eu ştiu că zâmbetul pe care îl porţi astăzi ascunde în el o taină a lui lui a ta. şi mai ştiu că un cuvânt m-a legat de tine sau chiar o nevoie identică a sunat la un clopot în amândoi şi am tresărit împreună a mirare şi a recunoaştere, auzind în ecou acest sunet-chemare, venit din adânc. eu ştiu că unul dintre noi avea nevoie să înţeleagă, iar celălalt să fie înţeles, că unul dintre noi avea nevoie să fie văzut, iar celălalt voia să vadă, aşa cum şi încrederea şi rostirea tot nevoi ne erau şi pe rând ne-am fost izvor şi ulcior, apă şi sete. şi am întins mâinile şi ne-am zâmbit.
şi ne-a fost lin şi cald, firesc, în încăperea aceasta a începutului, pe când redeschideam porţile aceluiaşi drum, pe când învăţam să ne cunoaştem, dăruindu-ne. ne-a fost şi bine, ne-au fost şi bucurii în această întâlnire, am trăit reciprocitatea acestui dar pe care numai prietenia o poate da.
mai greu a fost pe când diferenţele au apărut între noi ca nişte fisuri în oglindă, la început aproape invizibile, apoi tot mai mari, dar ne-am însoţit mai departe pe drum sau cel puţin aşa credeam că vom face, că aşa cum ne este dată, această legătură va merge mai departe şi prin apele tulburi, pe pantele mai abrupte ale vieţii, nu numai pe potecile tivite cu flori.
dar s-a întâmplat cândva ca unul dintre noi să se oprească tăcut, pe când celălalt a continuat să meargă. nu mai purtam în gând aceeaşi nevoie, nu mai auzeam în noi aceeaşi chemare şi nici măcar greşit nu era, doar ajunsesem la capătul bucăţii de drum, mâncaserăm până la ultima firimitură azima şi golisem vinul până la ultima picătură.
când ochii noştri nu ne-au mai regăsit, eram deja departe, fiecare pe drumul său şi chiar mai speram cât un sâmbure că vom putea trăi şi aşa, separaţi de distanţe şi de timp, regăsindu-ne atunci când nevoia ne va prinde în cătuşele ei. auzisem doar că există prietenii care durează şi aşa, de ce nu ar fi rezistat şi a noastră? dar timpul care sapă în piatră, sapă deopotrivă şi în suflete, iar distanţa care se pară munţi, risipeşte şi oamenii.
astăzi nu mai ştiu nimic despre tine şi alţi oameni îmi însoţesc însingurarea. astăzi te recompun din toate vorbele şi gesturile de demult, din toate chipurile şi sufletele în care te-ai întrupat înaintea mea, oameni. şi de-ar fi să te strig, nu pe numele de om te-aş chema, nu pe unul ci pe toţi i-aş recunoaşte într-un singur cuvânt, într-un singur nume: prietene. tu, cel care mi-ai fost, cel care îmi eşti, cel care îmi vei fi, dar astăzi încă nu te cunosc.
prietenia: două sfere atingându-se, intersectându-se, într-un dans de aproape. două reflexii ale aceleiaşi lumini, devenind pentru o clipă doar una singură. două ape curgând pentru un timp în aceeaşi matcă.
cu recunoştinţă, cu modestie, cu bucurie, cu drag îţi şoptesc numele astăzi. ştiu că mă citeşti şi aş vrea să îţi mulţumesc.
despre prietenie vă invit să citiţi şi la: vero, virusache, cita, scorpio, tibi
54 Comments
Pingback: Prietenie « Idei Înghesuite
Care-i cabernetu si care-i caberneta?Las’, ca se-ntalnesc ei la un pahar da vorba, chiar de -s separati..Nevoia ii prinde ,dau cep..
)
virusache, cam aşa, cam aşa cu cep-ul!
ah, şi nevole acestea!
