clubul psi

în urmă cu un an, pe 24 ianuarie, după ce o mână de oameni discutaserăm pe marginea ideii pe care o găsiţi aici începea un joc pe care astăzi îl numim provocarea de luni, iar la câteva zile distanţă se năştea un altul, devenit deja celebra duzină de cuvinte.

aşa a început ceea ce astăzi rămâne un exerciţiu de imaginaţie, o joacă a cărei reguli nu s-au schimbat şi care, după pauza lui papa din luna mai, mi-a fost dată în grijă mie. aşa s-au născut poveştile soacrei şi a celor 12 zombie sau aventurile în ţaroz dăruite nouă de vero, aşa s-au născut senectute  şi mistere ale lui redsky sau poveştile pline de umor ale lui virusache ori aventurile lui jegărel scrise de scorpio şi v-am amintit, iată, veteranii jocurilor. aşa au apărut poveştile mele din labirint, primii mei paşi, cei prin care blogul a devenit unul literar, aşa l-am cunoscut pe sava, eroul lui altcersenin.
recunosc, eu, personal, datorez acestor jocuri multă bucurie, căci prin ele am întâlnit cuvintele voastre, datorită lor am scris şi am citit cu drag gândurile voastre. prin ele am “întâlnit” oameni care o vreme doar m-au citit (nu-i aşa, tibi?) sau care au crezut că ei nu pot scrie ( zâmbeşti, rokssana?) ca şi noi, deşi o fac acum. prin ele am întâlnit oameni care au înţeles că joaca aceasta nu este o obligaţie şi nici o competiţie şi care scriu de ediţii bune, atât de frumos.

prin cuvinte am descoperit unii la ceilalţi sensuri noi şi poveşti care ne arată că suntem diferiţi chiar şi atunci când scriem pe aceeaşi temă, chiar şi atunci când folosim aceleaşi cuvinte, pentru că dincolo de cuvinte suntem noi, oamenii, cu trăirile şi experienţele noastre.

prin cuvinte s-a născut clubul psi aşa cum ne-a botezat doamna poveştilor, cita,o lume ce ni se datorează nouă, tuturor, în egală măsură, un cerc de cuvinte niciodată închis, o lume virtuală în care vreau să cred că fiecare dintre noi se bucură. cine suntem noi, cei din spatele cuvintelor, cât de înalţi sau de frumoşi suntem, ce maşină avem sau ne dorim, aici nu contează.

şi dacă la început eram vreo cinci, poate mai mulţi, vă anunţ că sâmbătă duzina a strâns nu mai puţin de douăzeci şi unu de participanţi, cel mai mare număr de până acum, dintre care doi nou veniţi pe care îi salutăm cu drag: cioburi de chihlimbar şi vânt de toamnă, care s-au alăturat nouă… şi mai aşteptăm pe oricine doreşte să poftească, aşa cum spunem de fiecare dată.

şi pentru că astăzi sărbătorim, o să vă dăruiesc tuturor câte un link şi mulţumiri pentru că vă cunosc prin scris: abisuri, almanahe, blueriver, cristian, dagatha, dictatura justiţiei, mitzaabiciclista, sara, valentina, grişka, alberto şi tuturor celor care au scris vreodată la aceste jocuri.

la mulţi ani, clubul psi!

vă doresc multă inspiraţie şi chef de joacă!

Happy Birthday Grace! © by tsuihin – TimoStudios

şi vă întreb: credeţi că v-ar place un banner pe care să-l aşezăm pe blogurile noastre? cum v-ar place să arate? vi s-ar părea mai potrivit să numim jocurile noastre altfel decât provocări? eu mă gândesc la ceva de genul “jocul”, sună parcă mai frumos. şi sunt invitaţi la discuţie absolut toţi duzinarii care au primit link, daaa ?! :D şi de asemeni, şi toţi cei care ne citesc.

temele vor apărea ceva mai târziu astăzi, din motive de sărbătoare!

