poezii

fântâni

Fountain © by jalodrome

mai întâi veneau fetele
ca nişte carafe goale îşi sunau
şoldurile, coapsele,
brăţările cântecului.
ceva mai târziu,
în amiază,
femeile amforă,
femeile fântână,
femeile izvoare
coborau cu sânii grei
de lapte şi de struguri
copţi şi storşi.
noi stăteam umăr lângă umăr,
doi copii tăcuţi,
muşcam din merele gemene
şi ni se părea soarele mai aproape.
femeile treceau mai departe
prin amiază
ca prin porţile naşterii dintâi,
cântând, fremătând,
adăpătoarele,
fântânile vieţii.
suspendaţi în uimire,
noi zâmbeam cu capetele plecate,
de sus, de pe balustrada
aceluiaşi gând.

 

după o pauză nedorită, bine v-am regăsit prieteni. mi-a fost dor de voi.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

37 thoughts on “fântâni

  1. Hristos a înviat! Pace şi bucurie în casa voastră şi la toţi cei dragi!

    Tare frumoase gânduri. Îmi era dor să mai culeg câte ceva frumos de la tine din grădină.

    Să ai o zi frumoasă, dragă Psi! happy

  2. tibi, eu nu am hoinărit pe nicăieri. blogul meu a hoinărit… fără mine. happy bine ai revenit! tu ești cel care ne/a lipsit!

  3. Ai deschis vatra? Pentru Dumnezeu! M-am sfintit asteptand! Bine ca nu mi-a crescut si barba ca luam drum spre Agion Oros.

  4. ştii doar că nu te primeau la oros! da poate pe olimp o chilioară? big grin da, lora, e acasă al meu cu uşile larg deschise din nou… bine m-ai găsit draga mea.

  5. Asa, p eOlymp, prea le confund la varsta mea!
    De ce sa nu ma primeasca pe Oros? As fi devenit un calugar acceptabil, sa stii!

  6. Zaharel, ce a avut bleogutul? Si de ce cand scriu un comentar se suprapune peste niste cuvinte deja existente in chenar? Si de ce nu ma pot intoarce inapoi sa corectez gresicile care se strecoara?

  7. bloaga n-o avut nimică, lora. numa casa unde şedea el pervazier a tras-o curentul şi s-au închis uşile. acu îs în altă casă… poate că la tine mai sunt ceva probleme de propagare… tiii ce pompos sumă! 😆 dar aşa e…

  8. Pai daca se propaga la mine… hm, o sa ma propag si eu la el!
    Bine, e bine ca ti-ai facut rost de casuta noua, sa am si eu unde veni…
    Kiss…

  9. Psi, bine te-am regasit in casa noua! happy
    Cred ca e cea mai buna poezie de pana acum, ma uimesti. In tine se aduna energiile. Nu le lasa sa se risipeasca.

  10. diana, surpriseops: mă iartă că a fost uşa închisă… chiar şi pentru mine, cât despre poezie, am avut scânteie. zilele viitoare va fi pe aici o poezie scrisă de mine împreună cu cineva. happy

  11. lora si psi, o sa fac o casa de elfi din cuvinte pentru voi happy
    sa intrati, sa nu stati pe acoperis, va rog! happy

Comments are closed.