Uitai,temar neatentia.. e da la drilu da ieri
)
http://labulivar.wordpress.com/2011/12/12/prietenie/
Psi, m-a tulburat scrierea ta…
Ma intreb acuma : asa e cu prieteniile ? Ajung ele la ultima firimitura de azima, la ultima gura de vin ? Au ele un timp pamantesc limitat ? Apar oamenii in viata noastra si ne insotesc o portiune de viata, apoi pleaca in drumul lor ?
lotusica, eu cred că da. marile întâlniri ale vieţii, prieteniile noastre au un timp finit.
Psi… si totusi, uneori timpul ala nici nu exista. Am cativa prieteni de vreo 15 ani sau mai mult si sper sa-i am de acum incolo. Pe toti. Chiar si pe cei mai noi. Na…am voie sa-mi doresc, nu ? Ca tot vine Craciunul si e rost de dorinte atarnate in brad
lotusica, nu spun că nu există prietenii care durează o viaţă şi nici că este firesc să îţi doreşti aşa ceva. cred însă că în proba timpului, multe relaţii se erodează, se diluează şi uneori nici nu este vina noastră. pur şi simplu se întâmplă astfel. eu am două mari prietenii pe care timpul nu le-a erodat: o prietenie ce s-a născut cam pe când -am născut şi o alta, născută în primul an de facultate. şi nu ştiu dacă le merit cu adevărat, tocmai pentru că nu cred în toată viaţa şi dincolo de ea. şi-ţi mai spun: am pierdut o mare prietenie din cauza unei minciuni, se împlineşte anul şi nu ştiu încă la ce a folosit acea minciună şi nici de ce am tăcut şi am acceptat.
Of Psi. Stiu ca nu e treaba mea, dar ar fi prea tarziu sa lamuresti lucrurile ? Sa nu ramana miniciuna aceea intre tine si acel om ?
Ca asa imi vine, te imbratisez asa tacut.
da, lotusica, este prea târziu. şi, judecând după reacţia ei, cred că nici nu ar conta.
stai liniştită, primesc îmbrăţişarea, dar stau bine pe picioarele mele.
super ideea pozei! remarc insa ca fularele sunt legate in sensuri opuse!
ştii că este cu dedicaţie, nu?
alb-rosu, batrane! asta remarc eu.
se putea să nu remarci tu, anowen? tocmai dedicaţia să-ţi scape?
ce faci, omul deşertului? te-am dat dispărut de o vreme!
da sper că ai văzut pompoanele cele verzi, daaa?
Pingback: topul celor mai frumoase cîntece de Crăciun – etapa I (1) « Colţu' cu muzică
Eu una cred că prieteniile sunt oaze mai mult sau mai puţin vremelnice în singurătatea noastră, fiindcă e adevărat că fiecare trăieşte de fapt sigur…
vero, exact aşa… vremelnice! până la urmă suntem nişte solitari.
Pingback: Prietenie « Tiberiuorasanu's Blog
nu ştiu de ce dar eu cred că prietenia este o floare atît de rară…
dar este, tibi. durează poate puţin,se trece poate prea repede, dar este.
Eu sunt mai… idealistă. Aş zice că amiciţiile sunt vremelnice, dictate de anumite împrejurări, iar prieteniile sunt veşnice.
şi prieteniile au contur fragil, diana. se rup şi ele la fel de repede ca şi amiciţiile. eu aşa cred.
frumos ai scris.
și încă ceva: http://dilemaveche.ro/sectiune/societate/articol/prietenie-greu
ştiu, jorji, articolul din dilema veche, l-am citit!
mulţumesc frumos.
Si eu tot o idealista ma simt…indiferent cat de incercate ar fi prieteniile,daca sunt sudate bine,ele rezista in timp.
Ooooo,am avut parte de asa ceva.M-a tavalit rau tradarea asta..dar m-am ridicat,m-am sters si am pornit mai departe.
