culori

albastru în absenţă

apele s-au retras. din oceanul anului trecut nu a mai rămas niciun gând, nicio floare despinsă cumva din greşeala atingerii. cerul zâmbeşte argintiu cu promisiunile lui de zăpadă, mult prea puţină după sufletul meu, ofrandă anului nou.

alte drumuri. alte chipuri, alte eternităţi jucate la ruletă.

eu nu îmi promit nimic. şi nu ştiu de ce crezi tu că în noaptea aceasta mă gândesc la iubirea pe care mi-ai promis-o acum zece ani. desigur, pe atunci eram ceva mai tineri şi ceva mai naivi cu visul nostru nebun de a rupe distanţe şi bariere sociale (pe care le vedeai numai tu, ca să fim sinceri). ori, poate, pe-atunci telefoanele costau mai puţin, plasticul nu intrase în criză.

trec dintr-un an în celălalt cu mâna la gură, uitându-te pe tine. sper că şi tu… sper că şi tu vezi cât de albastru este în absenţa îmbrăţişărilor noastre.

în prima sâmbătă a anului îl sărbătorim pe prietenul nostru, traian, căruia îi spunem, pe lângă tradiţionalul la mulţi ani…un sincer şi călduros:  hala madrid!

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

17 thoughts on “albastru în absenţă

  1. “La Mulţi Ani!” îi spun şi eu lui Traian, dar cu “hala Madrid” nu le am, eu nu ştiu decât hala agro-alimentară din Piaţa Mihai Viteazul happy

  2. călin, nici traian nu e cu halele madridului, mai degrabă cu dinamo şi catalanii blaugrana, dar stai numai să apară… :yahoo:

  3. :yahoo: ce figură eşti, carmen! traian este un domn care mai comentează pe aici uneori şi pe care îl cunosc.

  4. Măi, Psi, măi!
    De unde știi tu ce să scrii happy

    Uneori, citindu-te, am senzația că mă descarc. Și asta pentru că mereu ai toate cuvintele la tine, spre deosebire de mine
    happy

  5. albastru e culoarea viselor si a amintirilor… albastru e de inceput de an, de speranta si de bun augur. sa fie o plutire in nori cu folos , sa coloreze anul ce vine in nuante vesele si datatoare de bine.

  6. apele se retrag… de ce se retrag apele, almanahă? ştiu… cum ştii şi tu. lacrimi? nu, nu… nu astăzi… te rog.

  7. seară bună, tibi. probabil de la server? :unsure: nu ştiu şi îmi pare rău. oricum e linişte… tot mai linişte.

Comments are closed.