despre oameni şi poveştile lor

arzând

îl simţea cu fiecare celulă. braţul îndoit în jurul taliei ca o cătuşă pulsând, coapsa tare, tânără, lipită de a ei, respiraţia alunecându-i uşor pe gât, la început suspendată ca o întrebare, apoi tot mai repede şi mai aprinsă.

bărbatul o strivi de el şi nasturii de la cămaşa lui i se lipiră de piele aproape dureros, aşa că scoase un scâncet aproape ca o încuviinţare. braţul o înlănţui şi mai strâns, în vreme ce paşii se auzeau pe hol, venind tot mai aproape.

un val nou de căldură o prinse urcând de la tălpi înspre creştet, în rotocoale largi, accelerându-i bătăile inimii. tresări. uşa se închise înaintea ochilor ei pe jumătate miraţi, pe jumătate închişi, respiraţia lui cobora tot mai jos, o chema şi ea îl urmă, i se supuse, lăsându-şi capul pe spate.

zahăr! o durea fiecare nasture lipit de piele, o durea asprimea pe care i-o ghicea numai în întuneric, scâncetul se repetă- ori fusese numai geamăt- în vreme ce dincolo de uşă se auzeau glasurile sparte ale celor trei bătrâne curioase care o opreau uneori cu mirări ipocrite, pofticioase, vorbindu-i despre el. mai cu seamă singurătatea lui le ridica cele mai multe întrebări, însă toate rămase fără răspuns.

îl mai văzuse de câteva ori în faţa uşii ori pe micul balcon, răsucindu-şi ţigările şi îi plăcu privirea lui ascunsă de gene, adâncă şi grea, ca şi vocea aspră. în genere însă el o saluta tăcut, cu o înclinare a capului şi un zâmbet, aşa că ea nu se decise dacă îl place sau nu. prin pereţii subţiri care le despărţeau vieţile, ea îl auzea rar, spre deloc, ca şi cum nici nu ar fi locuit acolo.

bărbatul îi prinse părul cu cealaltă mână privindu-l ca pe un animal curios, nemaiştiut, femeia se lipi instinctiv şi mai tare de el, catarama rece a curelei o atinse, o arse şi dintr-o dată nu mai ştia dacă focul care îi curgea în vene era stârnit de el ori de soarele care se topea în fereastră. şi nu i se împotrivi nici atunci când, arcuind-o pe spate, îi atinse ca din întâmplare unul dintre sânii grei şi bosumflaţi. trupul ei îl urma de acum curioasă, ca într-o alunecare, aşa cum i se întâmpla uneori în vis, printr-un aer vătuit. simţi asprimea covorului pe spate, pe coapse, simţi greutatea lui şi zâmbi.

un foşnet tăie aerul fierbinte în două şi ea îl ghici eliberându-se de cămaşă, îl simţi cald şi pulsând, pereche, prin rochia ei subţire în care era cumva captivă şi din care s-ar fi cerut eliberată.

arşiţa zilei se topea prin pereţi petrecându-se cu arşiţa nouă din trupurile lor. arc, eliberare, patimă, răsuflare de bici şi de foc. răceala cuţitului o străpunse dintr-o dată, ochii i se deschiseră larg, cu sete de lumină, deasupra ei, a lor, înflori un geamăt. al ei? al lui?  zâmbi şi închise ochii. mirosea a zahăr şi a sânge.

oare mâine o să plouă?

sursa foto:sualize.

aşa cum sunt sigură că ştiţi deja, povestea încheie cliclul ” zahăr şi vecini” ale cărei bucăţi anterioare le puteţi găsi aici: furtunaaproape – departe, torid.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

25 thoughts on “arzând

  1. Povestea asta cu zahăr, cuţite şi vecini e o întâmplare care se reia, se repetă, dar nimic concret, mister peste mister. Parcă fiecare din ei are alt punct de vedere, dar niciodată faţă-n faţă, fiecare-n faţa peretelui lui, vecin cu peretele ei, şi visând cu ochii deschişi…şi trezindu-se vărsând zahărul, el curăţând de coajă un măr roşu. happy
    În fine…orice-ar fi, episodul ăsta a fost arzător. winking

  2. almanahe, nu cred că o să mai scriu ceva la ea acum. happy bucăţile sunt scrise de fapt mai demult, însă la cum mă cunosc, e posibil să vreau să o finalizez cumva, altcumva. poate chiar cu acel măr roşu de care spui.

  3. prea arzanda cu coapse tari si…. alte dalea surpriseops:
    sunt la servici
    asta ar fi trebuit sa se citeasca in alte conditii 😆
    te pup pisi, spor in toate

  4. 😆 prea arzândă, cammely? mai greu cu sporul, e încă foarte cald. săptămână bună să ai.

  5. “unul din sanii grei si bosumflati” tare mult imi place asta…happy
    ahhh…am fost inspirata sa te citesc tarziu in noapte tongue

  6. ca să mă joc puţin cu cuvintele, aş spune… cremă de zahăr ars. crema e scriitura ta big grin

  7. Hmm. Prima femeie cu cuţitul, care “s-a topit în covor”… a fost o premoniţie?

    Cuţitul parcă leagă toate poveştile. Şi zahărul. Dulceaţa viselor şi cruzimea realităţii…

  8. nu ştiu dacă va mai fi o continuare, altcersenin, chiar nu ştiu. toate fragmentele au fost scrise într-o stare anume… diferită de cea de acum.

Comments are closed.