Eu am pierdut o groaza de prieteni. Dar de fapt nu i-am pierdut deloc. Am descoperit asta prin faptul ca uneori ma gandesc la ei. Dar de fapt cu regularitate. Atata am vrut sa spun…
trebuie sa treaca ani de cand am cunoscut o persoana, ca s-o pot consideta prietena… am trei prietene, in toata viata mea ( prietene adevarate), toate trei sunt plecate… prima prietena este din gradinita,, o prietenie de 36 ani, in ultima vreme intretinuta doar prin email, iar de sarbatori prin felicitari scrise de mana si trimise prin posta… a doua prietena este si cea mai intima dintre toate, adica stim tot una despre cealalta, am grija de fetele ei, cat timp ea e plecata, o prietenie cu bune si rele, cu certuri si impacari, dar intotdeauna cu lucrurile spuse in fata, o prietenie care dureaza de 18 ani… ce-a de-a treia prietena, am cunoscut-o in urma cu 14 ani, la inceput nu ne-am agreat foarte tare ( cateva luni doar), apoi am inceput sa ne imprietenim… dupa 3 ani, a trebuit sa plece, impreuna cu sotul ei, in Cipru… pierdusem legatura pentru aproape un an, apoi am dat una de cealalta ( i-am sunat familia sa-mi dea adresa ai de acolo), am corespondat o perioada, prin scrisori( zilele trecute am dat peste scrisorile de la ea, de cand a nascut fetita), apoi iar am pierdut legatura, pentru ca ei s-au mutat de la adresa aceea… am incercat sa dau de ea, am cautat-o pe facebook, dar n-am reusit cu numele ei de fata… in urma cu o luna, m-a gasit ea pe mine, dand cautare pe numele baiatului meu
… azi vorbim pe messenger, dar mi-e dor de ea fizic 
…
felicitări blueriver pentru prietenele tale.
felicitări, draga psi!
eu am doi prieteni, dintre care unul e mai special. e acel prieten care simte când rad, când plâng, când am nevoie sa-l aud. chiar dacă intre noi, fizic, exista o anumita distanta, sufletele noastre au fost, sunt și vor fi mereu aproape. e acel prieten căruia vreau sa-i împărtășesc cele mai ascunse gânduri și cele mai mari dorințe. nimeni si nimic nu poate distruge legătura noastră.
mulțumesc! o seara liniștita iți doresc!
la fel şi ţie, draga mea. şi un zâmbet mare de la mine:
- http://www.youtube.com/watch?v=hyk0b0cOogk
cu prietenie
http://www.youtube.com/watch?v=05seojXzrVU&feature=related
mulţumesc mult, draga mea, pentru tot timpul pe care mi-l dăruieşti, pentru gândurile bune, pentru tot!
Citind ce-ai scris Psi și ce au comentat toți ceilalți cred că am trecut prin aceleași încercări. Mă gândesc, oare, ce cred părțile ce formau aceeași sferă cu noi despre relația avută ? Cum o privesc ele ?
Se simt la rândul lor victimile noastre ?
carmen, cu siguranţă că şi cei cărora le-am greşit noi uneori se consideră victime. eu totuşi nu văd lucrurile chiar aşa, nu văd învinşi şi învingători şi nu cred că neapărat e o vină în noi pentru că prieteniile se risipesc. pur şi simplu se întâmplă. aşa cred. eu privesc bucăţile de sferă ca pe ceva preţios, ceva drag, cândva trăit. şi mă bucur pentru ceea ce a fost, dar nu trăiesc acolo, în trecut. cum iubesc oamenii, ştiu că alte mari întâlniri mă aşteaptă.
Scuze pt intarzierea comentariului.
Prietenia adevarata rezista si timpului si distantelor, si indiscretiilor…vei fi surprinsa , cand va veti reintalni, cum firul prieteniei voastre il veti gasi intact! Veti recompune existenta ca si canad nu s-a intamplat nimic: nici ani, nici distante!
Eu am avut o situatie teribila, tulburatoare cu cea mai buna dintre bunele mele prietene.
Mama mea, care stia un secret al prietenei mele, a fost indiscreta fata de o persoana straina … prietena mea a fost socata la inceput, trista apoi si, dupa ce ne-am explicat , am avut niste sentimente… de nespus.
