semn de vobritenia

miroase a primăvară crescută parcă prea devreme pe sub umbrele zăpezii înnegrite pe alocuri, acolo unde paşi de om au trecut stricând perfecţiunea albă a mantiei.

ca ieri ne rugam să mai vină şi să ne mai ningă o dată, parcă ieri desenam brazi pe sub ferestre şi din amintirea lor numai un foşnet de beteală mai este. miroase a primăvară acolo, în adânc, unde seva se adună în rădăcină nouă, dar astăzi încă nu sună a mărţişor şi nici a ghiocel pe gură, ci a zăpadă topită.

este numai un semn de dragobete, semn uitat şi grăbit şi din pâinea cuvintelor noi, nescrise, vom face un alt soare şi-o lună aproape, să nu se mai caute pe cer. să-şi fie.

nu, nu aştept primăvara. mai bine hai să facem un ceai şi să spunem o poveste. să mai lăsăm puţin verdele în cuvânt, în gând, să adunăm zăpada zânelor şi să ne crestăm cruci de frăţie, de sânge, peste florile de fragi.

Snowdrops rising - Botanic Garden - Cluj Napoca © by bortescristian