atunci când viaţa este
numai un zid rupt,
cărămidă desprinsă de cărămidă,
din echilibrul fragil al unui mâine ce nu vine,
nu mai vine,
alegem soluţia accesibilă
a eutanasierii sufletului.
o injecţie aducând pace aparentă
în tumultul ultimei zbateri,
probabil calea cea mai uşoară
deşi devine tot mai evident reversul.
privim viaţa cu intensitate
în clipa de pe urmă,
cea a lipsei de prejudecăţi
aroganţi ca nişte clovni
ce şi-au luat statutul de seniori,
la purtare,
când suntem de fapt simple marionete
bolnave de însingurare sau de tuberculoză.
atunci când viaţa se stinge
până şi lacrima este mută.
şi mă doare de mor inima
a ta.
poezia a apărut acum un an, aici. iar din trecut ne mai aduc cuvintele lor şi tibi, vero, altcersenin, cita, cioburi de chihlimbar, grişka, lotusull,
28 Comments
Pingback: Vorbe. Alte vorbe din trecut « Tiberiuorasanu's Blog
Superbă poezie, dragă Psi! Aşa frumos mai potriveşti tu cuvintele, gândurile. Mi-a plăcut mult ideea despre “soluţia facilă a a…eutanasierii sufletului”, căci mulţi chiar apelează din plin la aşa ceva. Şi melodia celor de la Scorpions este superbă!
O duminică frumoasă!
îţi răspund abia pe seară şi cred că ai avut o duminică frumoasă. alegerea melodiei nu a ţinut neapărat de faptul că o cântă scorpionii (care îmi plac), cât de imagini. actorul andy withfield… cel care a murit anul trecut, prea tânăr, cred eu.
cred ca si lacrimile au fost ranite…
piesa celor de la scorpions completaza cum nu se poate mai bine acest tablou…o duminica faina iti doresc….
da, geanina, chiar şi lacrimile au fost arse, jupuite…
servus, psi
” clovni
ce şi-au luat statutul de seniori,
la purtare, ”
aşa este. foarte adevărat. orgoliu infinit este numele tău, omuleţ de mucava…
tibi, eu cred, apropo de orgoliu, că este unul dintre cele mai mari păcate ale omului.
psi
din ce ştiu eu, acedia este cel mai mare păcat… deci nu te contrazi. bine?
păi nu ne contrazicem, tibi. eu am spus unul dintre, tu l-ai nominalizat chiar pe primul. iar când cele două se însoţesc, este vai şi amar.
ooof, dragă psi
nu te mai întrista, că jur că nu mai pun nici-o literă pe blogul tău.
cele două păcare sunt antagoniste. cum să se poată însoţi?
tibi, nu mă întristez, promit. bine aşa? zâmbet scris, aşa ca la lotusica noastră?
bine psi, bine
zîmbet.
Pingback: Cuvinte din trecut – Rai şi Iad | Cioburi de chihlimbar
Pingback: Cuvinte din trecut – 25 ianuarie 2008 (comemorare) | VERONICISME
Frumos…
Duminica asta pare să fie aproape peste tot o zi a cuvintelor triste
se pare că da, vero. cumva ne-am scos din rafturi tristeţile.
versurile acestea spun atat de mult.
depinde cum le priveşti.
bine ai venit pe aici, lavi.
Pingback: Cuvinte din trecut – prima mea vânătoare « Mustăţi lungi, gheare lungi
Miao, am scris şi eu ceva, dar în proză, nu în versuri atât de frumoase!
miao, dar ce frumos scrii tu, motane blogosferic! o să-ţi purtăm dorul cu siguranţă, dar ştim deja că ai teribil de mult de tradus şi dacă nu o ajuţi pe vero, o să termine la calendele greceşti.
Psi frumos,
e drept – eutanasierea sufletului e una din cele mai facile si la indemana solutii. Uneori. Atunci cand esti praf. Sau cand ai impresia ca esti asa.
Si totusi.
Eu cred mult, mult, cu indaratnicie, chiar si atunci cand sunt praful prafului ca solutia e in ridicarea de jos, scuturarea de praf, pansarea ranilor si mersul, fie el si tremurand, inainte.
lotusica, decizia de eutanasiere, eu aşa cred, este una dintre cele mai cumplite decizii pe care le poate lua cineva. ea este irevocabilă. este ca o amputare, o schilodire benevolă.
eutanasierea sufletului…
să o alegem oare?
dagatha, crede-mă, o alegem!
“…alegem soluţia accesibilă
a eutanasierii sufletului.” e posibilitatea continuarii, desi aceasta incercare de-a uita pentru ca sa nu doara, nu e permanenta, revine si iarasi doare… bucati de durere, ca niste cioburi, vor ramane inchistate acolo pentru totdeauna, dand periodic la o parte valul timpului…
altcersenin…
eu ştiu cum este. şi nu spun. e prea mult, prea greu…