Mai intai rusine pt ceea ce imi facuse mama; rusine si revolta dar… nu mai era nimic de facut.
apoi o nesfarsita stima pentru intelepciunea prietenei mele care a inteles perfect de ce facuse mama asta: ca sa se laude cu ea, ca o stie, ca ii stie secretele… in fine, pueril dar real!
apoi o dragoste pt ea, si recunostinta, pentru ca a putut sa treaca peste asta… nesfarsite!
Nu numai ca nu am rupt relatiile, desi locuiam in orase diferita, dar suntem pana azi ca surorile ! dealtfel ne si spunem sora!
Vezi ce norocoasa am fost in viata? Sa ai sansa sa intalnesti astfel de oameni… te ajuta pe viata…sa iubesti oamenii si sa nu te adancesti in ranchiuni si rautati ce incretesc fruntea!
O zi buna si… multumesc pt temele de sapt asta!
cita, aşa cum am scris şi în pagina despre mine, eu am nevoie de oameni şi mi-s dragi. nu cred însă în “pe totdeauna” ci în acum, astăzi. privesc spre mâine, dar nu mă gândesc la ce va fi. şi nu ştiu de ce am prieteni atât de buni, de speciali. o zi bună şi ţie. cu mult drag… da, eşti norocoasă, dar eşti tu un om deosebit, aşa că prietenii nu îţi sunt decât pe măsura sufletului, deosebiţi şi ei.
Tu esti prea draguta!
Nici eu nu ma gandesc la… totdeauna…
Viata e plina de surprize dar ca sa ai prieteni buni trebuie, asa cum am scris, sa fracventezi un univers sanatos, lumea curata de unde sa iti vina surpriza vietii: prietenii cei buni!
cita, aşa este, cum spui tu. într-o lume curată, trăiesc oameni curaţi. doamna liiceanu spunea într-n articol de-al dânsei că întâlnim întotdeauna oameni care răspund nevoilor noastre. cred că aşa se şi nasc prieteniile.
“dar timpul care sapă în piatră, sapă deopotrivă şi în suflete, iar distanţa care se pară munţi, risipeşte şi oamenii.”
am citit si tot recitit articolul tau, regasindu-ma pe alocuri… am avut si eu parte de o prietenie risipita de distanta… nu pot sa -mi inchipui si nu pot sa cred ca altceva in afara de distanta ne-ar fi distantat… desi parea atunci, timp mult in urma, ca distanta nu este un obstacol pentru noi, dar… a fost.
psi
iote am sarit si eu sa imbratisez gandurile tale frumos asternute “pe hartie”.
cu riscul ca voi repeta ce odata a fost rostit in continuare spun…ochii care nu se vad/inima ii traieste.Cu alte cuvinte nu cred ca piere ceva vreodata si asta pentru ca in mine traieste viu sentimentul de apoi. nimic nu moare totul se transforma. Relatie unei prietenii aparent apuse isi continua existenta si trairea prin sufletul lor,la un alt nivel,la o alta dimensiune. O fi perceptia mea mai de alta natura,dar ma bucur de ea si ma bucur ca este una pozitiva.
psi nu cred ca relatia de prietenie traita de tine sa se fi finalizat,poate doar ai renuntat… dar poate eu gresesc si poate tu spui bine.
totusi,sa-ti fie cu soare in orice relatie!
primesti un zambet bland? (
) (l-am atasat totusi de-l accepti )
nu numai că primesc zâmbet, anca, dar ţi-l şi întorc.
cu drag.
si sa vezi si sa nu crezi ca un astfel de “chip” oricum l-ai “intoarce”,nu are nici fata nici spate…doar un singur chip,in zambet .E frumos asa,e primit cu drag. deci e valabila si pentru prietenia apusa? … oricum ai intoarce-o,si orice alta fata ai incerca sa0i dai nu tot aolo duce? la inceputuri? hmm?
psi, calmul pe care l-ai transmis acum e unul de zambet. ma bucur ca ti-e bine
mulţumesc, anca!
multumesc psi
http://www.youtube.com/watch?v=NaGLVS5b_ZY&ob=av2e
mulţumesc, anca!