toate…şi-au trecut încă 20 de ani.

  61. Am stat si am citit toate comentariile.Am rezonat cu cele scrise de Gabriela.
    Imi aduc aminte ca…chiar si in anul 2000, erai ,,stigmatizata” si judecata daca divortai si parca aveai o patalama in frunte de femeie divortata. Nu mi-a pasat.Am ales sa nu mai stau intr-o minciuna numita casnicie. Automat ca fiul meu a ramas cu mine, pentru ca nu a a vut de ales si nici nu cred ca ar fi ales altceva, oricum.Nu stiu daca un copil poate discerne cu cine vrea sa ramana, pentru ca aici va interveni situatia materiala a unui parinte sau felul in care rezoneaza copilul cu el. Problema este ca, oricat am incerca sa spunem ca nu este asa, orice copil cu parinti divortati va ramane cu traume, mai mici sau mai mari, indiferent cat te zbati sa faci sa nu simta asta.

Comments are closed.