zosim îşi puse pirostriile la numai trei săptămâni după ce o îngropase pe bunică-sa, aşa că cele trei sute opt babe bocitoare îşi aruncaseră cât colo vălurile de doliu şi o porniseră cătinel în alai de nuntă, care în baston, care în cârje, după şubrezimea picioarelor.
de când cu înmormântarea, bărbatul spusese oricui îl ascultase că îi promisese babei o nuntă degrabă, dar în realitate cu toţii ştiau, satul era îndeajuns de mic, că o ameninţase cu nunta mai bine de un an, supărat că femeia îi turna mereu prunci bucălaţi şi rozalii, ba pe deasupra şi blonzi ca spicele de grâu, în vreme ce el era negru ca un drac, aşa cum le era de fapt tot neamul.
ameninţare sau promisiune, pentru el era totuna şi îşi alesese deja mireasă nouă, o bătrână uscată ca o scrumbie, tăcută şi neagră. o ochise el dintr-o privire pe când o petreceau pe bunică-sa printre bocitoare şi mulţimea de gură cască.
a, da, bunică-sa! prima oară când el o ameninţase, bătrâna, ca un pergament de subţire, se făcuse că nu-l aude, numai că noaptea, în pat, zosim îi şuieră iarăşi la ureche:
- am să-mi iau altă nevastă, babo!
bătrâna nu spusese nici atunci nimic, dar pe când îşi pieptăna pletele puţine şi lungi, a doua zi, tresări cu spaimă: o şuviţă de lângă tâmplă i se înegrise peste noapte. apoi, cu fiecare zi şi fiecare ameninţare, apăreau alte şi alte şuviţe negre, până când pe sub broboadă se ascundeau tot mai greu două cozi zdravene, prinse în creştetul capului.
zosim văzu şi el schimbarea, dar nu făcu nicio remarcă, mulţumindu-se cu atacurile lui nocturne, aşa că în curând au apărut şi alte semne. mai întâi se neteziră ridurile din jurul ochilor, apoi chipul întreg al bunicii se lumină ca al unei femei coapte sub focul iubirii şi, la capătul câtorva luni bune, femeia arăta ca o fetişcană motiv pentru care refuză să mai iasă din camera unde o mutase nepotul său care se bucura acum de unul singur de dormitorul conjugal. femeia ieşea rar, numai noaptea, în grădina casei, acoperită toată de o mantie lungă.
zosim încetă cu ameninţările, dar procesul de întinerire, odată început, nu se mai opri decât atunci când bătrâna ajunsese un bebeluş. muri într-o seară, pe când el nu era acasă, sufocată cu un os de pasăre pe care îl înghiţise din greşeală. nepotu-său o îngropă cu mare fast, potrivit datinei, sub prunul din curte. la cât de mică rămăsese, lemnele de incinerare i se păruseră o risipă, în ciuda vociferărilor bocitoarelor care aveau astfel mai puţin de jelit.
şi iată acum, în curtea mare, unde prunul înflorise deja, un alt alai, de data aceasta de nuntă. o mulţime de curioşi şi de babe, iar sus, pe treptele scăldate în lumină, îmbrăcată în alb, bunica cea nouă tresări: pe tâmpla nepotului apăruseră peste noapte câteva fire argintii.
dacă ai scris şi tu pe aceeaşi temă, invers, te rog să te înscrii aici:
o, da…cazul lui benjamin buton!
Mark Twain zice-se c-ar fi zis :
“ce păcat că cea mai bună parte a vieţii vine la început, iar cea mai rea la sfârşit.” şi de-aici povestirea lui F. Scott Fitzgerald, iar de-aici şi până la film distanţă de un …nasture?
almanahe, o să te dezamăgesc, dar nu am citit cartea și nu am văzut nici filmul. va trebui însă să o fac.
dragă psi, n-am scris nimic şi nici nu scriu.
trebuie ca mai întîi, să mă dezbar de politic, iar.
tare sînt necăjit. sper să mă înţelegi.
nu vreau să fac iar, opinie separată.
tibi, nu e supărare, știi doar. tu să fii bine, da?
Tare frumoasă poveste, psi!
În locul tău, eu aş trimite-o la noul almanah Anticipaţia, pe care o să-l scoată Nemira.
anaconde, trebuie să mă documentez, dacă spui tu.