61 Comments

  • January 24, 2012 - 12:34 am | Permalink

    La multi ani! :)
    Sa stii psi, ca eu am descoperit joaca asta de-a duzina, cu mult inainte de a intra si eu in joc… cred ca la papa, unde nu stiu cu ce ocazie am ajuns… apoi cred ca am ajuns la tine prin intermediul buimacilor, pe care ii descoperisem la papa… pe buimacii cred ca am inceput sa si comentez… tin minte, cand ai preluat tu duzina, am incercat sa fac ceva cu cuvintele alea, dar nu mi-a iesit, asa ca nici nu m-am bagat, apoi am inceput sa postez si eu duzina, prin iunie :) … dar, cum spuneam scriu doar daca cele 12 cuvinte se potrivesc cu vreo amintire de-a mea :)
    multumesc ca m-ai primit in joaca asta! :)

    • psi
      January 24, 2012 - 9:47 am | Permalink

      blue, nu e vorba de primit, aici. nu noi te-am primit ci tu ai vrut, vrei să scrii. joaca este ca şi bloggingul: voluntară, ea nu este posibilă decât dacă noi, cu toţii, mulţi sau puţini, ne jucăm.
      eu pe la buimaci nu prea am scris, deşi le-am câştigat un tricou, cred mai degrabă că la papa m-ai găsit. :) la mulţi ani şi ţie!

  • January 24, 2012 - 12:37 am | Permalink

    La mulţi ani clubului psi, jocurilor sale şi participanţilor la jocuri!
    Eu una mă bucur foarte mult că le-am descoperit – se potrivesc cu modul meu de a mă juca. Numele nu contează prea mult, din punctul meu de vedere, important e să continue să existe! :) Însă, dacă suntem la clubul psi, aş zice că jocurile noastre sunt jocurile psi! :)
    Iar ideea cu bannerul mi se pare bună.

    • psi
      January 24, 2012 - 9:49 am | Permalink

      vero, vom face banner, aşadar. :) am câteva idei, sper să iasă ceva frumos. şi nu îţi mai spun cât de mult îmi plac scrierile tale. ştii. aşa cum spuneai, parcă e mai frumos când ne jucăm… la mulţi ani!

  • January 24, 2012 - 1:06 am | Permalink

    :) ce frumos! la multi ani tie si clubului si multa multa inspiratie iti doresc! eu sunt tare mandra ca v-am gasit :) , imi place tare ce si cum scrieti voi chiar daca nu am reusit sa cunosc tot clubul, dar sper! toate cele bune psi si la multi ani!

    • psi
      January 24, 2012 - 9:50 am | Permalink

      geanina, îţi mulţumim şi ne bucurăm că ne însoţeşti. :) aşa am descoperit şi eu imaginile tale şi mă bucur.

  • January 24, 2012 - 1:06 am | Permalink

    Ce faci, psi©, organizezi alegeri democratice? …eu, aidoma unui cetăţean turmentat, las scrisorica cu propuneri la pălărie, dar o să-mi atârn bannerul la balcon, cu câte voturi o ieşi …şi defilez de-acolo, puţin, dar după urări. :)
    La mulţi ani, C(l)ubu’ pisic! Rubikonzilor! La mulţi ani (şi) mie, deci!

    dacă tot se numeşte duzină, putem să le numim în loc de jocuri, arsuri, beţe, fosfor…arş! :)

    • psi
      January 24, 2012 - 9:51 am | Permalink

      fosfor..arş, almanahe? :lol: să defilăm aşadar… ceva idei de banner?

