despre oameni şi poveştile lor

plânsul iernii

– să suflăm în cenuşă! să mai aprindem o dată focul uitatelor iubiri şi uitate să ne fie lacrimile! trebuie să fie o cale! sigur trebuie să fie…

femeia, cu un soi de înfrigurare în privire, intră aproape fără să vadă pe nimeni în încăpere, oprindu-se aşa cum era, plină de zăpadă, în arcada ferestrei. venise pe jos, căci îi erau ude fustele lungi şi căzuse pesemne, pentru că mai avea în colţul gurii o boabă roşie, sângerie, care îi sporea cumva frumuseţea lunatică a chipului.

doi bărbaţi se ridicară concomitent din calea ei, ferindu-se, uimiţi ca toţi ceilalţi de intrarea ei intempestivă şi în liniştea sălii mari, de club, linişte pe care o adusese cu ea, toţi ochii o priveau aşteptând.

iarna plângea alb, dincolo de ferestrele mari şi un servitor intră, purtând pe braţe o tipsie de argint, învăluit în aburi de ceai proaspăt. liniştea mirosea a silitră şi servitorul se opri încurcat, neştiind prea bine dacă să înainteze ori să plece, într-un balans caraghios ce ar fi stârnit hohote de râs, dacă întreaga atenţie nu ar fi fost îndreptată spre femeia care părea că plânge uşor în catifelele ferestrei. în jurul ei zăpada prinsă pe haine plângeala rându-i, în stropi pe podelele lustruite.

cu toţii îi ştiau povestea ce adusese oarecare turbulenţe în saloane: renunţase la tot, părăsise o viaţă caldă şi îndestulată ca să îl urmeze pe el la capătul acesta arid de lume, făcuse un troc cu însăşi viaţa ei şi acum, acum nu-i mai rămăsese nimic. uşile toate i se închideau dinainte, iar el o privea cum se usucă asemeni unui creuzet uitat într-o etuvă, îndepărtându-se lent, vinovat şi parcă prea laş. ca şi acum, când şedea încă în fotoliul său, uşor atins de întuneric, privind-o ca toţi ceilalţi, spectator vinovat al propriei vinovăţii. pe arcada stângă i se zbătea un gând greu, negru, pe care femeia îl ghicise de multă vreme, dincolo de zâmbetul uneori arid cu care o privea. viaţa lor împreună nu fusese o tipsie plină de bunătăţi care să îi bucure şi în vreme ce el îşi căutase cu înfrigurare alte uşi care să se deschidă înaintea-i, ea rămăsese tot mai în urmă, neputincioasă.

cineva scormoni în cenuşa din şemineu, trezind focul la viaţă. femeia se întoarse căutându-l din ochi, cu lacrimile uscate de o imaginară etuvă, uscate şi purificate, luminându-i chipul şi aşa sidefiu. se îndreptară unul spre celălalt concomitent, el cu pas hotărât, ea şovăind sub privirile dintr-o dată prea grele ale asistenţei, domolindu-şi zbaterea sufletului numai când el îi prinse mâinile în ale sale. un uşor balans, ca de pasăre rătăcită o cuprinse şi el îl ghici îi ochii ei, în întreaga-i fiinţă pe care o regăsea parcă după o lungă uitare.

– hai acasă!- îi şopti el- hai să mergem acasă!

îmbrăţişarea lui mirosea a silitră la pândă, o pândă a scânteii pe care el o înăbuşi. nu, nu fusese un troc, ceea ce aveau li se cuvenea, oricâte uşi s-ar fi închis, oricâte turbulenţe s-ar fi iscat.

în vreme ce ieşeau, liniştea îi urmă ca un parfum, intempestivă aromă, acelaşi parfum pe care îl purtase ea cândva, demult, tivit în faldurile rochiei violet. doar că  pe-atunci nu purta umbrele unui tren în privire.

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

58 thoughts on “plânsul iernii

  1. pe tine şi redsky, precum îi spuneam şi ei, v-am citit mai întâi pe rând; pe ea prima( a postat înaintea-ţi), apoi am auzit plânsul iernii..rezonanţă maximă! v-am recitit luate-aşa, împreună, o dată, de două ori, de trei ori…până n-am mai putut. happy

  2. almanahe, recunosc, am vrut neapărat să dau contur unui personaj celebru. şi drag. scrierea de astăzi nu a fost sub impuls ci cumva mai atent şlefuită ca de obicei, scriere şi rescriere.

