poveşti din labirint

lemn ars

kiss

mai întâi era liniştea aceea mirosind a boabe de cuvânt strivite de mângâierile dulci ale petalelor care închideau floarea zilei în propriul căuş ca pe o taină.

ea apăru în chenarul uşii cu zâmbetul ei nou, primenit în grabă, prelins din ochii plecaţi înspre gura întredeschisă. a chemare sau a sărut? – se întrebă el coborându-şi privirea pe îndelete, ca şi cum ar fi vrut să păstreze în memorie fiecare mic amănunt al acestei clipe aproape perfecte, în care ea apăruse dintr-o dată şi totuşi atât de lent, umplând aerul cu mirosul ei cald şi cu acele mici scântei care se stingeau cu zgomot surd, ca şi cum pielea îi era aprinsă de electricitate.

el văzu toate acele semne de cochetărie pe care ea le însăilase la repezeală: gulerul alb dantelat şi răsfrânt al rochiei care lăsa liber gâtul cu arcuirea lui blândă, firele acelea argintii care îi ţineau captive buclele grele eliberându-i tâmplele pentru norul de gânduri. pe gură îi înflorise o nuanţă nouă, iscată de freamăt şi ochii îi luceau rimelat, estompând semnele de emoţie, cele pe care le trădau de fapt toate gesturile.

pe gleznele ei fierbinţi iarba se ridica cu mirosul ei uscat, lipsit de sevă, înfiorând epiderma şi aşa prinsă în tresăririle unor sentimente noi pe care ea le crezuse stinse, uitate şi pe care el, bărbatul lipid de copacul din grădina ei, le ridicase în lumină cu un singur gest, cu o singură atingere, aşa cum se trezesc florile în sămânţa altfel adormită în pământul revăn, sub răsuflarea soarelui.

ea venea spre el, pe sine aducându-se, lăsând goală rama uşii din care părea că se dezlipise ca dintr-un tablou, ca dintr-un trecut. ea îl privea la rându-i, potolind greu aşteptările care i se prelingeau în suflet cu panglici grele, ca mierea.

ea recunoscu lucirile de lup solitar ale ochilor lui, le văzu mângâierea aproape sălbatică şi se înfioră. ea simţi cercurile de foc ale răsuflării lui, cele care o închideau în dorinţe pe care nu le mai ştia şi se clătină uşor, ca floarea prinsă deschisă sub sărutul de miazănoapte.

umerii lui largi luceau cu catifeaua lor caldă ca umbra unei promisiuni de îmbrăţişare pe care ea o visase cândva demult, o dorise şi apoi, temându-se, o ascunsese în sertarele solitare ale dorului pentru că durea aşa cum durea, aproape insuportabil şi de nepotolit, gândul că el, legat de setea lui de libertate, avea să plece în zori mai departe, aşa cum venise, dar asta conta prea puţin acum şi el şterse umbra dintre ei cu o clătinare de cap ca şi cum ar fi ştiut, ar fi ghicit pasărea gândului care se zbătea amar în pieptul ei plin.

ea se opri în faţa lui şi închise ochii. mirosul lui sălbatic o ajunse, o prinse în lanţurile unui dor cu limbi iuţi. mirosul lemnului ars de arşiţă şi de foame şi al răşinilor topite de soarele fierbinte, mirosul frunzei strivite în dinţi, acela pe care mai plâng boabe de rouă, cântecul de petale desfăcute în vânt, toate acestea le uitase şi acum se ridicau în sufletul ei, se coborau în sânge.

ca o aripă ce uitase zborul, mâna ei îl atinse pe obrazul aspru, pe gâtul lucind, pe torsul fierbinte sub care inima se porni să cânte mai repede, la unison cu a ei. mâna ei desena amintiri din atingeri, ochii lui se ascunseră grei sub pleoape şi răsuflarea lui o arse, o lovi cu toată puterea şi ea scoase un sunet slab, ca de recunoaştere, ca de chemare.

cerul se clătină. când el o atinse, om de nisip şi de sare, om de vânt şi de patimă născută în deşert, liniştea se sparse ca o fereastră uitată în vânt. stelele aprinseră iarăşi lemnul în cântec năprasnic atunci când noaptea râdea.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

19 thoughts on “lemn ars

  1. este şi foarte, foarte preţios. agarwood e un semn aparte în parfumerie.
    lemn ars… acela e deşertul. winking
    iar piesa însoţeşte şi darul meu de florii din postarea precedentă.

  2. prea linistit in negrul calimarii
    penelul a zambit partas chemarii
    ati desenat lasicv in umbra lunii
    un carusel arzand al pasiunii

  3. anowen, am privit o noapte întreagă în călimară încercând să găsesc mirosul unui loc pe care deşi nu îl ştiu, mă atrage mereu cu nadele lui. dacă cuvintele au luat contur de patimă şi de lemn ars este însă numai vina muzicii. uneori îmi pare că mica mea călimară ştie mai multe decât mine.

  4. bun, recunosc, andreotti. e o postare apărută din joacă,ştii tu, câteva tuşe ici – colo, apoi şlefuită îndelung după muzică. gata, am recunoscut! blushing mă rodeau gândurile s-o scriu, până la urmă, recunosc…

  5. ai văzut? ce era greu să recunoști că TU ești di vinălaughing)) … mă bucur că te-au ros gândurile s-o scrii laughing) pentru că din joaca asta a ta, cum îi spui tu, a ieșit o postare minunată!!!

  6. totuşi din cauza muzicii s-a scris aşa. eu ştiu că originalul nu era atât de dens, că doar eu l-am scris! laughing

  7. da. aşa e. happy cred că mi-am schimbat felul de a scrie. sunt mai atentă la şlefuire… şi mai rea cu mine.

Comments are closed.