      • January 24, 2012 - 2:18 pm | Permalink

        da, da…o pisică cu mulţi şoricei pupându-i boticul! unii trăgând-o de mustăţi, alţii de codiţă…:))

        • psi
          January 24, 2012 - 2:47 pm | Permalink

          nu, nu! doamne fereşte de aşa ceva! :D

  • January 24, 2012 - 1:26 am | Permalink

    La multi ani!
    Draga noastra psi, multumim pentru aniversare, pentru cuvintele frumoase, pentru stradania ta de a ne tine alaturi, uniti in cuvinte!
    Eu nu stiu nici cum am ajuns aici, nici cand am intrat in joc si asta pentru ca nu mi-am inchipuit ca jocul asta imi va intra in obisnuinta intr-un mod atat de serios.
    Gratie duzinei si provocarii de luni… am scormonit in gradina mea si am scos la lumina povestile strabunilor mei si ale mele.
    Exista mereu in duzina un cuvant care alearga in sufletul meu si alege o poveste ce sta zidita acolo de ani si ani!
    Eu vreau sa multumesc tuturor ca imi cititi lungile mele postari! stiu ca blogul e altfel, ca trebuie sa fie cu impact, text scurt si la obiect insa… asta sunt eu.
    Sper sa ne tinem aproape si sa reusim sa ne bucuram unii de altii!
    Suntem cu totii bucatele de culoare intr-un mozaic de vorbe!
    Urez clubului viata lunga si membrilor lui … inspiratie!
    Va imbratisez cu drag

    • psi
      January 24, 2012 - 9:54 am | Permalink

      cita, tu eşti cea care ne-a botezat. scrierile tale sunt cele care mă fac întotdeauna să mă gândesc la viaţă, care mă întorc spre mine. postările tale sunt lungi pentru că poveştile vieţii nu pot fi scrise în puţine cuvinte. îţi mulţumesc mult pentru că ne-am întâlnit. şi visez la cartea ta. nu vreau să insit, doar o aştept. la mulţi ani!

      • January 24, 2012 - 10:22 pm | Permalink

        Mulţumim, Cita! Te îmbrăţişez şi eu cu mult drag!

  • January 24, 2012 - 8:42 am | Permalink

    LA MUUULŢI ANI CLUBULUI PSI!!!

    LA MUUULŢI ANI TUTUROR!!!

    • psi
      January 24, 2012 - 9:54 am | Permalink

      la mulţi ani şi ţie! :)

  • January 24, 2012 - 8:56 am | Permalink

    zilele astea, intamplator, am revazut primul post cu sava. am constatat cu mirare ca a aparut aproape un an in urma. si chiar ma gandeam, oare cand au inceput propriuzis provocarile?.. stiam ca de la papa vine ideea, dar de cand?..
    psi, multumesc ca ne-ai facut cunoscut/reamintit cum totul a inceput… si mai cu seama pentruca ai continuat si mentinut acest joc, care chiar mi-a picat la inima, desi nu am posibilitatea de fiecare data sa particip (slava domnului, regulile permit)
    multumesc pentru felicitari! felicit si eu la randu-mi toti jucatorii mai vechi si mai noi! si zic ca clubul psi merita/trebuie sa aiba un baner carte o sa-l pun si eu cu mult drag la mine(numai sa sa ma dizmeticesc cum) :) idei pana cand cu redenumirea n-am, poate pe parcurs…
    inca odata, felicitari!

    • psi
      January 24, 2012 - 9:56 am | Permalink

      altcersenin, bannerul va avea un cod html, o să vă povestesc… şi îţi mulţumesc pentru sava. este una dintre poveştile tare dragi mie din această joacă a noastră.
      dacă îţi aminteşti, am avut şi eu de-a lungul acestui an momente de pauză şi e firesc aşa.
      la mulţi ani, suflet bun!

  • January 24, 2012 - 10:01 am | Permalink

    nu, “provocari” suna mai special, mai activ. “jocul” suna prea banal. pentru urechea mea, na … au voie si spectatorii sa-si dea cu parerea, nu? :)

    • psi
      January 24, 2012 - 10:02 am | Permalink

      sigur că au voie, rata! ba chiar şi idei de banner aşteptăm de la tine, dacă ai! :D

      • January 24, 2012 - 10:30 am | Permalink

        o pisica gen pisicile aristocrate sau gen cum are desenatorul inspiratie, cu o coada ridicata in sus si terminata imbirligat, ca un cirlig, de care sa atirne asa, neglijent, litera greceasca! e bun?

        • psi
          January 24, 2012 - 10:41 am | Permalink

          rata, nu ştiu dacă chiar o pisică ar fi reprezentativă pentru noi toţi. eu una ezit… imaginea ar fi frumoasă, dar ne lipseşte făptuitorul şi desenatorul.

          • January 24, 2012 - 10:24 pm | Permalink

            păi, putem rezolva…ştiu eu un desenator, doi…şi cu mine trei. :)

          • psi
            January 24, 2012 - 10:26 pm | Permalink

            pfuaaai… şi acuma spui? :oops: un bănuţ cu un desen frumos, inventezi tu pentru noi, almanahe? ti rooog!

          • January 25, 2012 - 11:12 am | Permalink

            pisica aia poate fi atit de stilizata incit sa nu-ti mai dai seama ca e pisica. :D sa aduca doar a pisica.

          • psi
            January 25, 2012 - 1:06 pm | Permalink

            să ştii că ai dreptate, rata, o să mă gândesc la asta. mulţam fain! :)

  • January 24, 2012 - 10:05 am | Permalink

    Daaa…am facut un an de zile.Parca ieri am inceput…si tare ma bucur ca multi dintre noi am ramas pe metereze,saptamana de saptamana.
    Ideea cu banerul mi se pare chiar buna. Cat despre schimbare…mie una personal imi place si Duzina si Provocarea,asa am pornit…dar depinde ce va spune si majoritatea |:)
    Ce sa mai spun? Multumesc ca existati,asta am spus si in postul de acum doua zile cand am facut doi ani cu blogul si am amintit si de Duzina…
    Ma bucur ca ne strangem iarasi multi,lumea vede ca pe o ,,joaca” serioasa asta :)

    • psi
      January 24, 2012 - 10:15 am | Permalink

      la mulţi ani, scorpio! te citisem deja, dar nu am scos un sunet, căci pregăteam “serbarea” de astăzi. ;) nu e serioasă joaca noastră? da, se pare că dintre primii participanţi, am rămas totuşi mulţi.mai cu pauze, mai cu lipsă de inspiraţie, dar în final este frumos. când a trecut un an?

  • January 24, 2012 - 10:38 am | Permalink

    Buna intrebare…cand a trecut un an???

  • January 24, 2012 - 2:35 pm | Permalink

    La Multi Ani frumosi sa iti fie, sa va fie :)

    • psi
      January 24, 2012 - 2:48 pm | Permalink

      mulţumim lotusel. la mulţi ani şi ţie, căci şi tu ai scris cândva în joacă. ;)

  • January 24, 2012 - 3:49 pm | Permalink

    Frumoasa ideea acestui club. Si frumoasa aniversarea. La multi ani si la …multe cuvinte, compuneri, exercitii de creatie. E minunat ca reusiti toate acestea, in vremurile acestea atat de… cenusii.
    Mult bine tuturor! :-)

    • psi
      January 24, 2012 - 6:56 pm | Permalink

      alex, ideea este a lui cita, ideea jocurilor vine de la papa, bucuria jocurilor vine din sufletele noastre. este un bun prilej de a mai risipi cenuşiul care oricum ne înconjoară. :) mulţumim că ne însoţeşti.

  • January 24, 2012 - 5:55 pm | Permalink

    la multi ani !
    minunata initiativa si grozav ca ai preluat-o si ai intretinut-o atat de frumos…ai gasit timp sa ne incurajezi,sa ne lauzi si sa ne ajuti sa mergem mai departe, ba chiar ai facut ca si altii sa se alature…multumesc ca v-am gasit :) datorita duzinei si a provocarii am gasit oameni minunati si scrieri fabuloase…mie imi aduc doar bucurie pura…

    mi-ar placea “exercitii de imaginatie” si mi-ar placea sa avem banner pe blog…ar fi o onoare :)

    • psi
      January 24, 2012 - 6:55 pm | Permalink

      la mulţi ani şi ţie, rokssana. mare bucurie ne-ai făcut când ai scris prima oară, îţi aminteşti? şi eu mă bucur că ne-ai găsit, că te-am găsit, om bun. :) jocurile noastre sunt mai frumoase şi datorită ţie. vreo idee de banner, cumva?

