poezii

poezii lăsate pe la alţii

gaksdesigns:Cloud Chamber installation by Samantha Clark 

de o vreme, constat eu, poezia pare să mă fi găsit iar ca în vremurile bune, motiv pentru care se aşterne prin comentariile mele, cele lăsate pe la prieteni. şi pentru că frumos ar fi să vi le dăruiesc şi vouă, celor care treceţi pe aici, iată două dintre ele:

cea de ieri, comentariu la bijuteria desenată de drugwash:

cu ochii-nchişi şi stele prinse-n ei,
cu talpa sărutând pământul,
cu tresăriri de dor în ghiocei
spre tine mă aduce vântul

cu margarete rupte fir cu dor
cu lacrima cea grea în şoapte
cu fum pe tâmple, călător
te caut în albul unui bol cu lapte

cu inima. cu inima îţi pun
lumini de sânge şi dorinţi
în calea ta, în drumu-ţi bun
şi te aştept cu ochi cuminţi

cea de astăzi, răspuns la întrebarea lui tibi– ce este sufletul:

sufletul este o mirare
o bătaie de aripă în fereastra cerului
un dor,
o cireaşă
sufletul este o lacrimă
un început, mereu acelaşi
şi mereu altul
al zicerii inimii care bate,
al minţii prinse în arcuş de gând.
sufletul este o mirare,
dintre toate
cea mai mare.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

25 thoughts on “poezii lăsate pe la alţii

  1. pe vremea când scriam numai poezie ori când scriam cu eo, în cafenea, rata, era tare, tare uşor, curgeau cuvintele. happy cred că va trebui să renunţ o vreme la proză.

  2. au fost probabil cele mai frumoase zile de blogging.
    poezia e curata, nu ascunde nimic.
    superba poezie, psi.

  3. eo, bro, când mi-e dor de acele vremuri, mă fac ghem ca toate pisicile şi mă mir că e adevărat, că s-a întâmplat. mult vers a curs din mine.. din vina frumoasă a ta!

  4. eo, ceea ce simt eu nu are nicio legătură cu ceea ce cred alţii când vine vorba despre tine. eu te cunosc aşa cum te cunosc.. şi gata! oki? :heart: ar fi cam greu să îmi schimbe cineva părerile.

  5. promiţi că vom mai scrie toţi trei sau toţi câţi ne-om aduna? surpriseops: mi-e dor de asta, man! happy săreau versurile din toate direcţiile! hmmm… ce calde amintiri!

  6. dupa ce public, la iarna, promit sa scriem. pana atunci, sunt “concentrat” in suticile mele de pagini pentru tipar happy

  7. cami, tu simti cateodata cum ochi tulburi privesc la ecranul computerului, computer deschis pe blogurile noastre?
    eu simt.

  8. poate le găseşti şi le aduni… winking cine ştie! ar fi frumos… măcar să le avem cu toţii aşa, amintire…

  9. abia aştept să ne vedem la lansare şi e fabulos că va fi iarna. sper să găsesc gutuia aia promisă. şi aduc încă ceva ce păstrez pentru tine de un timp winking gândul că în sfârşit vei publica mă bucură tare mult, bro! eşti mai harnic decât mine… şi e foarte bine! scrie, scrie, … :mail:

  10. este multa munca, psi. sunt ani de ratacire si de cautari, care, in cele din urma, au gasit prea putin pentru cat au costat sufleteste. daca nu as publica acum, nu as mai publica niciodata. iar ceva trebuie sa ramana.
    da, o sa fac o lansare frumoasa, ca de aia imi rup oasele pe aici. ca doar nu credeai ca vreau sa ma imbogatesc si sa-mi iau cine stie ce masina “bengoasa”…

  11. ştiu că nu eşti materialist, bro, eu ştiu! happy nu am să lipsesc, nici de ne-ai aduna în parc, printre zăpezi. (sau mai ales acolo, în alb) ştii, totdeauna ai ştiu, ţi-am spus, ce cred eu, care e rostul rămânerii în hârtie! mă bucur că acum, în sfârşit, gândim la fel. pot să te îmbrăţişez? aşa, imaginar… mi-i dor de tine, copil hoinar!

  12. psi©, nu te întrebi uneori
    după lumina din vers,
    unde curgi, spre ce zări?

    şi unde dureri ţi se scurg
    când versul pâlpâie surd
    nimicul din noapte să-l stoarcă?

  13. durerile-mi curg în adânc
    spre pământ niciodată
    nu e lacrimă să mă încapă
    atunci când mă frâng

    iar lumina, ce sete înaltă
    niciodată de ajuns
    când prin versuri m-ascund
    cu un zâmbet pe talpă

  14. te faceai mica
    te faceai mare

    in inima aveai un fel de contorsiune cu
    jumatati de sfere
    si in mana un joben de matal
    din care iesea un iepure
    sticlos nevoie mare

    in fata armatelor
    inimii fuge in zig-zag sa conduca drept

    si o pipa de abanos in coltul gurii
    rasucita cu fumul in jos

    inimii i-au crescut patru picioare
    mai lungi si mai scurte
    si pare scoasa dintr-un joben ponosit
    alergand infumurata in fata ostirilor deziluziei

Comments are closed.