despre oameni şi poveştile lor

o poveste din regatul pantofilor

condurul de brocart al prințesei mofturoase, ciuboțica ogarului și condurul de cleștar al cenușăresei s-au așezat la sfat de taină. în regatul pantofilor se iscase de o vreme furtuna întrebărilor fără răspuns: cine este cel mai cel dintre toți? cine are forma și culoarea cea mai apetisantă? pe tronul lăsat de izbelişte de cizmele muşchetar, cele două surori gemene, ca focul de roşii, care se îndrăgostiseră subit de un motan roşcovan şi năzdrăvan cu care fugiseră pe ascuns, într-o noapte, cine era cel mai îndreptăţit să urce acum, întru liniştită domnire?
ghetuţe, pantofi, sandale, cizme, şlapi, papuci de casă, de stradă, de toate anotimpurile, culorile şi ocaziile, de foate formele şi mărimile păreau că o luaseră razna, nemaiştiindu-şi locul şi nemaigăsindu-şi perechea. în freamătul stârnit ca vântul de primăvară prin petale, cei trei desperecheaţi se aşezaseră printre tipare, calapoade, aţe şi tot felul de materiale şi unelte din care urmau să se nască alte minunăţii sub mâinile pricepute ale calfelor, dar aceasta numai şi numai după ce rafturile acum goale ca nişte ochi din care fugise lumina, se vor fi umplut iarăşi cu încălţările cuminţi, perechi. primăvara bătuse deja la uşă, iar noua colecţie întârziase nepermis de mult, deci timp de zăbavă nu prea mai era, iar alegerea, ştiau prea bine şi cei trei, nu era deloc uşoară. tocmai de aceea porniseră sfat, cerându-şi fiecare drepturile, căci în ascuns doar râvnirea la tron îi mânase, chiar dacă nu îndrăzniseră să o spună făţiş atunci când fuseseră aleşi drept reprezentanţi.
– desigur că nu poate fi vorba de tine! – privi cu dispreţ condurul mătăsos către ciuboţică – nu ai deloc forma potrivită şi nici rangul!
– că mofturile tale s-ar potrivi!- riposta veni dinspre condurul de cleştar mai repede decât s-ar fi gândit chiar ciuboţica cea galbenă acum, o replică mai tăioasă decât sticla, drept pentru care celălalt condur se întoarse foşnit, gata de luptă.
– tu vorbeşti, prăpădenie de sticlă?! tuuu…. că te-a lepădat până şi fata aceea pe trepte, văzând în sărăcia ei că nu se cade să te dai prinţesă când nu eşti!
– şi totuşi eu aş fi cea mai potrivită! – glăsui ciuboţica după ce îşi trase sufletul şi îşi aminti firul poveştii- da, da, chiar eu! poate că nu am formă apetisantă, poate că nu foşnesc la fiecare pas şi cu siguranţă că niciun prinţ nu îşi va căuta iubita cu mine în palme, dar eu am fost jinduită, nu ca voi două: una pierdută în fugă şi cealaltă aruncată după toane, de toţi pereţii!
– cine a mai văzut regat condus de o ciuboată! – sări condurul de cleştar- ha, că ai curaj, papuc de câine!
– şi ce te face să crezi, sticloaso, că tu ai să rezişti pe tron! eşti prea fragilă, soro! – râse condurul de mătase
– dar mătasea se udă de la ploaie şi zăpezi! oamenii te vor lepăda repede! – veni replica ciuboţelei
– n-am să cobor eu, condur princiar prin toate bălţile! – pufni condurul, îndreptându-şi catarama de argint- pentru vremuri proaste, încălţări proaste, aşa ca tine, ciuboată!
dialogul cu scântei dură cu totul o zi şi o noapte, timp în care îşi aruncaseră în faţă verzi şi uscate, vrute şi nevrute, până când, un botoşel abia ieşit de sub andrelele bunicii, neştiutor în firele lui de lână colorată, dar cu intuiţie şi isteţime le glăsui subţire:
– degeaba vă certaţi voi de atâta vreme, singurii care pot decide cine să ne fie rege sunt doar ei, oamenii! de aceea se caută, cum am citit chiar eu în timp ce eram împletit, purtatori de patofi.
apele se liniştiră în cele din urmă, căci botoșelul avusese dreptate, o recunoscuseră și ceilalți, oricât de greu, iar regatul pantofilor se aşeză cuminte în rafturi, perechi, perechi. calfele se porniră să deseneze încălţări noi pentru primăvara desfăcută în ghiocei. acum toţi ochii privesc acum către oameni, cei aleşi să poarte vreme de o săptămână încălţările cele noi.

când timpul se va fi scurs, pe deasupra cetăţii un zâmbet alb ca un fum se va ridica, anunţând noul rege.

 

 

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

12 thoughts on “o poveste din regatul pantofilor

  1. si uite cum dintr-o galceava de conduri fermecati s a iscat o poveste ce te indeamna sa studiezi mai de aproape lumea (ne)cuvantatoare a incaltarilor. succes in concurs!

  2. doar ce m-am jucat, vavaly! îmi amintisem de cenuşăreasă, de ciuboţelele ogarului, poveşti care mi-au înseninat copilăria şi mi-au fost tare dragi şi mi-am zis că ar merita să le redesenez. happy

  3. Mi-am permis sa ma rasfat cu povestea, sa zambesc ades …ca o cunoascatoare si purtatoare de pantofi.
    Eu primavara trec direct in sandalete si nu fara motiv. Nu stiu cum si nu stiu de ce, dar pantofii ma jeneaza cel mai mult.
    Pot propune regina ?! …sa zicem locul 1 sandaleta, care nu te jeneaza, dar te imbraca. Speram sa nu supar cijmulita care m-a servit toata iarna winking

  4. In general alegerile sunt grele si … produc fum. Intre cele doua vizate de tine mi-ar place prima daca as stii s-o folosesc…

  5. abisuri, eu mai port pantofi cu toc, îmi mai plac, de aceea i-am şi ales dintr-o privire.:yes: pantofii în trei culori care se poartă de o vreme sunt… hmmm… apetisanţi! dar numai dacă au calapod bun! o săptămână cred că ne-ar lămuri, fără fum şi fără plasturi!

  6. bine ai venit, brânduşa, prin căsuţa mea. probabil că pantofii te jenează din cauza rigidităţii lor iniţiale şi a calapodului, lucruri de care nu ne dăm seama în puţinele minute petrecute în magazin. de aceea am şi scris povestea, îmi place teribil ideea celor de la leofex, de a testa produsele lor. eu chiar în sandale nu pot trece direct şi chiar sunt fan pantofi aleşi cu grijă. te mai aştept şi la alte poveşti care de aceea sunt scrise: în dar! :rose:

  7. mie îmi spui? tu ar trebui să scrii tomuri întregi! :yahoo: îţi dai seama că ai fi perfectă pentru jobul ăsta?

Comments are closed.