italia, spania, portugalia şi germania. două meciuri şi apoi… finala. o singură regină. campionatul european de fotbal ediţia 2012, găzduită de polonia şi ucraina este la trei paşi (sau meciuri) de final şi întrebările cu care am pornit rămân aceleaşi: cine va fi campioana?
nu am de gând să vă fac o avancronică a meciurilor care urmează astăzi şi mâine. nu am de gând să fac o analiză a ceea ce a fost până acum, sunt doar un simplu şi mărunt privitor la ecranul televzorului, poate uneori prea aprins de patimă. previzibile pentru mine au fost prestaţiile modeste ale ţărilor gazdă, m-a mirat olanda şi mai deloc franţa, mă aşteptam ca italia să ajungă până aici şi sunt printre cei care credeam, înainte de 8 iulie, că finala va fi o reeditare a semifinalei sud africane din 2010. o semnifinală pe care o doream răzbunată de vulturii mannschaftului, crescuţi între timp, în vreme ce spania începe să îmbătrânească.
şi totuşi… parcă mi-ar place ca astăzi portugalia să facă ceea ce nu a reuşit nici pe vremea lui figo. de departe, din tribune, marele mou îi priveşte zâmbind. parcă mi-ar place ca pe 1 iulie, colegii aceluiaşi club, real, să îşi fie adversari şi mă gândesc la sami khedira şi cristiano ronaldo.
vă aştept aşadar astăzi şi mâine, fără statistici, fără citate şi păreri ale celor mai pricepuţi, să ne bucurăm de penultimul act al lui euro 2012, semifinalele:


şi … tot nu îmi place imnul acestui campionat.





aha!
deci germania joacă împotriva italiei. aşa se explică antipatia ta.
exact, tibi. sau nu se explică de fapt?
ce perspicace sînt!

mno, bere mi-am luat, diseară mă uit la meci.
te aşteptăm la meci, tibi? eu aduc îngheţată şi comentariile mele care îi plac lorei atât de mult!
cum, bre, fara pareri? ne uitam asa, ca mutii?…
in seara asta, bat spaniolii, ca a terminat gelatu’… gelul!
traian, i-am trimis eu un bax de gel nou nouţ!
sa videm psi, sa videm…
… viva espana!
să vedem dară, să vedem!
am vazut, psi… mai vedem 50%
oricine va câştiga, să sperăm că nu va fi la ruleta rusească de la 11 metri. e păcat ca norocul să decidă…
psi, hai să spunem că mîine, germania va cîştiga.
pe cine vezi în finală cu germania?
echipa mai slabă, sau echipa mai bună, că deocamdată, este meci nul. deci?
tibi, o parte din mine îşi doreşte revanşa germaniei pentru meciul de acum doi ani. cealaltă parte însă îşi aminteşte că portugalia, căreia nimeni nu-i dădea şanse în grupa morţii, şi-a jucat cinstit şi cu ambiţie şansele. de la eusebio încoace, nici chiar figo nu a reuşit să-şi ducă echipa atât de sus. ar merita lusitanii prima lor finala? eu spun că da… dar vorbim numai în ipoteza în care panzerele sunt camppioane, nu?
păcat că oamenii sunt încordaţi şi mai harnici la cartonaşe decât la ocazii…
psi drag,

ce talent ai să nu-mi spui.
reformulez: dacă! mîine germania va cîştiga, cu cine crezi că va juca pentru a cîştiga?
păi uite, că tocmai au ratat o ocazie imensă.
am văzut.
mă lăsau şi pe mine să merg la somn, că am de scris şi mă trezesc la 6…
psi,

eu îţi spun deja, noapte bună.
om vedea mîine cu cine va juca jermanica, nu?
ţuc şi hug şi nu mai fi atît de împătimită.
tibi, nu-s chiar împătimită azi. mâine…
noapte bună prieten drag, noapte bună.
he heeee, psi
nici n-ai observat ceva: mîine ştim cu cine joacă jermanica.
finala nu ştim cu cine o va cîştiga.
cum nu ştim cine va fi regina, tibi? am stabilit deja: deutschland, deutschland uber alles!
deci vrei mai lesne pentru panzere… te inteleg, psi, te inteleg.
mare domn eşti traian. totdeauna ai fost!
mno, aşe se alege una bucată finalistă?
prin loterie?
încep să regret vremile în care meciul se re-juca.
nici mie nu-mi place loteria aceasta, tibi… dar felicitări la roja! abia aştept duminică, revanşa panzerelor! de doi ani aştept!
noapte bună… pe azi, pe mai târziu adică.
Nu stiu cum se face ca n-am vazut decat prea putine meciuri la acest campionat. Mi-a placut meciul de aseara – Spania- Portugalia, desi parca as fi dorit un alt rezultat final, dupa cum a curs meciul.
Sa vedem diseara ce va fi.
Numai bine, draga Psi!
alex, nu ştiu ce meci ai văzut tu aseară, mie mi s-au părut crispate ambele echipe, prea încorsetate tactic, motiv pentru care spectacolul a cam lipsit. era de aşteptat să câştige echipa cu nervii cei mai bine aşezaţi. să fii bine, alex. să ai zile frumoase.
despre meciul de azi nu scrii?
ce să mai scriu, tibi? am sperat că le-am inclus pe aândouă semifinalele în aceeaşti postare. doar ce-l aştept…
comentăm aici.
sigur, tot aici… astăzi.
ops: cu cine ţii, tibi?
cu pan-ze-re-leeeee.
doar aşa pentru că ştii că io… lasă că ştiu eu, tibi…
doar aşa pentru că ştii că io… lasă că ştiu eu, tibi…
eu daca nu sunt priceputa ce fac!!!
…ciaooo
te poop
păi ce să faci, geanina, vii şi râzi cu noi. dar să ştii că nu suntem fani italia… sau cel puţin eu nu-s, hai să nu vă convertesc de-acum!
nici eu nu sunt fan…nimic….insa squadra azzurra a fost la inaltime
deci şi tu vrei la moderare, geanina?
nu numai, psi
ai uitat vorba aceea: fotbalul este un joc cu mingea în care panzerele cîştigă întotdeauna?
nici n-o ştiam pe vorba aceasta. dar e bună de motto astă seară… să sperăm că îl ajută pe mario gomez.
parcă beckenbauer a lansat-o, în urmă cu vreoooo sută de mii de ani.
o adoptăm dacă vrei tu…
ooo… die kaiser…
FORZA AZZURI!
logic, traian, ce să zici şi tu. broscari… pfaaa…
… si baftosi, psi… si baftosi!
da, nu te pot contrazice…
o fo cît p’aci.
data viitoare…
bagă-l pe traian la moderare.
cretinul de balotelli…
din cît mai ţin eu minte, broscarii dacă au dat un gol, trag de timp şi fac anti-joc. nu le va merge cu nemţii.
ţii minte foarte bine, tibi… dar ce se mai bucură jumătatea-mi prin casă! oofff…
la moderare şi cu.
da ce mai moderare capătă, stai numa!
baftosi psi, baftosi!
http://www.youtube.com/watch?v=lYU-SeVofHs balotelli al vostru…
deutschland uber alles!!!!!!
o, da, jorji… trebuie să strângem rândurile că ui ce făcură broscarii…
sunt buni, bre!!!
la suflet sau cum? hai măăă… măcar nu mă necăji… îs destul de.
psi
traian este cumva geanina în travesti?
tibi, pe traian îl cunosc şi în realitate. nu îmi părea geanina când ne-am văst.
am glumit iar, psi.
ştiu, ştiu.
@ Tibi
nuuu, e taman invers…
Ei, m-am mai liniştit o leacă, Traian.
frumos şutul lui sami khedira…
BALOTELLI!!!
balotelli a doua oară. eu închid televizorul…
pfffffffffff. naşpa
psi, îs mâncată
eu încă nu ştiu: să închid televizorul sau să-l arunc.
psi
fruntea sus. meciul se joacă. mai sunt peste 50 de minute de jucat, nu 5.
asta nu e jerm, tibi… nu e mannschaft-ul pe care îl ştu eu.
fiti cuminti copilasi, balonul e rotund iar neamtul e neamt.
pana la victoria finala.
te găsi optimismu. mă duc să bag un tutun de nerv.
psi, tutunu’ dauneaza grav…
nu mai bine mă uitam eu la Cristoiu? stăteam binișor în opoziție că și așa toată se uită la meci. de opoziție zic
las’ ca-l vezi mereu…
cu Ballo, mai ai trei reprize.
da, repriza a doua şi eventualele prelungiri.
şi tu eşti prea optimist, tibi… prea…
traian, eşti prea optimist. pfaa… şi tanti merkel e la mama naibii la summit cu pontiţă…
da. o supără broscarii pe Merkel! și așa s-o indispus când l-o văzut pe Goe la Bx.