şi io zic la fel. amănunte, poţi afla de la vero.
tibi, există o poveste sf la care țin enorm și la care lucrez. o știți, este cea cu căutătorii de lut. cea de astăzi este o joacă născută pe când făceam curățenie, sâmbătă, pentru că aveam până atunci cu totul altceva în cap (promit să v-o arăt și pe aceea, o scriere mai veche ce mergea înghesuită în tema de azi).
Cât despre amanunte, totul se găseşte aici:
http://www.nemira.ro/blog/almanahul-anticipatia-2013-intra-in-productie
trecusem pe acolo, vero, datorită ție. mulțumesc mult. dacă termin căutătorii până atunci, îi trimit.
M-a impresionat povestea ta… foarte frumoasa.
mulțumesc.
cand personajul principal devine timpul, in orice istorisire subiectii efemeri prin timp, indiferent de sensul in care vectorul scurgerii masoara trecerea aproape ca nu conteaza in termenii unei subiectivizari aparte, devenind mai mult un comun, ceva repetabil ca in acele povesti nemuritoare din vechimi lasate celor ce mereu vin sa umple pamantul. faina ideea ta.
tare faina poveste psic..
o idee extraordinara….zi faina!
mulțumesc, geanina. zi faină ție!
O povestire superba! Ingenioasa împletirea cuvintelor!
Pupic pentru psic!
psi, eu nu mă pot abține, vorba reclamei , să nu-mi exprim punctul de vedere.
Mi-a plăcut ideea ta. Cu întinerirea. Proces invers.
carmen, mi-e drag când îţi spui punctul de vedere şi ştii!
Hi, hi…ce frumos. Neaparat sa vezi filmul Benjamin, merita sa stii.
Mi-a placut mult ce ai scris tu azi.Pup.
cam greu cu filmele, scorpio. marea problemă este că nu am răbdare. încă mă mai mir că la meciuri mă uit cuminte. o fi o supapă… cred.
eh, ce bine-ar fi sa mearga timpul invers!
psi@ te urmaresc subiectele sf tot mai des, ori imi pare mie?
neasteptat si interesant subiectul… hm, ne surpinzi tot timpul
altcersenin, sunt acum influenţată de cartea lui vero pe care o recitesc, am putea spune asta. totodată am reluat “căutătorii de lut” şi lucrez la ea, vreau neapărat să o termin şi are deja dimensiuni serioase. şi recunosc şi asta… am citit o grămadă sf la viaţa mea, am iubit acest gen ani mulţi. şi nu în ultimul rând: nu este realitatea un sf al propriilor noastre percepţii?
hm, ba da! avand in vedere cat de diferit si profund percep unii realitatea,de zici ca traiesc intr-o cu totul alta lume
altcersenin, încearcă să vezi când ai răgaz, un film: what the bleep do we know. sper să îți placă. este din genul filmelor care vorbesc despre puterea gândului și felul în care realitatea este de fapt o oglindă…
apropo, ‘cautatorii de lut’ – mai prindem continuare pe la duzine, sau trebuie sa asteptam lansarea? eu, ma bucur ca ti-ai canalizat forte si timp pentru a o termina… stiu ca e greu cand mai ai si serviciu, dar mai stiu ca esti un psi@ talentat cu multa energie si eu iti doresc mult succes si astept
nu știu dacă vor apărea la duzină sau nu, asta depinde puțin și de cuvinte. poate că unele pasaje vor apărea independent, în alte zile, poate la psi-luneli, cert este că nu vreau să așteptăm prea mult. de fapt scriu de vreo câteva zile la poveste, mă și mir cum curge. curând voi posta cele scrise deja…
greu, dar pana la urma am reusit si eu sa ma afisez cu ceva
scuze, dar chiar nu am avut azi nici o inspiratie
insa tu ca intotdeauna m-ai cucerit iar cu penelul tau din care curg slovele
felicitari
o seara faina
vin acum să te citesc.
zi bună să ai.
vazand acele poze alaturate, ma cutremur ..
realizez – cronos a aparut pentru ca frica de un astfel de inamic mereu castigator, trebuia definita
strong, eu cred că apariţia lui cronos seamănă mai degrabă cu amăgirea unei alianţe. solitari prin definiţie fiind, ne temem adesea să rămânem singuri. şi atunc inventăm măsurători şi măsurabili. vizualule!
vroiam sa zic ”figurile alaturate din poza”