  3. virusache, nici io nu l-aş fi urmat. dar iată că… big grin acum vin la salturi! şi miauuu! de fiecare dată mă saluţi pre limba mea şi eu, nerecunoscătoarea, nu răspund! pfaaa… surpriseops:

  4. scorpio, povestea nu este a mea. este de fapt conturul unui personaj celebru pe care cândva, prea tânără şi crudă fiind, l-am negat pentru că nu-l înţelegeam, cu acea intransigenţă specifică tinereţii. l-am regăsit apoi, i-am simţit miezul şi l-am pus acolo unde îi este locul, în suflet. şi îmi doresc, îţi doresc să nu cunoşti apele adânci ale zbuciumului acestuia, să fie numai o părelnică asemănare. te-am simţit, chiar dacă tac, îţi sunt aproape şi ştii…

  5. geanina, cred că este registrul în care, aşa cred eu, scriu cel mai bine. curios este că în realitate eu sunt o hlizită. mulţumesc mult, zi faină să fie şi la tine!

  6. tombe la neige, tibi? big grin mai pe seară, dacă nu se dezvăluie singur între timp, o să vă “spun” într-un fel cântat, personajul de astăzi. deocamdată mai amân puţin, da?

  7. fara sa intentionez, am dat tarcoale povestii tale. tu slefuind atent cuvinte, eu scriind brut, asa cum vine, cu nerabdarea de a le expune si destul de rar de a le reformula.
    cuvintele ne-au sugerat aceleasi note happy

  8. redsky, desigur că nu a fost intenţie ca scrierile noastre să se asemene. cum să fi ştiut ce a scris cealaltă, devreme ce postăm cam în acelaşi timp? de regulă nici eu nu insist pe şlefuire, decât atunci când vreau neapărat să dau un anume contur. iar tu, ţi-am mai spus, scrii frumos, mie îmi place. winking

  9. as avea o sugestie, in cazul in care deranjeaza ceilalti participanti la duzina, te rog s-o ignori, nu doresc sa supar pe nimeni.
    ma gandeam daca nu ar fi mai bine sa pui o ora pana la care sa apara posturile cu tema aceasta. de ex, pana in pranz. stiu ca nu toata lumea are timp, tocmai de aceea, posturile se pot programa de asa natura sa le putem vedea cam toate odata.
    propun aceasta pt ca ratez constant posturi ale unor participanti ce apar f tarziu sambata. nu pot sta toata ziua, iar in zilele urmatoare sunt deja altele de vizionat.

  10. redsky, ştiu. regula aceasta a fost iniţial. sigur îţi aminteşti că ar fi trebuit să postăm la o anume oră, care oră nici atunci, la începuturi nu se respecta. o să aduc din nou în discuţie ora de postare, marţi, la provocarea următoare. ai dreptate şi de aceea voi relua ideea marţi. winking

  11. asa este,a fost. sa zicem ca era un pic stricta. insa un interval orar larg de 12ore cred ca permite fiecaruia sa programeze ceva. sau macar sa stie ca daca posteaza mai tarziu sansele sa fie citit se diminueaza… zic si eu, sper sa nu fie perceputa ideea ca o constrangere winking

  12. “Ne jucăm. Nu trebuie să se întâmple nimic cu adevărat. Să ne jucăm numai. Cine nu ştie să se joace, acela nu-şi trăieşte omenia.”

    Constantin Noica în Mathesis sau bucuriile simple

    Si joaca asta cu duzina de cuvinte, ne creste omenia, nu? happy

  13. eu cred că avem totuşi zile bune înainte să decidem dacă scriem sau nu. iar platforma wordpress (nu ştiu dacă şi blogspot) permite programarea. în plus, eu tot repet că nu este o obligaţie, ci o joacă. o să vedem marţi ce decide majoritatea. winking

  14. spre exemplu, eu deşi o aveam programată de miercuri duzina de azi, ea n-a apărut…defect de wordpress, poate…dacă m-aş fi culcat pe-o ureche…da” n-am făcut-o, am postat-o chiar eu; încă n-am încredere în “programările” neplătite, aşa cum e la psi©….da’ dacă e nevoie şi pentru Duzină, îmi cumpăr, dom’le, domeniu… laughing

  15. suav personajul tau, frumoasa descriere, un text delicat, tandru!
    “Iarna plange alb…liniştea mirosea a silitră …iar femeia … părea că plânge uşor în catifelele ferestrei!”
    E ca o trecere in varful picioarelor! happy

  16. lolita, aceasta este frumuseţea duzinei: întotdeauna sunt poveşti suprinzătoare, frumoase, speciale, care arată diversitatea noastră. bun venit printre noi!

