despre oameni şi poveştile lor

calea

se-noptase de-a binelea când am ajuns acolo, pe colţul acela albastru ce mirosea a promisiuni. nemaigăsind calea, o apucasem cu toţii către ceea ce ne arătase steaua, descătuşaţi de acea certitudine pe care ţi-o dă punctul fix, destinaţia precisă, palidă extensie a ceea ce unii numesc scop, înclinându-şi deliberat balanţa sufletului către raţiune.

mersesem cale lungă, unul lângă celălalt, transferând comunicarea în acele gesturi simple, ştiute cândva şi care se conturau acum cu afecţiune şi omenie, mai intens decât orice vorbă.

ne regăsiserăm cumva pe noi, ne eliberasem miezurile preţioase de orice reguli şi convenţii, făcusem un troc neştiut şi primisem în schimb o lucire nouă în ochii altă dată aprinşi de patimi şi de dorinţe mărunte asupra cărora ne aplecam prea mult.

steaua ne zâmbea şăgalnic şi chemător, aşezată de-acum pe o piatră, după ce ne fusese cale lungă indicator, călăuză argintată ce îşi împlinise promisiunile pe care nici nu le rostise şi nici nu le cerusem de fapt. ne-am aşezat şi noi conştienţi că trăisem una dintre acele întâlniri care nu se mai repetă niciodată. colţul albastru mirosea a libertate şi a noapte fără sfârşit şi am ştiut atunci, dintr-o dată, ca o afirmaţie de netăgăduit, că în trupul acela de lumină ce ne adusese până aici este ea, cea căutată, aletheia. ne fusese mereu aproape, ne aşteptase la răspântii, ne privise cu afecţiune şi cu răbdare, lăsând în urma-i o umbră de dorinţe  care nu ne erau de niciun folos, ne eliberase de certitudine şi de comunicarea falsă, făcându-ne să privim în noi, înclinând balanţa timpului până când sâmburele de omenie pe care îl purtam ascuns, estompat de teamă, a început el însuşi să lumineze, indicator lăuntric în calea adevărului care nu este o extensie ci chiar miezul sinelui, cel care naşte marile întâmplări.

ne găsiserăm calea. nu, nu este o afirmaţie ci o mirare.

sursa foto: salome.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

32 thoughts on “calea

  1. încerc, zână… uneori îmi iese, alteori nu! nici nu ştii cât m-au chinuit cuvintele până s-au aşezat, data aceasta.

  2. e reciproc şi ştiu, vero! :rose: şi cum timpul tău este limitat, îl preţuiesc aşa cum se cuvine pe cel pe care mi-l dăruieşti.

  3. surpriseops: ioooi! eu voi fi plecată astăzi, zână, dar abia aştept să văd dacă te-am tentat, aşa cum îl aştept şi pe max! happy e ca în cenuşăreasa… basmele se cern până la miezul nopţii!

  4. Ma intreb: oare nu te pierzi tu pe blog?
    Ai oare timp sa aduni tot ce scri asa de bine?
    Eu iti doresc sa ai tihna sa scrii caci talentul si inspiratia nu iti lipsesc!

  5. cita, am tot promis că voi aduna tot ce scriu într-o carte. e greu, mi-e greu pentru că prefer să scriu, o fac pavlovian aproape, în fiecare dimineaţă… am teancuri de caiete adunate deja şi tot amân manuscrisul… e mai simplu pentru mine să scriu decât să recitesc ce am scris, să le adun. sad

  6. Opreste-te o clipa, trage aer in piept si ordoneaza ce ai scris pentru ca astfel talentul tau sa aiba o finalitate clasica, asa cum merita! Succes!

  7. Ce frumos ai zis :

    „până când sâmburele de omenie pe care îl purtam ascuns, estompat de teamă, a început el însuşi să lumineze, indicator lăuntric în calea adevărului care nu este o extensie ci chiar miezul sinelui, cel care naşte marile întâmplări.

    Deosebit !

  8. ba putea, altcersenin. se putea şi altfel, uneori scriu greu şi prost… mi se pare firesc aşa, muza nu locuieşte mereu cu mine.

  9. carmen, este exact fraza la care am lucrat cel mai mult… indicatorul acela, de-ar fi fost să scriu liber, nu cred că l-aş fi pus! surpriseops:

  10. dor, fericirea, ca şi adevărul, sunt intangibile. happy cuvintele nu mai au postare separată şi nici nu cred că vor mai avea. cum ţi-a spus şi tibi, au apărut în comentarii…

Comments are closed.