poveşti din labirint

o mână întinsă

tumblr_m5ycr1yE411rn4t8co1_500coboram pe treptele ude, spălate de ploaia repede și rece care trecuse peste noapte, îi auzisem tânguirea caldă, atunci când stropii coborau repezi şi intempestivă atunci când tunetul însoţea orgolios în plinătatea lui, celălalt zgomot, măruntul, estompându-l. dincolo de fereastra dinadins lăsată deschisă, chemarea ploii fusese lungă, repetată, dar eu nu o mai urmasem ca în alte dăţi, aşteptasem dimineaţa în căuşul rotund al umbrelor care nu se dezlipeau de mine, aşteptasem zorii asemeni păsărilor ce se avântă în înalt cu setea lor imensă, nepăsătoare la frângere, la durere, la libertatea din capătul aripii.

pe locul unde treptele se topeau definitiv mă aşteptau, văzusem de când închisesem uşa cea mare şi grea, poate mai grea ca în alte dăţi, toate semnele de întrebare pe care le alungasem cu o seară în urmă cu acel gest, acelaşi, cu care îmi îndepărtam şuviţele de păr ce îmi atingeau ca un sărut părelinc chipul aplecat spre hârtie şi pe care anii se ghiceau lesne ca nervurile unei amprente, semne dragi lăsate de timpul a cărui curgere se amestecă cu simţirea.

aş fi vrut să fie linişte. aş fi vrut ca în clipa aceasta să nu se audă decât respiraţia egală şi bună a pământului şi, poate, vântul trecând agale printre frunze, trezindu-le trufaş înspre verdele lucitor al zilei, dar nu era deloc aşa. între cerul pe care mai pluteau nori mirosind a apă şi crengile cele mai înalte ale copacilor era o forfotă de aripi şi un strigăt repetat al zborului spre care priveu de jos, de pe pământul reavăn, cele două pisici mari şi albe în aşteptarea aceea încordată a eşecului care le-ar fi adus pradă nouă şi fragedă. întoarse cu spatele şi extrem de concentrate, pisicile nu mă priviră, deşi mă ştiau, mirosiseră poate plecarea din paşii mei şi din fiecare gest.

chiar şi oamenii priveau neatenţi spre ei înşişi, egoişti şi solitari, cu acea crudă uitare a celuilalt, concentraţi numai la ziua cea nouă din care muşcau cu nepăsare de parcă timpul le-ar fi curs prin vene împreună cu propriul sânge şi doar ele, semnele de întrebare mă priveau, mi se lipeau ademenitor de picioare ştiind că apoi ar fi fost lesne să taie cu dinţii lor ascuţiţi, desfăcând astfel porţi neştiute în carnea mea pentru drumul lor spre inimă. şi, da, în absenţa liniştii mele, poate cel mai strident, cel mai acut se auzea zbaterea inimii mele, mica mea comoară plină de plasturi peste care nu reuşisem să pun niciodată scut şi pe care nu o lecuisem niciodată cu lacrimă. buna mea inimă.

cu dorul tivit pe gene şi cu absenţa zâmbetului pe chip am şters urmele întrebărilor şi am plecat. astăzi nu am nicio mână întinsă spre tine. dincolo de lumi neştiute, astăzi mă aşteaptă numai un dor de labirint.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

12 thoughts on “o mână întinsă

  1. multe sentimente si trairi mai sunt si in lumea pisiceasca dar si a necuvantatoarelor in general. daca ar avea si ele blog multe ar mai spune, sunt convinsa….

  2. Draguta mea, scuze pt absenta si lipsa comentariilor. Am fost in vacanta si nici scule bune nu am avut.Abia am sosit!
    Pe tine chiar nu te-am putut accesa de pe tableta aia care m-a scos din minti! sad … prea multa tehnica face rau cateodata!
    Frumoase texte, interesante si pline de sensibilitate!
    Dar tu stii deja cum ma minunez eu in fata surprinzatoarelor tale imbinari de cuvinte! happy cum ar fi: “aşteptasem dimineaţa în căuşul rotund al umbrelor” sau “cel mai acut se auzea zbaterea inimii mele, mica mea comoară plină de plasturi peste care nu reuşisem să pun niciodată scut şi pe care nu o lecuisem niciodată cu lacrimă. buna mea inimă”. happy Incantata!

  3. cita, draga mea, știu că erai plecată. și mai știu că avem cu toții uneori nevoie de tăceri, așa că nu trebuie să te scuzi în niciun fel. fiecare venire a ta îmi este bucurie și mulțumesc. știu cum te minunezi, uneori la fel fac și eu. surpriseops:

  4. Ar trebui să mă vezi cum stau pe covoraşul meu şi dau din funduleţ, cu ochii la ciori… Noroc că balconul e-nchis, că altfel cred c-aş zbura după ele…

  5. Tu faci Psi poezie din orice proză !
    Îmi amintești de Geo Bogza și n-aș vrea să o iei ca pe o ofensă.

Comments are closed.