poveşti din labirint

aproape, departe

continuarea poveştii de furtuna, de lunea trecută. happy

bărbatul îi întinse ceaşca de zahăr evitând să o privească. goală, femeia avea ceva de piersică în ea, poate curbele line, poate culoarea, estompând până la anulare tot ceea ce ştiuse, imaginea prost formată, mai mult din vorbe şi din neatenţie.

cât lipăise aproape năuc prin bucătăria lui minusculă şi inutilă, pe unde prea rar treceau mâini de femeie, vecina intrase în cameră clipind şi un soi de abur se iscă în ferestre. dincolo de ele, furtuna râdea mai departe, alergând de colo, colo, cu rochiile ei ude.

o găsi în mijlocul încăperii, dreaptă, privind covorul puţin uzat, masa, paharul gol, lucrurile lui. le privea atingându-le cu ochii, dar fără să le vadă de fapt, fără să le judece, obiecte lipsite de importanţă. el îi întinse ceaşca, ea făcu un pas înapoi, a retragere, mulţumind din zâmbet. privită de aproape, de la distanţa unui braţ întins, semăna cu o fetiţă plouată şi în ochi avea machiaj de tristeţe, în total contrast cu imaginea de dinainte, cea luminoasă, de fruct. zâmbetul îi era puţin strâmb şi întreaga făptură, ca din ceară, părea uşor înclinată, asimetrică. de aproape văzută era o femeie oarecare, obosită, pe mâinile căreia se vedeau nişte urme ciudate şi roşii, aproape pulsând. de departe semăna cu o statuie de freamăt şi de focuri prinsă, cu tuşele ei sălbatice, clocotitoare. de departe, zâmbetul îi părea copt, plin, năucitor şi poate că i-ar fi plăcut să o privească aşa, să îşi imagineze apoi tot felul de poveşti pe care să le suprapună zgomotelor pe care le auzea.

cerul îşi potolise furiile, femeia îl privea mai departe, neclintită, zahărul tăcea mâlc în palmele ei, captiv al porţelanului. prin uşa rămasă deschisă se auzeau bătrânele doamne cu mersul lor greoi, ajutate de bastoanele la fel de bătrâne, ieşite la plimbare pe hol. curând aveau să ajungă la uşa lui, a ei, curând ochii bătrâni şi iscoditori aveau să o vadă şi el simţi dintr-o dată nevoia necerută să o protejeze, să o ascundă, să închidă uşa măcar, ceea ce şi făcu dintr-un salt. rămase apoi cu spatele lipit de lemnul vopsit şi un fulger îi trecu prin suflet. în visul său, cel care îl îngrozise într-atât, se întâmplase aidoma: uşa închisă a protejare şi apoi, pe când viaţa i se stingea în picuri roşii pe covor, o pulbere albă, de zahăr, îi cădea pe chip. deasupra lui, atât de aproape încât îi putea simţi bătăile inimii, femeia nu era nici frumoasă şi nici urâtă, tristă numai.

lama cuţitului i se păru îngrozitor de rece, dar nu i se împotrivi. cu o ultimă sforţare o văzu înaintea lui, ştergând lama lucioasă de coapsă şi gândi uşor amărui că da, de departe părea mult mai frumoasă, parcă alta şi de-ar mai fi trăit, i-ar fi plăcut să o seducă.

ceaşca se sparse, zahărul se risipi în minuscule şi tăcute mărgele. un miros de cafea umplu camera la fereastra căreia o femeie în rochie albă plângea. el închise ochii. acolo, în întunericul fără de capăt, ea îi zâmbea.

dacă ai scris şi tu pe aceeaşi temă, “aproape, departe” te rog să te înscrii aici:

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

20 thoughts on “aproape, departe

  1. minţi pierdute în furtună
    şi coşmaruri împlinite…
    soarta pare că, nebună,
    e crestată cu cuţite.

    poate că e încă un coşmar şi se trezeşte după ce se termină furtuna, în senin şi zâmbet de femeie nebună numai de dragoste…

  2. femeia asta a ta are puf!
    mă face să strănut o poezie. happy
    şi dacă aş aduna-o în batistă, la mine zahărul din mâna ei ar tăcea candel…iar el, cu cuţitul înfipt în cap ar pleca voios spre lumina vecină.

  3. aș cam dori să scap…dar nu mă lasă zahărul. big grin acum, serios, tibi, dacă îmi vine o idee, o să scriu, dacă nu… rămâne pe altă dată. și să nu mă cerți, te rog.

  4. doamne , psi! m-ai dat gata happy se intampla des ca citind sau chiar privind un film sa intuesc desfasurarea evenimentelor, dar aici!…
    prins in palmele cuvintelor tale ramai sa taci “malc” precum zaharul din ceasca… happy

  5. altcersenin, crede-mă că nici eu nu știu ce se va mai (dacă) întâmpla… surpriseops: mulțumesc mult.

  6. știu tibi, dar îmi mai prinde bine câte un îndemn… e nevoie de el. dacă nu îmi spuneați voi, eu lăsam baltă povestea încă de lunea trecută, recunosc! surpriseops:

  7. he, he….vedem! happy dar sigur luni nu va fi continuare, pentru că am scris deja altceva, azi dimineață.

Comments are closed.