psi-words

- mărturisesc că nu-i ştiu numele, onorată instanţă!

- dar vă zâmbiţi pe sub cuvinte!- ciocanul zboară în aer şi cade. nu ştiu unde, dar cade. dacă scap şi de asta, jur, am să-l fur şi am să-l îngrop!

judecătoarea are o voce stridentă, de ciocănitoare atinsă de surzenie şi mai e şi colorată toată pe faţă! ce lume, domnule, ce lume!

- inculpat!- cioc-cioc- viseeezi?

inculpatul sunt eu, cel puţin aşa deduc şi cred că da, visam că scap vie şi nevătămată din povestea asta. de fapt cum oi fi ajuns eu aici? să vă spun? să nu vă spun? no, hai, fie… poveste.

se făcea că într-o zi mă plictiseam îngrozitor. scrisesem tot ce era de scris, golisem fântâna de apă şi o umplusem iar, trecusem toate pisicile în revistă şi ele pe mine şi eram atât de plictisită încât toate cuvintele din dicţionar o luaseră la fugă. şi atunci, vă întreb, ce eram să fac? am ajuns cumva la cuvintele ei. ademenireee! frumoase, nimic de zis, corecte, iarăşi nimic de zis, ca apele limpezi de oglindă.

ea scria, eu citeam, ea scria, eu citeam şi tot aşa. cine era, habar nu am nici astăzi, dar nu mă plictiseam, iar timpul a fugit pe nesimţite. asta a fost tot. apoi, în timp, mă mai întorceam eu pe-acolo, dar plictiseala, gata, se lecuise, cuvintele erau iarăşi în cărţi.

apoi, într-o seară, mi-au bătut vecinii în ţeavă (ştiu, puteau să folosească uşa, dar nu ştiu s-o descui). calorifer nu am, dar am ţevi şi-s bune că mă mai aud cu vecinii. uite, chiar alaltăieri, numai ce o aud pe vecina de la şapte plângându-se că iar s-au scumpit cartofii şi lui vecinu îi place tocana numai din două kile. i-am şi spus:

- păi ce vrei cucoană? toată vara mi te-ai plimbat prin ioropa, fâţ-fâţ şi te-ai întors strâmbând din nas la mămăligă, în loc să fi stat aici, cu noi, să fi săpat şi tu un rând, ca toţi ceilalţi. ar fi fost bun un săcuţ acuma, nu? greiere! o ţară de greieri am ajuns! ce lume, domnule, ce lume!

vecina a tăcut mâlc, pesemne că i-o fi dat iarăşi vecina de la trei, miloasa. şi acuma, dacă stau eu bine să mă uit îmi pare că onorata ciocănitoare instanţă seamănă cu ea. o fi ea? chiar ea? n-oi avea eu ghinionul, zic.

- inculpat! îţi reamintesc că te afli sub stare de jurământ! spune! spune odată şi să isprăvim.

- spun! – mi se usucă gâtul şi tot nu prea ştiu ce se aşteaptă de la mine.

procurorul se ridică şi el de la locul lui, grefiera ţăcăne ca trezită din letargie, bucuroasă să facă şi ea ceva cu unghiile ei roz, judecătoarea apucă iarăşi ciocanul. eu tac. clipesc şi tac.

- recunoaşte odată, inculpat! dovezile sunt incontestabile!

- recunosc… – mi-e somn, un somn ca de zăpadă.

- … a instigat poporul cu declaraţia celor douăsprezece cuvinte.. – mai aud, în vreme ce alunec, alunec, alunec.

vecinii îmi bat în ţevi poveşti despre oameni grăbiţi şi sărbători trecute, despre lumea de afară, dar nu le mai aud. prin ninsoarea de cuvinte eu alunec vinovată, ţinând un obiect în mână. un ciocan sau un stilou? nu, nu de gratii mă tem, dar mi-ar fi greu fără cuvinte.

pe aceeaşi temă, judecata, vă invit să citiţi şi la: tibi, virusache, redsky, scorpio, dictatura jiustitiei, cita, vero, cioburi de chihlimbar, dagatha, abisuri, vânt de toamnă