poveşti de adormit pisica

timpul

Till The End Of Time... © by akshay moon

dimineaţa îşi varsă cafeaua peste mine şi mă întreb iar, puţin mirată, dacă timpul din ceas este acelaşi cu timpul din inima mea. şi mă mai întreb uneori, atunci când am curaj, dacă timpul meu este acelaşi cu al tău, tu, cel întotdeauna plecat, tu, cel întotdeauna prea departe de pereţii aceştia între care îmi zidesc aşteptarea şi tăcerea, cărămizi albe sub care se scurg secundele în inima mea.

eu port acolo între coaste un sipet de lemn în miezul căruia se adună cumva timpul desfăcut în mii de particule. pare o inimă dar nu este decât un căuş ce pulsează, o gură ce înghite lacom totul. mâini lungi, transparente, culeg din părul meu şi din jurul meu secundele împrăştiate ca nişte fulgi luminoşi şi le duc acolo în mica mea cutiuţă ce nu se umple niciodată şi în care, sub apăsarea unora de celelalte, secundele par să se lichefieze, transformându-se apoi  în minute şi mai departe în ore lungi, orele acelea în care te aştept sperând să apari, sperând nebuneşte că ai putea să te lepezi de ecranul albastru, că prin el ai putea să treci ca printr-un tunel ce absoarbe distanţele.

mi-ai spus într-o zi, privindu-mi imaginea, găsită prin cine ştie ce fişier uitat, că sunt frumoasă şi cu toate că nu este aşa, eu nu te-am contrazis. ceea ce ai văzut tu însă atunci era numai un chip de femeie, un chip obişnuit, ca atât de multe altele. frumos era însă timpul care mi se aşezase ca un nor în jur, luminându-mă. timpul aşteptării desprins din păr şi prins în zâmbet ca un abur, ca o mirare.  şi ştiu prea bine că imaginea te-ar fi prins în mrejele ei, te-ar fi legat pe viaţă şi pe totdeauna ori numai pentru o clipă de mine dacă acel timp miraculos şi fierbinte ar fi fost al iubirii noastre. un timp încă nenăscut, aşteptat numai în ceasornicul tăcut, de lemn, numit inimă.

ţi-am spus într-o zi că imaginea ta, cea cu care te înfăşori ca un pled moale şi cald este puţin mai frumoasă decât tine şi că oricât ai încerca să mi te arăţi altfel, eu te văd aşa cum eşti. timpul tău nu se aşează în aşteptare luminoasă, iar între coastele tale zvâcnesc la unison, nu secunde oarbe, sinterizându-se, ci două inimi, carne în carne roşind. şi cred uneori, atunci când le aud bătăile, cred că o recunosc pe una dintre ele, cea mică, a mea.

dimineaţa mi se aşează tăcută pe umeri. şi îmi pare că de prea multe nopţi şi de prea multe porţi te-ai ascuns. şi îmi pare că văd astăzi ceasul cum plânge.

şi, aşa cum am promis, colindul de astăzi vine de la paula seling

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

22 thoughts on “timpul

  1. Dupa ce am citit,eu nu pot decat sa intind bratele si sa iti ofer imbratisarea mea si o ceasca de cafea aburinda…

  2. Un timp al iubirii noastre, un timp nenascut…
    Of Psi. Parca imi place mai mult timpul iubirilor nascute si traite pana in prasele. Asa mi se pare trist. Ce suntem atunci ? Niste calatori solitari, cautatori tragandu-ne picioarele, exploratori in cautarea acelui ideal ce se potriveste imaginii…
    Uuuu Psi, hai ca azi sunt cam melancolica.
    Tu ai scris frumos, iar eu stau si ma jelesc happy

  3. la cafea vin, întotdeauna cu drag! happy astăzi a nins prima oară la noi, aşa că aduc pentru tine primele ninsori.

  4. Am venit să-ţi mulţumesc şi să-ţi spun că mi-a plăcut foarte mult darul tău muzical. happy
    Dacă la voi a nins, cred că este o adevărată feerie.
    Te îmbrăţişez.

  5. of, diana… s-a topit deja. a fost ca o pudră de zahăr pe o prăjitură fierbinte. dar bucuria a fost, bucuria şi emoţia. totuşi, parcă mai apăsat ca în alţi ani, nu ştiu…

  6. Ce mult îmi place cum ai abordat problema timpului!
    “Timpul din inima mea” – cine-l ştie mai bine?
    Şi dacă tot ninge la voi, fiecare fulg de nea, pluteşte în aer asemeni secundelor, clipelor, ceasurilor….
    O iarnă frumoasă, Psi! happy

  7. eeei, dar bine ai revenit în blogosferă. te dădusem pierdut, tăcut! frumuseţea este mereu în jur, trebuie doar să deschidem bine ochii! winking

  8. alex, cum îi spuneam şi lui jorji, a nins când am scris despre asta. pământul uscat a înghiţit deja semnele albe. acum aştept iar…

Comments are closed.