provocarea nr.41

din ciclul, iar este marţi, iată care sunt “temele” noastre pentru săptămâna aceasta:

- sâmbătă,  10 decembrie vom folosi următoarele douăsprezece cuvinte: masa, duce, alai, asemanare, spirale, tandem, data, intindere, acru, prapad, dimensiune, suruburi.

reamintim regulile, pentru cei care nu le cunosc: toţi cei care doresc să participe (joaca are caracter voluntar, motiv pentru care ne bucură fiecare nou participant şi înţelegem absenţa celor care simt nevoia unei pauze, pe care nu trebuie neapărat să o anunţaţi, în fond fiecare face e doreşte pe blogul său, cu timpul său, nu?) trebuie să scrie o postare, un articol, care să încludă cele douăsprezece cuvinte lansate. ordinea nu este obligatorie, forma însă da (de exemplu, în cadrul postului urma nu poate fi de forma urmele sau urme). se acceptă poezii, texte de lungime mai scurtă ori mai lungă, cum doriţi şi cum vă vine, nu se dau note, nu se fac clasamente, doar ne jucăm şi ne bucurăm de aceasta. iar titlul postării va fi “duzina de cuvinte-….” (în locul punctelor, titlul dorit) iar pentru cei care nu posedă sau nu doresc să scrie pe blogurile lor, o pot face în comentarii, pe un  blog participant.

- duminica 11 decembrie este ziua cuvintelor din trecut, aceea în care, la sugestia pornită de la tibi, ne reamintim postări mai vechi de-ale noastre, cele pe care prieteni mai noi poate că nu le-au citit.

- luni, 12 decembrie, tema va fi prietenie. ca şi la celelalte jocuri regulile sunt aceleaşi de fiecare dată: un text care să aibă acest titlu şi desigur ne anunţăm participarea la ceilalţi.

întrucât, cum vedeţi, maya are treabă, vă doresc la rândul meu să aveţi o zi bună. iar colinda de astăzi este puţin mai specială pentru că versurile aparţin marelui poet, mihai eminescu: colinde, colinde

Sugar napping © by anthonystoro

36 Comments

  • Fields of Gold
    December 7, 2011 - 7:04 am | Permalink

    primiti colindul!

  • December 7, 2011 - 8:57 am | Permalink

    “duce” e verb sau substantiv? :P
    :)

  • December 7, 2011 - 9:57 am | Permalink

    psi©, foarte frumoase cuvinte ai pus în săculeţ! bună dimineaţa!

    • psi
      December 7, 2011 - 12:54 pm | Permalink

      bună să îţi fie inima. de inspiraţia ta sunt sigură… iar o să ne scrii minunat, ştiu eu! :)

  • December 7, 2011 - 11:04 am | Permalink

    ‘neata :)
    si se pare ca e buna pe aici
    fain scris , ca intotdeauna!
    la “prietenie” cred ca o sa fie interesant, fiecare spera ca prietenul adevarat e un umar pe care poti sa te sprijini
    astept cu nerabdare sa vad cum vad altii prietenia

    • psi
      December 7, 2011 - 1:25 pm | Permalink

      cammely, vom vedea, vom vedea… este penultima joacă din acest an. eu cel puţin aşa aş propune, ca apoi să intrăm în vacanţe.

  • December 7, 2011 - 1:43 pm | Permalink

    psi, ori eu nu mai vad bine, ori de data asta duzina are 13 cuvinte… ?… ;)

    • psi
      December 7, 2011 - 1:58 pm | Permalink

      era un cuvânt- alai- de două ori! :) am şters.

  • Pingback: colţul romantic – 6 « Colţu' cu muzică

  • December 7, 2011 - 2:27 pm | Permalink

    Prietenie- o sa fie o tema generoasa. Si cum, gata, se apropie vacanta? Cea de anul trecut, cand inca mai bajbaiam pe aici, pe bloguri, vorbind cu cei cativa prieteni pe care-i aveam… parca abia a fost! Imbratisari, psi!

    • psi
      December 7, 2011 - 4:19 pm | Permalink

      da, gabi, la asta m-am gândit şi eu despre prietenie.. se pot scrie multe poveşti frumoase. :) ca ieri şi eu abia deschideam uşa spre această lume ca şi posesor de blog…

  • December 7, 2011 - 4:12 pm | Permalink

    pauzele lungi şi dese cheia… :)
    serios vorbind psi, este nevoie de o pauză. :)

    • psi
      December 7, 2011 - 4:18 pm | Permalink

      tibi, eu aş putea renunţa de tot. vreţi asta? se rezolvă! dar spuneţi-mi şi mie.

      • December 7, 2011 - 9:49 pm | Permalink

        psi
        nuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu! cum îţi trece aşa ceva prin cap? :(

        • psi
          December 7, 2011 - 9:53 pm | Permalink

          bine, tibi, nu renunţăm! dar facem pauză de sărbători, daaa? e bine aşa?

          • December 7, 2011 - 10:34 pm | Permalink

            bine, psi
            cu pauza, mă refeream la altceva… ştii tu.

          • psi
            December 7, 2011 - 11:36 pm | Permalink

            da, tibi, ştiu. :)

  • December 7, 2011 - 5:36 pm | Permalink

    Miauuuuuuuuuuuuuuuu :)

  • December 7, 2011 - 6:04 pm | Permalink

    Vacanţă?!! Cum, eu abia m-am încălzit. Şi ca să nu zici că iar cârtesc la cuvintele alese, de data asta mi se par minunate. Dar stai, parcă parcă e unul pus pe şotii. Sau eşti doar tu psi, care arunci câte o mică ghiduşenie.

    • psi
      December 7, 2011 - 9:49 pm | Permalink

      mitza, vacanţă tot o să fie, cel puţin pe perioada cât îi aşteptăm pe moşu şi pe anul nou! ;)

  • December 7, 2011 - 8:39 pm | Permalink
    • psi
      December 7, 2011 - 9:51 pm | Permalink

      ooo, rokssana, ce dar frumos îmi faci! iubesc colindele şi vocea narcisei suciu! :oops:

  • Pingback: Indiferenta | La Grig

  • December 9, 2011 - 9:10 am | Permalink

    Bună dimineața !
    În sfârșit am observat unde e butonul cu like și nu reușesc să-l dau.
    Abia aștept să ne întâlnim sâmbătă.

    • psi
      December 9, 2011 - 10:27 am | Permalink

      ne întâlnim, carmen, cum să nu! :D

  • Pingback: Duzină de cuvinte…pentru Ghiţă | Un blog de poveste

  • Pingback: PĂPUŞA(actul II) « Almanahe's Weblog

  • Pingback: Geneză cu 12 cuvinte impuse | VERONICISME

  • Pingback: Cuvinte din trecut – microtexte | VERONICISME

  • Pingback: Prietenie « Idei Înghesuite

  • Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *

    *

    You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

    Follow

    Get every new post on this blog delivered to your Inbox.

    Join other followers: