am să te aştept aici

Mother

o privesc adesea cum stă în fereastră zâmbind. părul ei argintat, ochii negri şi rotunzi, zâmbetul… m-au însoţit mereu, din noaptea naşterii mele, învăţându-mă, ajutându-mă, ocrotindu-mă. eu ştiu că mă aşteaptă, dar nu spune.

am crezut că ea, mama mea, va fi mereu parte a vieţii mele, mâna întinsă şi caldă, alinătoare. am ştiut mereu, cu naivitatea pe care ţi-o dă iubirea necondiţionată, că ea poate, că ea ştie, că ea are leac pentru toate lacrimile mele. am tânjit în sufletul meu, uneori ascuns, alteori declarativ, să îi semăn în bunătate, în căldură, în generozitate, dar nu am atins niciodată ceea ce este numai al ei.

flash. aveam puţin peste şase ani şi eram în spital, singură, într-un salon alb şi rece. fusesem operată de curând, o operaţie simplă, de extirpare a amigdalelor şi îmi amintesc cu limpezime cum mă luase asistenta de mână şi mă dusese de lângă mama. “am să te aştept aici!“- mi-a spus ea cald şi mie îmi curgeau tăcut boabe de lacrimi. la întoarcerea în salon, mama nu mai era. ore în şir am aşteptat venirea ei, cu nasul lipit pe fereastră. i-am scris atunci o scrisoare pe care  o mai are şi acum, în cutia în care păstrează toată copilăria mea: şuviţe de păr, scrisorile pentru moş crăciun, felicitările mele stângace, de ziua ei, premiile, gândurile, vederile de prin vacanţe. când s-a întors, mama purta rochia care mie îmi plăcea cel mai mult şi nu pentru că aveam şi eu una la fel, făcută de aceeaşi doamnă în vărstă, în casa căreia adoram să merg pentru că mirosea a trecut, a lume aparte, altfel. mama chiar era frumoasă în rochia aceea.

flash. pe un pat alb, de spital, zâmbetul mamei părea o pasăre captivă şi parcă, întâia oară, ne despărţea un zid invizibil de temeri şi de spaime, toate numai ale mele. deasupra patului, un monitor vorbea despre viaţă, viaţa ca o limită, ca o inimă ce obosise să mai bată. mama îmi aştepta venirea în fiecare zi, ca şi cum de mine depindea totul de acum. nu, de multă vreme nu mai aveam rochii la fel, poate pentru că eu crescusem între timp şi nu-i semănam deloc?

am să te aştept aici!” – mi-a spus mama din nou şi abia când am ieşit din salon am plâns cu lacrimi de ploaie, înţelegând că rolurile ni se inversaseră dureros şi mâna mea era cea care o ţinea de acum pe a ei. începusem cumva să-i semăn, doar puţin, încă suntem atât de diferite şi tot ea este cea  inegalabilă în bunătate, în căldură, în generozitate.

pe axa unui timp niciodată de ajuns, mama mea a fost şi este exact cum mi-am dorit să fie. cum aş vrea să mai fie? … nemuritoare dacă s-ar putea. şi sunt recunoscătoare pentru fiecare zi şi pentru fiecare zâmbet, pentru fiecare asemănare şi pentru fiecare neasemănare a noastră.

am să te aştept aici, mama… în inima mea. şi chiar dacă abia marţi este ziua ta, eu îţi spun de astăzi că te iubesc.

32 thoughts on “am să te aştept aici”

  1. mi-au dat lacrimile, psi. mult, mult mi-au plăcut rândurile astea happy

    P.S. doamna mama lui psi, aveți o fată minunată! la mulți ani! vă îmbrățișez și vă pup așa cum o pup și pe mama: cu dragoste!

  2. Psi..sa nu te schimbi niciodata, sa ramai mereu asa…
    Mama lui Psi, sa va dea Dumnezeu sanatate si numai bine…si sa stiti ca aveti o fata pe cinste, care mie imi e tare draga.
    Sarut-mana si la multi ani, mama de Psi!

  3. jorji, într-o zi o vei cunoaşte pe mama mea şi vei vedea tu singură ce om este! îţi mulţumesc în numele ei şi îţi spun un secret: de ziua ei, va primi acest text în dar. de regulă ea nu înţelege ce scriu eu dimineţile, nu citeşte ce scriu, doar mă priveşte zâmbind.

  4. scorpio, mulţmesc frumos în numele mamei mele. şi nu, nu prea cred că o să mă schimb, m-am învăţat cu mine aşa! happy şi sunt recunoscătoare pentru că te cunosc, om bun.

  5. Psi,am incercat si probat sa vad daca merge cu post programat pentru o data anume si nu a mers..adica nu mi l-a afisat la data si ora stabilita. Asa ca,imi cer scuze..dar din nou o sa postez de azi dupa amiaza pentru maine, din cauze de nestat acasa. laughing

  6. scorpio, trimit mail acuşi sau te sun mai pe seară? imposibil să nu meargă, eu aşa scriu toate postările! big grin

  7. simona, ziua în care am aflat că mama mea nu este nemuritoare a fost una dintre cele mai urâte zile din viaţa mea. sad

  8. nu, gabi, ziua mamei mele, cea de naştere, nu a trecut, este marţi. winking atunci va vedea şi textul! dar îţi mulţumesc frumos pentru urare, în numele ei.

  9. ce frumos ai scris, psi! multa sanatate mamei tale! stiu, este un om deosebit ca si tine… e bine cand ne dam seama la timp ca mamele nu sunt nemuritoare(din pacate) si mai incetinim putin ritmul nebun de toate zilele pentru a le fi mai aproape şi a fi “recunoscătoare pentru fiecare zi şi pentru fiecare zâmbet”…
    in acest sens eu am ramas cu un repros pentru totdeauna… am crezut ca mai este timp…. si nu a mai fost…
    sa dea domnul sa va aveti aproape cat mai mult timp cu putinta.

  10. Mamele au darul să spună acele puține, dar lipicioase cuvinte; îți rămân prinse în suflet și însumează toată dragostea pe care o avem pentru cea mai scumpă ființă.

    La mulți ani mamei tale! Multă sănătate și putere să treacă peste toate. Iar ție, pisic frumos, îți mulțumesc pentru emoționantele cuvinte; ești un om deosebit! happy

  11. sărumâna, dana. tema lui liviu mi-a dat ocazia să vorbesc puţin despre mine, în condiţiile în care, de fapt, eu nu prea mă spun. amintiri care dor, dar care sunt parte din mine.

  12. zhao, crede-mă că ştiu ce norocoasă sunt. acel episod cu mama în spital, mi-a schimbat complet modul de a privi spre părinţii mei. şi încerc să am grijă de ei, să le ofer mai mult timp.

  13. Îți împărtășesc trăirile legate de spital și obiecte păstrate din copilărie. Și mama mea are același obicei, încât a umplut podul casei cu ”copilăria mea”. Sentimentul acesta de protecție pe care-l poate oferi o mamă este inegalabil.

  14. livia, e dureros momentul când tu, copilul, trebuie să dai părintelui acest sentiment de protecţie. este o lecţie teribil de grea.

  15. Așa este, am trăit-o și eu și nu pot descrie prea bine ceea ce am simțit atunci. Inversarea aceasta de roluri e dificilă, dar edificatoare. Dai bine din stilou happy

  16. Abia am ajuns…venind nu de la spital…dar de la capataiul unui bolnav…grav. Fratele mamei.
    Asta a daramat-o…si am simtit-o cum se face mai mica si parca simte ca pleaca si ea putin odata cu fratele ce-o leaga inca de copilarie si parinti…
    Asa ca iti inteleg perfect cuvintele din articol…sunt din inima…

  17. elly, din inima celui care a văzut moartea atât de aproape de propriul părinte. sincer, niciodată după aceea nu mi-am revenit cu adevărat, am o spaimă continuă, nu pentru că mi-s părinţii foarte bolnavi, ci pentru că am realizat că timpul trece. sad

  18. Iata raspunsul meu la comentariul facut pe blogul meu:
    Te referi la “unde?”! As fi acolo unde ma ducea chemarea mea interioara! Cred ca se subintelege,fara sa fie nevoie de explicatia precisa a locului!
    Felicitari pentru tema Psi!big grin

Comments are closed.

error: Content is protected !!