  17. almanahe, eu programam postările când eram pe wordpress şi să ştii că nu am avut niciodată probleme. aceeaşi, deja ştiută oră 00:02 o foloseam atunci, ca şi acum. happy dar domeniul propriu este cumva mai permisiv, căci, recunosc, una e să stai în casa ta şi alta în chirie.

  18. cita, aşa mă apropii eu de personaj, în vârful picioarelor. doar că nu este al meu ci al nostru, al tuturor, dăruit nouă de mai bine de un secol încoace de unul dintre marii scriitori ai lumii. winking sunt sigură că îl cunoşti, sunt foarte sigură că ai citit cartea.

  19. He, he, Psi tocmai vroaim sa-ti scriu ca eu cred ca stiu cine e personajul, dar citind comentariile am vazut ca l-ai devoalat tu happy
    Cred ca am citit cartea cand aveam vreo 15 ani. La vremea aceea m-a impresionat mult, mult. Acum om mare fiind, adica aproape mare, pot sa privesc cu detasare. Dar si cu toata intelegerea fata de ce este omenesc.
    Iar tu, tu ai scris tare frumos happy

  20. lotusica, am promis că-l spun. happy poveste: eu, când am citit-o pe anna, pe la 15 sau 16 ani, eram tare intransigentă. atunci nu mi-a plăcut, nu înţelegeam. am recitit cartea peste ani şi parcă aş mai citi-o şi acum, sunt mai bine de zece de când am recitit-o de fapt, ar fi interesant dacă am aceeaşi percepţie şi recunosc, sunt mare fan al literaturii ruse, este multă veridicitate în personaje şi un aer aparte, special.
    mulţumesc mult, tu eşti un om bun, mereu mă lauzi. surpriseops:

  21. happy Cred ca numai femeile sunt in stare de atata daruire si sacrificii in dragoste.
    Foarte frumos textul si dantelat, n-am stiut ca se pot folosi si de doua ori cuvintele din duzina!

  22. se pot, genoveva. limitele sunt doar cele legat de forma cuvintelor. şi, cred că în curând vom stabili şi o limită de timp. despre sacrificiu şi dăruire, eu cred însă că e general valabil pentru om, doar că literatura în genere a atribuit acestea mai mult sufletului femeii. happy

  23. da, carmen, la anna karenina m-am gândit, pe cuvânt. ea este în toată scrierea-mi, ea şi contele vronsky, într-o imaginară scenă, desigur, pentru care sper că marele tolstoi mă va certa prea tare, de acolo din ceruri, ştiută fiindu-mi admiraţia mea pentru el. surpriseops:

  24. expresia asta: “iarna plânge alb”, dragă psi, mi se pare remarcabil de fină.
    îmi pare rău că sâmbăta asta nu am participat alături de voi. nu am avut nici timp şi probabil nici inspiraţie de data asta, dar asta nu mă împiedică să citesc cu aceeaşi plăcere postările voastre.

  25. surpriseops: mitza, mulţumesc mult. cât despre participare eu spun doar aşa: fiind o joacă voluntară o lăsăm pe când se poate, nu-i aşa? crede-mă că şi eu am avut perioade în care nu am scris, din varii motive, aşa că te înţeleg. să fii bine, eu asta îţi doresc.

  26. “iarna plângea alb” – sună atât de frumos, mai ales acum când mă uit pe geam şi văd albul de-afară. Şi lumina felinarelor e altfel pe zăpadă, pare să-i reflecte albul în geamurile noastre happy

  27. ionela, mulţumesc mult de apreciere. şi mă bucur că anna nu a rămas ascunsă privirilor. vom mai vorbi despre ea. winking

  28. hmm, am citit-o ca si voi la varsta mica, insa sentimentul de inutilitate si moartea din final, nu ma indeamna s-o reiau…
    poate insa, daca mai pledezi pt scriitorii rusi, voi incepe candva sa-i plac happy

  29. redsky, crede-mă, personajul este splendid şi povestea, citită prin ochii omului matur, este cu totul altfel. ohooo, nu-ţi plac scriitorii ruşi? chiar nu mă gândeam… cum în tinereţea noastră erau mai accesibili decât ceilalţi, era cam greu să nu-i citeşti.

Comments are closed.