despre oameni şi poveştile lor

timpul iubirii (amaranth)

sau din nou … amaranth. happy

Life within death.Physalis alkekengi, or the Chinese/Japanese Lantern, blooms during Winter and dries during Spring. Once it is dried, the bright red fruit is seen. The outer cover is a thin mesh that held the flower petals, seen in golden brown colour.

sursa foto: salome

o văzuse de multe ori până atunci: smeadă, cu ochii oblici şi uşor plecaţi şi genele acelea lungi, ca nişte umbre delicate peste lacrimă.

purta mereu însemnele castei sale, micile brăţări zornăitoare din aur stins, ca nişte clopoţei crescuţi la încheieturi şi în rochia albă, prinsă la mijloc cu cingătoare, se ascundea un trup abia ghicit, abia înflorit, ca o mirare arcuită în curcubeu.

o văzuse de multe ori până atunci şi, de fapt, nu o văzuse niciodată cu adevărat, dar ea era acolo mereu, de la începutul timpului, printre toate celelalte şi totuşi atât de deosebită încât părea singură, înfăşurată în faldurile unei tăceri mult prea des nebăgată în seamă. ea ştia că cea mai bună ascundere este în lumină.

iar acum, din spatele cedrului, el o privea cu toate simţurile la pândă şi ochii mari, ca nişte izvoare rămase până acum uscate în aşteptare.  din părul ei lung coborau repezi boabe mari de apă pe spatele mic şi înălţat ca o întrebare încordată pe care buzele ei pline şi atât de roşii nu o eliberaseră încă.

oare îl văzuse? lipit de scoarţa deopotrivă aspră şi caldă, el nu făcu  nicio mişcare, numai ochii ardeau, ca atinşi de văpăile noi ce îi arătau acum totul altfel, mai deplin, mai limpede.

râul pe care trecuse de multe ori i se păru mai sonor şi mai vesel în curgerea lui tivită de ierburi şi flori, de tufişuri şi frunzişuri mai verzi decât safirele ochilor lui şi printre care vântul se aduna şi se risipea cu un soi de largheţe nepăsătoare, ridicând parfumul în zeci de nuanţe ale pământului.

o vreme nu se întâmplă nimic. ea rămase în bătaia soarelui, cu spatele la el, prinsă în tainele apelor, aproape, dar atât de departe, el continua să adune în suflet toate acele mici scântei aurii iscate de tabloul acesta aproape ireal, copleşitor.

adormi. visă un sărut nepământean, visă cum îi arde trupul de setea unei îmbrăţişări, visă carnea ei dizolvându-se în atingerile lui moi, visă nespusul, neştiutul.

omul se trezi muşcat de un frig, de dinţii mărunţi ai brumei.. aţipise iar pe pragul casei, pe locul acela unde zilele îşi depănau nimicul, egale, cu o apăsare pe care el o punea pe seama anilor: mulţi în spate, puţini înainte, dar cine stă să-i mai numere?

de la o vreme i se aciuise în preajă un pui de pisică ce îşi primea tainul de parcă i s-ar fi cuvenit. el îi privea gesturile delicate şi zâmbea, iar atunci când se ascundea pe undeva, torcându-şi închisă în sine, o căuta din ochi cu un colţ de teamă. dar ochii ei verzi apăreau mereu de după o frunză, de după o umbră.

ochii ei. cândva întrebase în jur cum o cheamă.

– nu ştii? e… cea veşnică.

dar acum, ca şi atunci, poate, lui i se păru că timpul iubirii trecuse pe lângă ei, interzis. şi de o vreme o visa iar printre oameni.

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

7 thoughts on “timpul iubirii (amaranth)

  1. alexander, sunt sigură că auzi. sunt mulţi oameni care scriu şi o fac bine. este frumoasă ideea de cenaclu şi sunt sigură să se întâmplă lucruri frumoase acolo.

Comments are closed.