despre oameni şi poveştile lor

revelion cu o pisică

sursa foto: salome

bradul lumina vesel în colţul lui, roşu, aşa cum îi plăcuse ei mereu, înalt şi bogat, ca toţi brazii de plastic, cumpărat mai degrabă pentru estetica formei şi nu din motive ecologice. pentru mirosul de brad, cel atât de necesar completării tabloului, ea obişnuia să împodobească cu migală câte o coroniţă cumpărată de la ţigănci, după îndelungi negocieri. desigur că şi coroniţa avea o formă perfectă cu globurile ei în formă de măr şi aceeaşi lumânare, mare şi verde, pe care nu o aprindeau de fapt niciodată.

casa întreagă se cufundase într-un soi de căldură somnoroasă, ademenitoare, peste care tot ea pudrase cu mâinile ei pricepute amestecuri de mirodenii ce învăluiau liniştea, o recompuneau mai intens, mai profund, de parcă totul era o poveste, un vis alcătuit din cioburi colorate, din mărgele lucitoare, aşa cum purta şi ea uneori pe pielea incredibil de moale, deşi, de la o vreme, le înlocuise cu eşarfe ale căror desene îl mirau de fiecare dată.

pe măsuţa de lângă fotoliul lui sclipea acelaşi pahar de cristal preţios pe care ea il dăruise cândva ca pe o comoară, povestindu-i o întâmplare de demult al cărei erou, un bufet mare, din lemn de nuc, renunţase de unul singur într-o bună zi să mai poarte în burta lui toate acele cristaluri şi porţelanuri pe care le adunaseră generaţii acum uitate de femei. singurul supravieţuitor fusese acest pahar delicat în care lucea un deget de coniac în fiecare seară, parcă aşteptându-i întoarcerea. iar el venea. îşi luase obiceiul ca atunci când se apropia de casă să încetinească puţin, de altfel nici nu era un împătimit al vitezei, dar îi plăcea să ruleze ceva mai ncet pe aleea cu castani, la capătul căreia, mare şi albă, se ivea casa şi prin ferestrele ei mari şi înalte el o putea vedea pe ea, prefăcându-se că nu îl aşteaptă, dar cu ochii prinşi de scântei.

ea era fascinantă. amestecul acela de rigurozitate, de reguli bine stabilite peste care lăsa uneori să curgă câte un acces de copilărie îl uimea  mereu şi îl atrăgea iar şi iar. după atâţia ani în care ea fusese mereu o prezenţă luminoasă, constantă, el tot nu o cunoştea pe deplin, dar poate că aşa şi trebuia să fie şi de aceea nu încerca să treacă de vălurile ei.

lângă paharul de care el nu se atinsese încă, ea pusese un platou cu gustări, tartine mici şi cochete, delicat ornate, nelipsitele fursecuri cu ghimbir şi două tablete de ciocolată cu mentă, din acelea care, la o privire fugară, semănau cu două plicuri de ceai englezesc, favoritele lui.

focul ardea în şemineu, de undeva se auzea glasul liniştitor al apei curgând şi el revăzu în minte mica fântână de piatră pe care ea o adusese într-o zi de prin cine ştie ce magazin de vechituri, cu încântarea aceea a ei, de parcă îi fusese sortit că culeagă din lume toate lucrurile rămase orfane şi cărora le găsea locul potrivit, le ştia valoarea şi lumina dintr-o privire. într-o altă viaţă ea fusese cu siguranţă un pescar de lună.

cu gesturi lente, el deschise laptopul aşezat pe măsuţa de sticlă, privind cum se colorează pe monitor chipul ei drag, cald, zâmbetul încadrat de buclele negre ce miroseau mereu a parfum tainic. apoi totul se stinsese. îşi aminti ziua aceea udă şi maşina izbindu-se de copaci, rostogolindu-se, tâmpla ei rece şi albă pe care înflorise o boabă de sânge roşu ca piatra inelului de care nu se despărţea niciodată.

dincolo de casa lui, de sufletul lui, lumea trecea în alt an cu aceeaşi cudă şi nepăsătoare veselie. închise ochii. pisica cea neagră, apărută de niciunde, îl privi cu ochii ei verzi. abia atunci el văzu strălucind la gâtul ei piatra aceea mare, roşie.

– la mulţi ani- şopti el în vreme ce pisica i se cuibări la picioare de parcă ar fi înţeles, de parcă ar fi ştiut totul.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

24 thoughts on “revelion cu o pisică

  1. eu i-aș zice mai degrabă trezire la realitate, slvc! în fapt piatra poate că seamănă, așa cum poate că și clipele seamănă, deși nu-s la fel pe deplin! winking

  2. La multi ani !!! In afara de laptop tabloul descris de tine ma dus cu gandul la camera de craciun medievala prezentata la muzeul artei urbane din Piata Sfatului. Aproape ca am simtit mireasma de mar si aproape ca am simtit scrancetul cristalului lovit de vant.

  3. Ouf , iar probleme cu tastatura asta noua. Sare caractere (sau le mananca ?) Cine sa mai stie? M-a dus , medievala.

  4. o, daaa… eu am postat pe 2 ce am scris pe 1! la mulţi ani, şobolănime! big grin credeam că nu te mai trezeşti, ca frumoasa adormită! :yahoo:

Comments are closed.