poezii

din cer

ţi-aş scrie pe pereţi:
când furia îşi scoate ochii
din nopţi
şi lasă în lumină morţii
degeaba-s ochii calzi… şi verzi.
pe stele jur, ca să mă crezi
că mi-am pierdut busola şi lumina
şi nu de ieri
şi nu pe totdeauna
din cer cobor tăcerile, cirezi.

ţi-aş scrie pe lumini:
pe vântul care astăzi nu încape
stingher
în biet pahar udat de ape,
mă leg c-am să rămân aproape
când vorba mea e dusă prea departe
şi nu mai ştiu nici calea şi nici rostul
de ieri,
de mâine
şi-ai să vezi
cum vin tăcerile cirezi,
din cerul meu cu ochii verzi.

şi te-aş uita:
în palma mică-ntinsă-n soare
cu chip de lut remodelat, prinsoare
de flori
din gândul meu tăcut
din noapte şi din scut
de zâmbete
şi de priviri
cobor din cer luciri,
tăceri,
de nicăieri.

şi te-aş trăda:
cu noaptea care parcă nu mai vine
cu braţe calde şi străine
ademenind
nespusul, nevăzutul
cât pleoapele te-mipedică să vezi
prin somn
cum mă-nfăşor din cer
albastre ireale, ca minuni
fetiţe cu cireşe la genunchi.
tăceri… cirezi.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

29 thoughts on “din cer

  1. ţi-aş scrie-n palmă, ca să vezi
    cum rostul muntelui de sare,
    ce s-a adunat din lacrimă, curat,
    nu e acela, ca un călăreţ turbat
    să-l cerceteze-n lung, în lat
    doar ca să zică la sfârşit,
    vai, cum s-au adunat cirezile
    dinspre zenit,
    şi “ce frumos” s-au arătat
    în ochii lui,
    cu hergheliile de fluturi
    adăpate-n grajd
    ori fantezii scurmând asfalt.

    în viersul ăsta coborând din cer
    azi, doar atât:
    treceau prin sare
    dinspre zare,
    tăceri active
    şi mergeau la vale.
    acolo, unde oamenii încă se joacă cu pământul
    şi-l fac roditor
    dincolo de cuvânt purtat
    în fâlfâiri de gene
    şi… în zgomot de tractor.
    brăzdând prea drepte, reci închipuiri.

    dinspre ieri, sau poate-alaltăieri,
    sau cine ştie vechi de când,
    treceau tăceri cirezi
    lăsând în urma lor
    calde-adieri, vorbiri,
    scăldându-se în roua
    prelinsă pe zidul din priviri
    unde-ncolţesc doar flori de bine,
    şi nu biciuiri meschine
    sau ocne tulburând
    cu scâncetul hulpav
    vorbiri celeste,
    cu un dumnezeu figură
    care-a plătit factură sau poliţă
    -nmuiată în cianură
    ochilor verzi-smarald.

  2. am sa impart timpul in piese lego, asa incat sa putem reconstrui amintirile cum ne dorim. bai, eu venisem sa comentez primul, dar n-am mai avut loc. da’ pun eu piesele lego cum vreau. chestia asta mi-a venit in minte pe cand ascultam eternitatea in comparatie cu o zi.

  3. ţi-aş scrie pe un bulgăre de sare
    că-n lumea asta mică şi prea mare
    nu caut nici langoarea, nici dulceaţa
    prelinsă-n palma ta precum dulceaţa
    dintr-un borcan uitat în soare
    nu mi-e nici dor şi nu mă doare

    ţi-aş scrie pe un trup de lemn
    şi mi-aş jura tăcut, solemn,
    că porţii ude am să-i pun zălog
    şi-am să-mi adun cuvintele la loc
    muiate-n gând călduţ de untdelemn
    când noaptea mea îţi face semn

    de cruce, a răscruce
    de foc, a noroc
    de soare, a mare
    de lacrimă care
    nu doare.

  4. anowen, cam aşa?

    din cuburi am să-ţi fac castel
    şi din tăceri cetate
    trecutul doarme în rastel
    cu doruri de… eternitate.

  5. ti-as scrie-n sufletul tau mare
    sa uiti , sa simti ca nu mai doare
    si-n palme eu ti-as pune diamante
    sa le pastrezi intru eternitate.
    Iar cerul tau cu ochii verzi,
    l-as colinda, chiar de nu crezi…

  6. de ce cuminte, şi de ce în colţ, tibi?

    privind lumina
    în cascade.
    culori
    atinse poate azi de umbre,
    dar s-or desface
    lacăte sunt toate
    sub sărutarea nopţii
    când se coace
    un vers
    demers
    de zâmbet cald
    şi-mbrăţişare.
    din bulgăre de sare
    poftim lumina
    ca pe-un dar
    culori atinse poate azi de dor
    topire
    îmblânzire
    zâmbet
    sub ochii verzi
    pe care-i cred.

  7. da’ ce, crezi că io am văzut în viaţa mea de almanahe? da’ mai pune botu’ câte unu’ (fără bot…niţă) la umezeală, si rămâne cu ea pe bot.


  8. din cuburi am să-ţi fac castel
    şi din tăceri cetate
    trecutul doarme în rastel
    cu doruri de… eternitate.”
    //////////////////////////////////////////////////

    Din cuburi sa imi fac prajini
    Juvelnice-nstelate,
    Lanseta-mi doarme in rastel,
    Cu vise-nvolburate..
    Privind pa cer cum ploaia cerne
    Stropi grei, vesminte terne,
    Ma apuca ,ce pacatos, a mai a dreacu lene..

Comments are closed.