      • January 25, 2012 - 1:57 pm | Permalink

        imi place ideea lui coolnews si ca titlu”exercitii de imaginatie”…nu ma pricep nici la desen,nici la realizarea bannerului…la urma urmei,importanta e ideea de banner care ne face speciali (hihihi ) si cam atat..sa ne citim cu aceeasi placere mereu :)

        • psi
          January 25, 2012 - 2:54 pm | Permalink

          rokssana, să vedem. mi-a promis almanahe că desenează ceva…. să vedem! :)

  • Pingback: sotron « Rokssana's Blog

  • Pingback: colţul românesc – 10 « Colţu' cu muzică

  • January 24, 2012 - 6:44 pm | Permalink

    Sa traiasca, sa-nfloreasca,
    Ca capra-n cur sa albeasca !
    Si sa aiba in ani noroace,
    Precum si izbanda-n floace!
    Ihaaaa… :) )

    • psi
      January 24, 2012 - 6:58 pm | Permalink

      pfuaaai, să moară calu, ihaaa! la mulţi ani, duzinarule! tu eşti unul dintre veterani şi mulţumim pentru poveştile pline de haz.

  • January 24, 2012 - 6:48 pm | Permalink

    Duzina si provocarea, sa fiu bine-nteles,chiar dac inima da ghes…

    • psi
      January 24, 2012 - 6:57 pm | Permalink

      virusache, mai clar de-atât nimeni nu se putea exprima! :lol:

  • January 24, 2012 - 6:58 pm | Permalink

    iar la anu care vine ,
    Duzina-ne-am si mai bine…
    Fi-va bucurie mare,
    Cand o fi de-o provocare…

    • psi
      January 24, 2012 - 7:07 pm | Permalink

      virusache, imediat or să apară şi provocările, stai numai! :)

  • January 24, 2012 - 7:00 pm | Permalink

    La mulţi ani tuturor şi din partea mea!
    Mulţumesc pentru că mă regăsesc şi eu printre cei numiţi! Şi Alberto miaună, flatat :oops:
    Îmi pare rău că nu scriu săptămână de săptămână, dar nu prea am mai avut timp (work :( ). O să încerc să scriu mai des, poate-mi iese.
    Cât despre cum numim duzina, îmi place cum sună şi “provocarea” şi “jocul”. :)

    • psi
      January 24, 2012 - 7:08 pm | Permalink

      valentina, dar ce ce să nu te regăseşti? nu e obligatoriu să scrii în fiecare săptămână. ;) nimic nu este de fapt, obligatoriu, nu-i aşa, atunci când te joci? să fii bine, copil drag. şi tu şi minunatul tău motănel.

      • January 25, 2012 - 5:42 pm | Permalink

        :oops:
        Mulţumesc.
        Acelaşi lucru vă dorim, vouă, celor două pisici, psi şi Maya. :)

        • psi
          January 25, 2012 - 7:31 pm | Permalink

          mulţumim mult la rându-ne! :)

  • January 24, 2012 - 8:25 pm | Permalink

    dragă psi

    numai un an?
    păi de vreo şapte luni de zile m-aţi adoptat şi pe mine în club, aşa că, n-am pierdut prea mult de la start. :)

    lasă că voi rămîne alături de voi, ceva mai mult decît un an: pentru totdeauna e prea mult spus? :)

    oricum ar fi, urez LA Mulţi Ani! minunatului club psi, şi mulţumesc frumos pentru adopţie. :)

