poveşti de adormit pisica

pe genunchi

Girl in angel's costume sits face in knees and having closed by — Stock Photo #7449637sursa foto: depositphotos.

ţin pe genunchi o foaie albă pe care încă nu am scris nimic şi între noi două liniştea curge ca o complicitate puţin absurdă şi oarecum falsă.

plouă din nou şi mă strâng în mine însămi, nu pentru că mi-e dor de soare, ci pur şi smplu pentru că am senzaţia că apa aceasta care vine dinspre cer este doar un pretext, un vis. exersez de o vreme asceza, izolarea de tot şi de toate şi chiar şi de propriile mele gânduri şi cuvinte. îmi torc liniştea ca pe o promisiune dincolo de care te aştept. sau te uit.

sunt zile întregi, sunt ani în care nu rostesc numele tău şi nu tresar în faţa ochilor albaştri care alunecă curioşi peste trupul meu. sunt nopţi în şir în care visul meu, acela pe care nu reuşesc să mi-l amintesc dimineaţa, nu poartă nicio urmă a ta. în tot acest timp sunt asemeni lutului atins de mâini străine şi fierbinţi, modelat în amfore ce potolesc setea. în tot acest timp zâmbesc, cu tălpile lipite de pământ şi cu tâmplele în bătaia vântului, ca o floare care ştie că preţul deplinei libertăţi este smulgerea rădăcinii din adâncul ce o ţine captivă, dar în viaţă.

apoi trece o ploaie şi mă năruie, mă topeşte, mă închide în spaţiul acesta strâmt şi bolnav numit eu însămi, în izolarea propriei amintiri, crezută cândva uitată şi chipul tău mi se redesenează ca un tatuaj pe sufletul bolnav de însingurare. fiecare trăsătură a chipului tău de demult, fiecare nuanţă a ochilor tăi îmi revin în adânc cu o acurateţe şi cu o intensitate pe care le recunosc greu, le accept independent de mine, aşa cum accept ploaia căreia nu mă pot împotrivi. poate că nici nu vreau de fapt. şi amintirea ta mă clatină, mă dezechilibrează şi mă doare ca un reproş mut cum că te-aş fi putut uita. de aceea în rarele momente când te văd, mă acopăr cu tăcerea unui zâmbet căci nu ştiu ce să îţi spun atunci când, la distanţă de ani, te revăd; nu am curaj să recunosc că oricâte vremuri ar trece, eu nu te-am uitat. şi prin mine curg toate acele clipe trăite împreună, senzaţia aceea de cald şi râsul tău care mă acoperea mereu. toate sunt parte din mine.

îţi aminteşti oare? de la tine am învăţat să îmi deschid propriile aripi şi să zbor dincolo de nori, în ochii tăi m-am găsit întâia oară femeie cu sufletul amforă, glasul tău mi-a ridicat în lumină copilul mirat şi naiv care eram, care mai sunt. eu am făcut atunci toţi acei paşi pe care numai soarta ne-a împiedicat să îi facem aşa cum s-ar fi cuvenit, împreună şi acum ştiu, după atâţia ani ştiu şi eu că îţi era drag şi îţi era greu să mă vezi ducând singură totul pe umerii mei mici. tu încă mai visai trenuri şi în ochi ţi se mai iscau furtuni şi revolte de care mă fereai cu o tăcere bolnavă şi sălbatică, ori încercând cu disperare să mă dai celuilalt, prietenul tău care îţi era cârjă şi stâlp şi scut la nevoie şi care, şi asta ştim amândoi, nu ar fi aşteptat cântatul cocoşilor ca să se lepede de tine dacă l-aş fi urmat.

îţi aminteşti? pe atunci iubeam ploaia pentru că ne închidea pe amândoi în acelaşi adăpost şi pentru că îmi deschidea uşa altfel închisă a lumii tale, cea în care ne refugiam amândoi şi în intimitatea căreia erai altfel, tulburător de sincer, tulburător de vulnerabil.

atunci, în clipele acelea tainice în care mă lăsai să scotocesc în sufletul tău ca un copil în sacul cu jucării, am descoperit fragilitatea şi măreţia sufletului tău, atunci mi-ai spus, mi-ai povestit şoptit tot drumul tău de după accident, întoarcerea ta la viaţă, la altă viaţă pe care mai întâi ai negat-o. un dar imens, o despovărare pe care nu ai mai trăit-o şi înaintea căreia eu eram asemeni unui coş de nuiele prin care lacrimile tale neplânse hrăneau pământul.

ţin pe genunchi o foaie albă pe care nu am scris încă nimic. dincolo de sticla rece, lacrimi de cer deschid porţi pe sub care nu mai trecusem de multă vreme. între stele şi pământ un lung şir de case fără culoare în care dorm griji mărunte legate de grinzi ca snopii de levănţică odinioară.

şi te iubesc.

 

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

27 thoughts on “pe genunchi

  1. superba scrisoare de dragoste, plina de nostalgii , amintiri, regasiri si intoarceri. m-ai trimis si pe mine in urma cu niste ani, destui … pe urme demult apuse. ufff…. nu e usor happy

  2. probabil manuscrisul îndelung amânat, tibi. probabil pe el, deşi e cam impropriu spus, pentru că manuscrisul există deja. regret că taci….

  3. Foaia albă de pe genunchi se umple mai întâi de gânduri, care se întreabă dacă să devină sau nu cuvinte… happy Iar cuvintele aşternute pier, uneori, mototolite sau rupte împreună cu foaia, înainte de a ajunge sub alţi ochi… Ţi s-a întâmplat vreodată?

  4. Floarea ta mi-a dat de gândit pisicel… nu știu de ce, dar am rămas cumva prinsă acolo.

  5. Foaia alba … De cate ori nu mi s-a intamplat sa “doar” astept sa se produca. Un eveniment, ceva care sa “apese pe buton”. De cate ori nu mi s-a intamplat sa las doar lucrurile sa se intample. Si de foarte multe ori s-au intamplat, umpland si foaia.

  6. Bonsoir, psi
    Sunt o pasionata a stilului epistolar. Cred ca cel mai bine stiu sa scriu scrisori!
    Scrisoarea asta insa ma lasa fara grai. Foarte frumos!

  7. Pisică, eraţi două sau doi? Că dacă la început mi s-a părut că eraţi două, spre final eraţi doi.
    Cât despre celelalte înţelesuri şi cuvinte…păi, ce? Astea-s cuvinte care se scriu pe foi? Se scriu pe pereţi(cu unghiile), pe podea (cu podul palmei), pe tavan, cucu! … cu paşi de mâţăăăăăăăă! winking

  8. Poţi scrie şi tu, dar aflăm mâine ce alte 12 cuvinte vom folosi,Nicoleta. Pe acestea, gata, le-am “înmormântat” happy Apoi avem la dispoziţie câteva zile, până să postăm, fiindcă o putem face începând de vineri seara,ora 22.00 până sâmbătă, ora 24.00.

    Azi e “tema de luni” : “Desenele străzii”.
    Mai multe detalii găseşti accesând linkul ăsta: http://www.psi-words.com/2012/04/01/clubul-psi-2/

  9. Multumesc de raspuns .Voi cauta maina cele 12 cuvinte, poate voi reusi sa ma joc si eu cu ele, desi sunt la inceput

  10. nu prea înţeleg, nicoleta, care temă?
    dacă ai scris şi nu ai blog, poţi lăsa textul într-un comentariu pe unul dintre blogurile participante. la asta te referi?

Comments are closed.