no să vezi acu ce măsuri de criză ne bagă, de-or să ne doară ficaţii…
daaa, cum o bagat tuciuriul cel rau… si inca de doo ori
un macaronar cauciucat… nici măcar de la dealer, second hand..
eu optimist psi? realist.
într-un meci din nu ştiu ce ligă din Anglia, în momentul în care echipa gazdă a ajuns să fie condusă cu 39-0, spectatorii încă strigau: e-ga-la-rea
să îţi fie gura aurită, tibi!
psi
tocmai s-a ratat prima ocazie. pariez că în maxim opt minute, ge marchează.
pe ce pariezi tibi?
rectific: presimt.
îl jupoi pe lahm!
hai băieții! pe ei, pe ei, pe mama lor de broscari și macaronari!
ce le-o fi spus jogi la vestiar? un săpun, ceva?
ce bâlbe în careul ăla!
breee, da au ăştia ceva noroc cu buffon.
tibi, şi eu presimt… panzerele mele vor merge acas…
se intampla ce trebuie sa se intample… asa joaca ‘talienii
ştiu, traian… nemţii nu vor înscrie… nu-i lasă nici italienii, dar nici ei nu leagă cum trebuie atacul…
am scăpat cu noroc de un 3-0. neuer nu-i buffon.
balotelli e pe gazon… şi uite-aşa frăţicăăă să şadem să treacă timpul!
(
psi
dacă mai eşti atît de pesimistă, bagă-te şi pe tine la moderare.
auleu, fată. mă lasă inima.
pe mine m-a lăsat. s-a dus cât colo!
ce mai zici, tibi?
sunt eu pesimistă ori rezervele italienilor, cei nearestaţi, sunt mai buni decât mannschaftul? decenţa ratării italiene….
meciul se încheie numai după ultimul fluier al arbitrului.
cine e arbitrul?
pe mine mă întrebi?
ştiu numai că nu sînt eu. 
de pe tuitar: “Daca se supara Frau Merkel, la scorul asta tot Germania se califica”
)
n-o fi aflat scorul? de frau întreb… îi face azilanţi în timbuktu…
și una de pe fb: Acum 30 de ani, Italia bătea Germania în finala Cupei Mondiale, 3-1. Breitner dădea golul german, nu mai țin minte cine a dat golurile italienilor. Paolo Rossi sigur a dat vreunul.
dacă joacă tot aşa duminică, italia le fură caimacul la spanioli.
Revista Kamikaze
Pe nemți să nu-i crezi învinși până nu-i vezi în autocar, iar pe italieni să nu-i crezi învingători până nu se închid casele de pariuri.
păi nu mai e mult până la autocar, jorji… liviu ce face? dan e aşa de bucuros că-i trecut la moderare…
nu mă așteptam la scorul ăsta. e chiar o surpriză. daaaaar, încă nu s-a terminat!
noroc că a fost ofsaid… nici italienii nu-şi mai doreau un gol. se tem de merkel.
hai cu egalareaaaaaaaaaaaaaa!
ha ha.
bre, panţeroii au necaz pe mine. vor să mă contrazică.
şi le iese de minute, tibi. nu vor fi prelungiri…
…uitu-i.
liviu se uită la B1tv. eh, ține și el cu Germania, dar nu se manifestă.
mvai, să se termine odată. că ăștia or înnebunit!
cine n-are buffon…
să-l împuşte!
penalty germania!!!!
un soi de pomană…
tardivă.
esteeeeeeeeeeee!
zăvîrşi. noapte bună. mai este şi mîine o zi.
na că e doi- la unu.
50 de secunde
încă nu a fluierat tanti merkel sau ce?
gata. urăsc broscarii. sper să le tragă spaniolii, un 39 la ZERO.
atunci înseamnă că ne vom regăsi duminică pe-aici?
gata… italia merge în finală… o finală pe care nu mă interesează cine o câştigă. felicitări italia! noapte bună tuturor… ne regăsim duminică la aceeaşi oră.
no, asta a fost!
psi, tu stii cu cine tin io… m-am bazat pe bafta proverbiala a broscarilor; si trebuia cineva sa faca si opozitie…
ştiu, traian. numa să nu se întoarcă norocul acela şi împotriva voastră… culmea, cu scandalurile din campionatul italian, ei ajung în finală… ar fi culmea să câştige precum grecii în 2004.
huo italia.
noapte bună!
noapte buna!
buongiorno!
ano…
Buna dimineaţa! Da’ văd că aţi avut activitate, nu glumă, pe aici, aseară. Cred că aţi avut seminţe şi bere din belşug!

Cât priveşte rezultatul….ce să zic. Îmi doream nişte nemţalăi mai bătăioşi, gata să muşte din broscari, dar…n-a fost aşa. Parcă erau…”deocheaţi”. Nu-mi place de Baloteli ăsta de niciun fel, dar aseară a fost tare.
Apropo de ce spuneai mai sus, cu privire la cealaltă semifinală, la acest nivel eu nu mai mă aştept la prea mare spectacol, iar jocul este mai degrabă crispat.
O zi frumoasă, dragă Psi! Şi..să vedem ce-o fi duminică, la finală!
alex, finala de duminică mi-e absolut egal cine-o câştigă. sigur, frumos ar fi să spun că oamenii lui real. dar… după meciul de aseară, nu mai contează.