despre oameni şi poveştile lor

statuia

Marble woman © by Valerie Everett

trup însetat de lumină în căuşul tău de marmură vie, ce menestrel îţi arcuieşte zâmbetul tainic, dulce şi continuă metamorfoză a petalei? ce mlaştini de necunoscut au secat până la albul absolut al pietrei, pentru ca murmurul pielii tale să se audă atât de limpede şi de nestins? ce mângâieri ţi-au atins cu şoapte de daltă curbele imperfecte şi grele, cele care fac tăcerea ta mândră şi de nestăvilit?

marginea cea mai de sus a nopţii îmi ţine captivă privirea şi mă minte cu adâncul ei. pe trupul tău maculat de atâtea atingeri, de atâtea mâini şi guri lacome, mereu gata să strivească mustul frumosului, ochii mei îţi aduc ofranda lacrimei dintru amintiri.

în privirea ta stinsă, ochi de marmură niciodată închiși, dar care nu cunosc nici clocotul și nici murmurul vieții, tabloul acesta de mâini și de oameni care trec ziua prin fața ta, lung șir al admirației efemere, nu înseamnă nimic, nu te atinge. tu îl mai aștepți pe acela, singurul, menestrel- cioplitor al cărui cântec născut în minte și suflet, te-au scos din mlaștini amorfe și din blocul fără de formă te-au remodelat cu mângâieri de îndrăgostit. pe chipul lui maculat de sudoare şi de praful eliberării tale, tu ai apărut mai întâi ca o umbră mândră şi nedesluşită, ca o sete pe care numai mustul dulce al zămislirii tale o putea stinge cu adevărat.  pe marginea nopţii, metamorfoza ta a devenit astfel deplină, învingând timpul.

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

26 thoughts on “statuia

  1. m-am scos, înseamnă! am început-o de luni! 😆 mai întâi carmen, acum tu, almanahe… să vedem ce spune şerpoaica! winking

  2. gata, am zis, am făcut!

    tabloul acesta de mâini și de oameni care trec ziua prin fața ta,
    ochi de marmură niciodată închiși, dar care nu cunosc nici clocotul și nici
    murmurul vieții.
    mereu gata să strivească mustul frumosului.
    nu înseamnă nimic,
    nu te atinge.
    te-au scos din mlaștini amorfe și din blocul fără de formă
    şi continuă metamorfoză a petalei.
    dar cărui cântec născut în minte șisuflet te-au
    remodelat?
    şi ce menestrel îţi arcuieşte zâmbetul tainic, dulce?
    pe chipul lui maculat de sudoare şi de praful eliberării tale_
    maculat de atâtea atingeri, de atâtea mâini şi guri lacome_
    ai apărut mai întâi ca o umbră mândră şi nedesluşită,
    trup însetat de lumină în căuşul tău de marmură vie.
    şi ce mlaştini de necunoscut au secat până la albul absolut al pietrei?
    cele care fac tăcerea ta mândră şi de nestăvilit?
    şi ce mângâieri ţi-au atins cu şoapte de daltă curbele imperfecte şi grele
    în privirea ta stinsă, deplină, învingând timpul,
    pentru ca murmurul pielii tale să se audă atât de limpede şi de nestins,
    ca o sete, pe care numai mustul dulce al
    zămislirii tale o putea stinge?
    lung șir al admirației, metamorfoza ta a devenit astfel…
    ochii mei îţi aduc ofranda lacrimei dintru amintiri efemere
    tu îl mai aștepți pe acela, singurul, menestrel- cioplitor
    cu mângâieri de îndrăgostit.
    tu., cu adevărat. pe marginea nopţii…
    marginea cea mai de sus a nopţii,
    pe trupul tău,
    îmi ţine captivă privirea
    şi mă minte cu adâncul ei.

  3. pfaaaaa, plagiatoareo! n-ai somn cum văz! mâine iar o să fie o postare luuungă, acum că şi şerpoaica a lucrat temeinic.

  4. Fysáei aéras aéras lyssasménos vathiá ta chéria mou stis tsépes tou kai̱moú cho̱rís eséna pia gyrízo̱ pago̱ménos me ta si̱mádia tou apocho̱rismoú Éla kai kópse me sta dyo me mia matiá machaíri mato̱méno dýo forés na s΄agapó̱ kai dyo zo̱és gia na se periméno̱ Mes̱΄ti̱ vrochí̱ chartí tsalako̱méno lógia pou gráfame kai tó̱ra échoun svi̱steí gia dyo zo̱és egó̱ tha periméno̱ na xanagrápsoume s΄éna lef̱kó chartí Éla kai kópse me sta dyo me mia matiá machaíri mato̱méno dýo forés na s΄agapó̱ kai dyo zo̱és gia na se periméno̱

  5. psi drag, cred ca m-am inscris si eu, cam tarzior ce-i drept..timpul asta. La inceput de saptamana vin cu drag sa spun mai multe, astazi va urez o zi buna si frumoasa!

  6. Am ieşit şi eu din mlaştini maculate şi-am poposit pe blogul de marmură scumpă unde menestrelul cuvântului cu înfăţişare de pisică te face să te înalţi în lumi de-o frumuseţe nebănuită, dar care ţi se aşterne la picioare odată ce caşti bine ochii… Şi sufletul!

Comments are closed.