despre oameni şi poveştile lor

alungarea tristeţii

bucăţi. oameni- bucăţi uitaţi în soare. ceva mai încolo, pe sub greşitele porţi ale umbrei, un câine se prelinge ca literele destrămate ale unui alfabet caraghios şi inutil. ţine în botul uscat ce a mai rămas din osul timpului.
un copil al sărăciei, ca un animal cu ochii goi, trage nişte linii în nisip: cercuri tot mai largi şi apoi tot mai mici, lipsite de noimă, contur de iluzii. nu vorbeşte. nu plânge. piatra de sub pulberea fină a desenului geme a recunoaştere. recunoaşterea vieţii dintr-o mână de copil.

osul timpului devine incandescent în aşteptare. câinele scoate un scâncet surd, copilul ridică un chip alb, fără expresie. nu vorbeşte. nu plânge. în prinsoarea de acum a amiezii, pare că totul curge şi clipa, mai până adineauri captivă în clepsidra ei, se ridică asemeni unui balon de săpun.

ne învârtim în cercuri şi în spirale, ademeniţi de libertate. ne credem zămisliţi din pulberea uitată de zei pe o tipsie, la masa de seară. masa de piatră pe care cresc, literă cu literă, mesajele lipsite de înţeles ale unui timp trecut, cele pe care le ştergem repede cu podul palmei, desenând uitarea în alt contur.

în prinsoarea zilei sunt astăzi captiva unui alfabet pe care nu îl recunosc deşi îi sunt supusă. alb ca un săpun, din acelea făcute de bunica din resturi de seu, în oala mare, unde un ritual incandescent topea inutilul.

am să te strig de douăsprezece ori. apoi am să te alung, tristeţe.

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

27 thoughts on “alungarea tristeţii

  1. timp si stare de spirit. de admirat impletirea de cuvinte. tristetea de care vorbeste textul sper doar sa fie in text si nu si-n penita.
    somn usor.

  2. să fii bine, draga mea. şi eu am citit şi recitit, ca şi cum textul era al altcuiva, alt suflet, alte întrebări, alte oglinzi. zi bună să îţi fie, cea ultimă a lui cireşar.

  3. pfhuuu…
    peste o papadie…astfel sa se “inalte” si tristetea tranformandu-se in… zambet.

    tristete zboara! …ti-au crescut aripi…

    psi, happy

  4. “… un ritual incandescent topea inutilul.” Cred că prin ritualul ăsta trec şi scrierile tale – n-au nimic inutil, fiecare silabă îşi joacă rolul necesar, e un atom al metaforei, o notă a cântecului… happy

  5. tristeţe mare ne apasă, anca, deşi textul nu a fost scris cu acest gând. dar mă uit la televizor şi îmi pasă…

  6. mariana, textul acesta a fost scris direct în format electronic, ieri, aproape pe negândite. încă mă mai mir de ce-a ieşit.

  7. da, carmen, am încercat. e vremea lupilor şi ştii, chiar mai bine decât mine. doar ei pot curăţa pădurea.

  8. psi,
    tuturor ne pasa si,cred sincer ca tuturor ne pasa…
    tocmai din acest motiv “tristetea” nu incape…

    uite,imi povestesti si mie despre ceea ce “ne” apasa,ce-i pe la tv?

  9. e e nepovestit, anca… minciuni cu trei picioare. am trecut pe national geografic, dar nu ca struţul ci pentru că e de neprivit.

  10. daca stigatul tau a fost auzit, ma gandesc ca stigatul nostru are sanse de reusita…happy
    frumos mai scrii….zi faina.

Comments are closed.