advertorial, concursuri

întâmplare… programată

când vara se coboară din calendar cu zâmbetul ei roşu, de cireşe rostogolite, un dor de vacanţa cea mare a copilăriei mi se aşează pe tâmple, iar copilul din mine se trezeşte aşa cum o făcea odinioară, pe când trupul îi era mai micuţ şi înţelegerea mai puţină.

de pildă, nu am înţeles niciodată prea bine de ce prietenii mei, aceia cu care împărţeam vara ca pe o bucată de pâine, plecau în ţări unde numai scrisorile noastre şi numai câteodată, puteau să ajungă. şi de ce inventam câte o întâmplare în care revederea noastră de o clipă se topea mult prea repede, iar noi ne găseam schimbaţi, mai departe decât am fi vrut să recunoaştem. de ce ochii ce nu se văd nu se pot închide împotriva uitării în scrisorile copilăriei? cine a trăit plecarea definitivă a saşilor pe alte meleaguri ştie ce spun. cine a trimis în vremurile acelea de oprelişte scrisori ce nu au mai ajuns niciodată la destinaţie în ciuda cuvintelor banale şi atent căutate, ştie că dorul nu poate fi o întâmplare programată.

când verile copilăriei mele şi-au mai scurtat din rochiţe iar noi am învăţat să exersăm aşteptările ale celor plecaţi în căutarea unei vieţi mai bune, dar atât de departe, nu mai eram un copil, dar priveam cu aceeaşi uimire lungul şir de oameni care plecau şi recunoşteam de departe zâmbetul stins în dor al celor care, la capătul timpului, se întorceau pentru o îmbrăţişare şi o gură de aer, acasă. de ce plecările celor dragi nu se pot închide şi ele într-un dor care să nu doară? cine a învăţat aşteptarea dincolo de pereţii de sticlă ai aeroportului ştie ce spun, căci mulţi dintre cei plecaţi şi-au amânat întoarcerile pentru alte veri, aşa cum au făcut-o şi prietenii din copilărie, aceia care au uitat să se mai întoarcă.

când vara se coboară din calendar cu zâmbetul ei roşu, exersez de o vreme programarea unei întâmplări numită… vacanţă. cele câteva zile mirosind a nisip fierbinte ori a piatră şlefuită de istorie înlocuiesc de o vreme aşteptările din copilărie, cele peste care s-a pus de mult timp tăcerea din uitări şi după ce am trăit experienţa drumurilor lungi cu maşina ori cu feribotul, mi-a fost dată emoţia de a recunoaşte de sus conturul dunării noastre ori al munţilor în căuşul cărora locuiesc de când mă ştiu.

astăzi ştiu ce este dincolo de sticla mată a aeroportului şi zâmbesc. par avion nu mai este o scrisoare ce nu ajunge la destinaţie şi nici o aşteptare a celor plecaţi, ci o poartă deschisă către visele noi, o poartă aflată la un click distanţă. pe sub ea voi trece atunci când îmi voi împlini visul de a atinge cu propria mână pietrele bătrânului santiago bernabeu ori de a cunoaşte, de a-mi umple plămânii cu inconfundabilul miros al arabiei. am creionat deja câteva scenarii, iar maya, ca de obicei m-a ajutat.

IMG_0627 IMG_0628

deschid poarta aceasta şi zâmbesc. îmi pot alege orice destinaţie. nevăzuţi, nişte omuleţi mici îmi aduc înaintea ochilor vechiul plic al scrisorilor de demult, numai că acum cea care conturează visul sunt eu. privesc cu atenţie. din fotoliul meu îmi pot alege un bilet de avion, un hotel, o vacanţă ori o maşină care să mă ducă de la aeroport către … visul meu.

de ce par avion? pentru că îmi este la îndemână, la orice oră, îmi este comod şi rapid, eficient. pentru că ei ştiu că primul pas înspre noi amintiri frumoase nu înseamnă doar un bilet de avion ci şi un loc de răgaz, o variantă de vacanţă care să se plieze pe timpul nostru tot mai puţin, pe care să o poţi licita la nevoie şi chiar un locdin care să culegi informaţiile şi impresiile celor care au fost pe acolo înaintea ta. doreşti un bilet de avion? comandă-l online şi pleci airline!– este sfatul pisicuţei mele şi parcă îl văd pe tudor argumentând aşa cum doar el ştie.

eu nu cred în întâmplare ci în visele care se împlinesc. şi am învăţat că o vacanţă frumoasă trebuie programată cu grijă. tudor…. e rândul tău! mergem împreună!

acesta a fost cel de-al doi-lea episod din drumul către cipru, o întâmplare, dacă vreţi să-i spunem aşa, pe care eu şi tudor o programăm cu atenţie. primul episod, cred că îl ştiţi deja, este acela în care vă anunţam că suntem o echipă.

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

30 thoughts on “întâmplare… programată

  1. foarte mulţumim, motane pandalie! cum vezi, maya contribuie şi ea, după puteri, că doar de-aceea a învăţat de la fratele grişka cum este cu dormitul muzei pe internet! laughing

  2. şoricel, cred… are vreo cinci de fapt! tongue albi, zic, pentru că mai are şi de alte culori. de-codaţi toţi!

  3. mulţămim frumos, călin! aducem de acolo o dantelă, un magnet, un pahar de zivania sau o bucată de halumi, după pofta fiecăruia. şi, desigur, loukoum din partea turcească! winking

  4. Grişka a-nvăţat să se joace cu şoricelul Chiţăilă – agăţat de un şnur, ca să poată fi pus în mişcare (am făcut şi oarece filmări); dar chiţăitoarea a fost îndepărtată, fiindcă motanul nostru viteaz se speria de câte ori o auzea happy

  5. Plecarea sasilor … sfarsitul copilariei… O prietenie pus (doar) intre paranteze (ne-am vazut cinsprezece ani dupa) dar cicatricea a ramas.

  6. În viaţa-ne sunt multe plecări, sosiri. Contează viteza de reacţie? Contează! Fiindcă ieşi mai ieftin, dar eşti şi în siguranţă. Baftă psi©ă, sunt aici, umăr la umăr(dar numai de data asta).

  7. uneori, chiar şi eu m-aş coopta, cita! big grin
    de fapt mă gândesc să vă scriu, că tot mi-e gândul la vacanţe, poveştile altor vacanţe, deja petrecute….

  8. roxana, poveşti vor fi mereu, căci cuvintele ne sunt aproape, iar frumosul ne însoţeşte pretutindeni. ochi să-l vedem ne trebuie, ochi larg deschişi! happy
    mulţumesc!

  9. Ciprul este pur si simplu superb, Eu m-am indragostit de peisajele de acolo, de sarea alba de pe marginea autostrazii, de maslinii din livezile cu pamant uscat, de muntele care cobora direct in mare, de bunica ce crestea capresi gaini in curte si care ne-a servit cu cafea la ibric.
    Va doresc sa ajungeti si voi acolo, sa va incarcati privirile cu aceste imagini minunate.

  10. exact, slvc. par avion, pentru unii dintre noi mai înseamnă – poate greu de crezut- şi scrisori ce nu au mai ajuns la destinaţie. sad

Comments are closed.