semne de marţi peste zâmbet,
douăsprezece mărgele pe gând alunecând,
eu sunt aici, tu eşti cuvânt.
fără prea multe introduceri, iată care sunt “temele” noastre pentru săptămâna aceasta:
- sâmbătă, 21 ianuarie vom folosi următoarele douăsprezece cuvinte: mici, salbatici, zahar, adanc, spirala, culoare, stepa, inima, portile, absolut, nechezand, strigat.
reamintim regulile, pentru cei care nu le cunosc: toţi cei care doresc să participe (joaca are caracter voluntar, motiv pentru care ne bucură fiecare nou participant şi înţelegem absenţa celor care simt nevoia unei pauze, pe care nu trebuie neapărat să o anunţaţi, în fond fiecare face e doreşte pe blogul său, cu timpul său, nu?) este invitat să scrie o postare, un articol, care să încludă cele douăsprezece cuvinte lansate. ordinea nu este obligatorie, forma însă da (de exemplu, în cadrul postului urma nu poate fi de forma urmele sau urme). se acceptă poezii, texte de lungime mai scurtă ori mai lungă, cum doriţi şi cum vă vine, nu se dau note, nu se fac clasamente, doar ne jucăm şi ne bucurăm de aceasta. iar titlul postării va fi “duzina de cuvinte-….” (în locul punctelor, titlul dorit). pentru cei care nu posedă sau nu doresc să scrie pe blogurile lor, o pot face în comentarii, pe un blog participant.
- duminica 22 ianuarie este ziua cuvintelor din trecut, aceea în care, la sugestia pornită de la tibi, ne reamintim postări mai vechi de-ale noastre, cele pe care prieteni mai noi poate că nu le-au citit.
- luni, 23 ianuarie, tema va fi şotron. ca şi la celelalte jocuri regulile sunt aceleaşi de fiecare dată: un text care să aibă acest titlu şi desigur ne anunţăm participarea la ceilalţi.







21 Comments
bag de seama ca iar ne astepta o saptamana interesanta
! superba imaginea….
mulţumesc, geanina… şi această imagine este… găsită.
cât despre jocuri, întotdeauna ies nişte scrieri interesante, deosebite, mie îmi plac mult.
sâmbătă-n culoare ca un
strigăt în portile timpului.
mici căluţi sălbatici,
cerşind zahăr nechezând,
cuvintele, gonind dinspre
inimă- stepă spre cel
absolut spirală-n adânc.
deja gata, almanahe?
fi-vom sălbatici în absolut,
în culoare risipită şi în strigăt,
fi-vom mici, nechezând în aerul rece,
fi-vom spirală din inimă pornind,
şi-acolo, în adânc, în stepa fără de margini
şi fără de lacrimi
acolo unde porţile nu închid ci dezleagă.
torţe de zahăr candel ne vor lumina calea.
psi©, e doar începutul!
nici nu gândeam altfel, almanahe!
frate, dar ce coada lunga are pisica aia. o purta mese?? :O
apropo, si asta imi place desi nu m-am lamurit acre-i treaba cu 12!
rata, păi e simplu… douăsprezece cuvinte, duzina… joaca.
şi completare… dacă e norvegiană de pădure, pisica are coada luuungă şi stufoaaasă!
Jora mea e norvegiană de pădureeee….
şi confirm că a ei coadă e foarte lungăăăă şi foarte stufoasăăă.
Pingback: colţul românesc – 9 « Colţu' cu muzică
o invitatie la vals
oops, aceasta este invitatia
http://www.gandul.info/magazin/video-maniera-originala-a-unei-pisici-de-a-urca-scarile-9153814
nu te pot refuza, opts!
ce frumoasă esteee!
mulţumesc tare mult.
Să trăiți, am văzut !
Pingback: Duzină de cuvinte…pe gânduri | Un blog de poveste
Pingback: Duzina de cuvinte – Nechezaţi, nechezaţi, nechezaţi! « Mustăţi lungi, gheare lungi
Pingback: Cutia cu Maimute » Blog Archive » Duzina de cuvinte – Te-am gasit
Pingback: Cuvinte din trecut – 25 ianuarie 2008 (comemorare) | VERONICISME
Pingback: Joc de 3 cu 12 cuvinte impuse | VERONICISME