culori

nimic nou azi…

tăcerea cade în stropi mari. ecou de fluturi. încă nu ştiu unde este marginea nopţii, dar nici nu o mai caut de fapt. printre tufele de papirus, doi ochi aşteaptă lumina încă de la începutul timpului, lumina-adevăr, lumina-iridiu, lumina care spintecă totul până la miez şi până dincolo de el. în jur totul alb ca de lapte. miroase a desfrunzire, dar nu de copaci, ci de om. poate că ne vom întoarce cândva, poate că nu. ochii privesc cerul în nerostire, ca o rugă prelinsă pe ziduri.
nimeni în jur. aşa este drept să fie atunci când toamna îşi prinde de ghetele ei noi, zâmbind ironic, toate culorile ruginei. prin nervuri de frunze moarte, ca nişte tuburi invizibile, viaţa se rostogoleşte. se aud paşi, dar nu de om, pentru că pe cei de om îi recunoşti după cadenţă şi nepăsare.
porţile verii s-au închis pentru un timp şi odată cu ele şi liniştea.
poate că vom mai vorbi cândva, poate că nu. de fapt nu de rostire mi-e dor astăzi. ci de o altă culoare…
eu nu am scris astăzi pentru duzină şi nici nu o voi face. dar vă invit să regăsiţi cuvintele la cei care s-au înscris în tabel:

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

31 thoughts on “nimic nou azi…

  1. sper ca pasii mei sa nu sune a cadenţă şi nepăsare
    am trecut tiptil, pîş-pîş, ca o felină, dar adorm liniştită …. că te-am simţit winking
    noapte bună , draga mea, îngerii să te sărute!

  2. în Regatul de Hârtie,
    oamenii se desfoaie,
    şi-şi cumpără pe urmă tifon.
    Prin el, umedă, tăcerea se trece,
    ca să iasă,
    metamorfoză ca din cocon.
    Viaţa se scaldă-n călimări,
    în două ape,
    pe străzi umblă frunzele cu lumânări,
    şi se-aud numai şoapte.
    Bucuria nu dă doi bani pe tristeţe,
    paşii se bat pe loc, imitând trenuleţe,
    norii nu mai trimit la nimic cu gândul,
    cu rugăciunile se joacă ping-pong, şi pământul,
    şi el acum un soi de hârtie, văzând grozăvia,
    îşi cheamă oastea de pene,
    să reintroducă sclavia.
    Şi-atunci liiterele de-o şchioapă îşi iau tălpăşiţa,
    majusculele se joacă de-a doctoriţa,
    Din întâmplarea asta nimeni nu scapă,
    doar rostirea, invocând pe Zeul Silabă.

    Într-o bună zi, după ce toate se vor fi întors pe făgaşul lor – până atunci însă,
    în Regatul de Hârtie s-a tocmit înlocuitor de oameni, de fluturi, de dor-
    toate astea vor părea nişte somnoroase păreri,
    iar ochii care le-au spus, nişte bieţi zilieri. winking

  3. Ce frumos ai spus despre “vremea desfrunzirii”. Copaci, oameni… E toamnă pentru toţi! Melancolie…tristeţe…

    Mi-a plăcut mult filmuleţul cu mişcările unduioase, nemaipomenite, ale pisicii.

  4. în loc de cuvinte.. să-ți las sau nu un cântec? hai, fie…

    când cobor de pe pereți, o să-ți scriu. promit! 😛

  5. arde în toamnă, cu frunzele, tăcerea
    sau lasă ploile s-o spele de pe gând
    apoi, zăpezile să-ţi cotropească vrerea
    cu toată puritatea albului râzând.
    iar când în primăvară învierea
    va înverzi prin ramuri şi-n cuvânt
    să hohoteşti în bucurie, iar tăcerea
    să crescă florile şi să dispară-n cânt.

  6. să rămânem la zăpadă, carmen. pe ea o aștept, chiar și în toiul verii! și mă gândesc deja cum o să termini această poezie! happy

  7. eu nu privesc în trecut, tibi! ziua de ieri, este numai ziua de ieri.
    tema a fost aleasă din cugetările lui tudor, așa cum am spus că o voi face de acum încolo și cred că ne lasă tuturor portițe spre scris. și dacă este o schimbare la mine, o recunosc, poate că trebuia să o fac mai demult. dar nu mi-am pierdut încrederea în oameni și nici naivitatea.

  8. am încercat să răspund dar, comentul meu s-a dus…
    încercam să spun că ziua de ieri este poarta către ziua de mîine, dacă înţelegem corect, ce trăim, azi…

Comments are closed.