poveşti din labirint

legile fizicii

dintre toate amintirile noastre, cele care ne închid vara fierbinte într-o tăcere care ar face până şi pietrele să roşească dacă şi-ar dezlega cumva tainele, eu îmi amintesc mai cu seamă arsura aceea din ochii tăi, cea cu care îmi vegheai somnul şi îmi pândeai fiecare umbră atunci când dispăream la duş, în ritualul meu de falsă hetairă.

nu ştiu când am văzut prima oară, când am simţit, dar cred că învăţasem cumva că acele minute lungi, petrecute în intimitatea apei care mă mângâia vesel, te răneau şi exersam acele dispariţii  cu voluptatea celei care se ştie aşteptată, lăsând dinadins uşa deschisă, ca o poartă ademenitoare.

tu însă nu mă priveai. aşteptarea ţi se derula înainte ca un covor de sunete pe care le topeai încet, în vreme ce eu inventam la repezeală alte gesturi, tot mai sonore, ruperi de ritm cu care speram să te surprind în muzica aceasta a separării noastre.

desigur că eram pe atunci o ciută nevinovată şi stângace, mereu uimită de torţele pe care le aprindeai în mine cu o precizie impresionantă, ca şi cum ai fi construit în adâncul meu un mecanism sub acţiunea căruia mă transformam mereu, mă compuneam şi mă dizolvam sfidând legile fizicii.

mult mai târziu, pe când am înţeles că de fapt transformarea fusese ireversibilă şi pe cioturile oloage ale torţelor nu mai rămăsese nicio urmă de jar, mi-am amintit lucirea aceea aproape sălbatică a ochilor tăi. şi durerea. ceva din focul acela ne schimbase pe amândoi şi ne dusese inevitabil către separaţie după ce terminasem de experimentat iubirea la toate intensităţile, dincolo de uşa larg deschisă a fragmentului de timp despre care nu îmi pot aminti altfel decât roşind.

şi nu ştiu cine dintre noi a plecat primul, cine a pus lespedea lui totdeauna peste uşă, în vreme ce legile fizicii au revenit înapoi în cărţile care, pe rafturi, păreau un accesoriu inutil.

sursa foto: eulinterior

text inspirat la ceas târziu de fizica şobolanului

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

16 thoughts on “legile fizicii

  1. Când am depănat amintiri cumva asemănătoare, am fost întrebat ce m-a determinat să le povestesc. Astăzi văd că nu sunt singur, roșim și totuși depănăm firul invizibil al întâmplărilor. Oare n-am fost în barcă atunci când se împărțea rușinea? Aș spune că tocmai noi am fost acolo și am primit mai mult decât alții. Azi ne eliberăm de unele prejudecăți și dezvăluim din frumusețea adâncului de suflet! Frumoase amintiri, frumoase clipe, prin care mulți dintre noi a trecut, puțini având curajul de a povesti!

  2. bun venit, mugur, în primul rând, căci deşi ai mai trecut pe aici şi îţi mulţumesc, acesta este primul tău comentariu pentru mine. happy
    prin scrierile mele mai vechi vei regăsi de multe ori acest ton de dincolo de roşu. nu cred că este chiar curaj, de pildă nu aş avea curaj pentru scrierea frustă; eu îi spun exerciţiu fantastic de dincolo de real. şi dacă proiectul pe care îl punem la cale (eu şi un alt blogger) va prinde contur, vei vedea că nu, nu există barca aceea despre care ai amintit ori că, mai degrabă suntem mai mulţi în ea.

  3. Bine te-am găsit! Cred că am mai comentat la tine, dar poate greșesc. Curajul era figurativ, căci nu este chiar așa greu să aduci pe tapet astfel de teme. Trebuie doar să fii conștient de valoarea lor pentru cei care te citesc.
    Povestirea ta nu pare de dincolo de real, căci este densă în conținut și transmite multe emoții, cunoscute de unii cititori. Mă număr printre ei.

  4. atunci pot să sper deja că ne vom mai însoţi multă vreme, mugur. happy pentru că vor mai fi astfel de scrieri şi pentru că eu îl pândesc (nu numai de aceasta vin) pe saadi la tine.
    ps. nu, nu ai mai comentat, aş fi ştiut: primul comentariu intră la moderare la mine. dar nu este aşa de important.

  5. Pentru ce-l pândești la mine? Selecțiile mele sunt subiective din două motive: le apreciez cu mintea mea needucată în poezie și scriu greuț, așa că aleg poezii mai scurte!
    Cât despre însoțire, putem petrece timp alături, pe bloguri, căci și eu găsesc la tine articole ce-mi captează atenția!

  6. mugur, sincer îţi spun: pentru că pot. happy
    în lumea poeziei nici zidarul de cuvinte şi nici ucenicul, nici cel mai mare învăţat nu sunt diferiţi: ne aflăm pe aceeaşi treaptă, a uimirii.

  7. Și totuși, interpretarea versului diferă, pentru că experiența proprie diferă. Poate că vedem altceva, citind același lucru. Nu putem fi egali, căci folosim diferit scoarța cerebrală! Eu mai puțin! Este în refacere!?

  8. happy mugur, sunt unul dintre oamenii care se exprimă cel mai bine prin vers. de fapt, dacă asculţi cu atenţie pe cei mai pricepuţi şi care scriu, cu toţii îţi vor spune că poezia este forma literară care dezbracă autorul cel mai mult. nu ştiu cum scriu alţii, la mine este o stare de transă în care habar nu am ce scriu, care este sensul, ce vreau să spun. de fapt este incorect acest “ce vreau să spun” câtă vreme cuvintele se aşează singure. apoi, în oglinda lor, oamenii se recunosc. diferit pentru că da… suntem diferiţi.

  9. Eu cred ca o relatie, de orice natura ar fi, poate sa se opreasca la un moment dat. Insa legatura dintre oameni e vesnica, iar relatia se va relua, intr-un viitor oarecare. Exista memoria sufletului, pe care, chiar daca n-o accesam in mod constient, tot ne ghideaza intr-un fel viata.

  10. happy gândim la fel, decenu. relaţiile sunt temporale însă legăturile nu, legăturile sunt indestructibile.

Comments are closed.