    • psi
      January 24, 2012 - 9:01 pm | Permalink

      dragă, tibi, uite că numai un an! :) de adoptat să ştii că te-am adoptat pentru că ai vrut tu, iar de însoţire, eu îţi mulţumesc mult pentru cele şapte luni (că tot în iubesc eu pe şapte) şi pentru tot ce am primit de la tine în acest timp. iar de va fi, cât va fi, bine să ne fie şi bucurie, tuturor, eu aşa zic. şi îţi dăruiesc (de fapt este un dar pentru noi toţi) ceea ce ascult acum, laura stoica- o stea

      • January 24, 2012 - 9:07 pm | Permalink

        mulţumesc tare mult, psi. :)

        • psi
          January 24, 2012 - 9:20 pm | Permalink

          :) cu drag, tibi, cu drag.

          • January 24, 2012 - 9:27 pm | Permalink

            psi
            bine că nu mi-ai pus spre ascultare, un actor grăbit. :D

          • psi
            January 24, 2012 - 9:29 pm | Permalink

            o, nuuuu… aceasta cu steaua e niţel mai motivaţională! ;) măcar atât!

  • January 24, 2012 - 10:48 pm | Permalink

    La multi ani, mai copii, si sa va aveti ca fratii in club! Voi scrieti, ca noi citim! :)

    • psi
      January 24, 2012 - 10:50 pm | Permalink

      gabi, mulţumim mult. :) şi vom scrie, cum altfel, mai cu seamă când avem printre noi oameni buni, minunaţi, care ştiu atât de multe poveşti cu miez. da, da… negreşit. iar vouă, timp să fie de lectură!

  • January 29, 2012 - 5:21 pm | Permalink

    scuze, am cam lipsit de la aniversare! asta nu inseamna ca nu ma bucura enorm apartenenta mea la club si faptul ca am implinit un an de talent muncit :D initial am luat-o ca o provocare, hai sa vedem daca pot sa scriu folosind 12cuvinte…si apoi mi-am dat seama ca as putea s-o realizez mai bine, citindu-va pe voi. suna perfect ideea lui rata, de pisica stilizata si desigur voi plasa bannerul si la mine.
    in rest, la multi ani pt noi si-ti multumesc mult de tot ca ne tii alaturi :*

    • psi
      January 29, 2012 - 5:58 pm | Permalink

      redsky, se pare că avem un câştigător… ratatouille şi ideea lui. rămâne doar să găsim un desenator care să agaţe litera jucăuşă în coada unei pisici. să vedem, să vedem… da, uite că a trecut un an peste noi, tot ca o provocare am luat-o şi eu, iar atunci când am fost pauză, chiar am simţit-o!

  • January 29, 2012 - 8:30 pm | Permalink

    La mulți ani !
    Ia te uită ce descopăr eu ?
    Aveam impresia că voi vă cunoașteți de o veșnicie și m-am mirat cât de ușor m-am integrat.
    Oare din august am început ?
    Nici nu mai știu pentru că multe am început în ultima vreme.
    Îmi place de voi toți pentru că fiecare vă aduceți contribuția cu câte ceva minunat.
    Sigur , eu fiind de mate, n-am nicio clipă gândul să concurez cu voi și de aceea poate îmi și place atât de mult.
    Ne spunem sinceri părerile pe care le avem și ne bucurăm să le citim pe ale celorlalți ca să descoperim asemănări și deosebiri.
    Altceva nu mai scriu pentru că mă pregătesc de o nouă săptămână de lucru.
    La mulți ani !

    • psi
      January 29, 2012 - 8:44 pm | Permalink

      :D vezi, carmen! nu ne ştim de mult, dar… ne place să ne jucăm. la mulţi ani şi ţie! eu îmi doresc să rămâi aşa cum te ştiu şi să scrii aşa cum îţi place. este felul tău. :)

  • Pingback: Elucubraţii – Oyoja Onuk « Link-Ping

  • Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *

    *

    You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

    Follow

    Get every new post on this blog delivered to your Inbox.

    Join other followers: