cautatorii de lut

cartea ca o cheie

o dată uşa închisă în urma mea, întunericul mă prinse ca într-o avalanşă, ca într-un vârtej gros, extrem de dens, prin care ştiam, era bine, nu puteam fi lesne văzută. oricine ar fi fost mesagerul şi orice veşti ar fi adus, simţeam că era undeva aproape, aşteptând.

mergeam încet, cu toate simţurile la pândă, ascuţite, cu avantajul de a cunoaşte pădurea, acest mănunchi de copaci printre care pe puteai prea uşor pierde, un circuit de crengi aparent independente şi totuşi atât de strâns legate între ele de parcă ar fi ieşit din aceeaşi rădăcină, labirint întunecat şi malign.

nava aterizase deja pe suprafaţa aceea incredibil de plană din miezul pădurii, un loc ca o tipsie ciudată, ca o leziune, ca o arsură a pământului, pe care acum nu mai crescuse nimic, nici o plantă, doar o crustă de praf ridicându-se uneori în vânt.

luna stătea agăţată de cer ca un tablou strâmb într-un cârlig, uşor somnoroasă, apatică şi în jurul ei  dansau norii adunaţi a ploaie.  curând aveau să coboare apele din cer, picăturile acelea transparente al căror impact cu trupul nu era deloc dur ci aproape blând, o alunecare transparentă care se volatiliza subtil, cu o muzică aparte. oamenii iubeau apa aceastaşi curând o îndrăgisem şi eu. ea mă ţinea acum ascunsă în vreme ce priveam amăgitoarea lumină albastră care se revărsa din burta deschisă a navei ca un sertar uitat. lumina-capcană, cea pe care o ştiam, desigur şi în mrejele căreia orice încercare de a scăpa era atinsă de neşansă, de sentinţa  unei morţi iminente şi deloc blânde. regula de foc a lui “nu lăsa urme” îşi delura înaintea mea covorul răsucit. şi în miezul luminii se ghicea conturul unui herrald cu coama sa lungă şi coada ridicată în sus ca un cârlig curios.  cobora încet, pe toate picioarele, adulmecând aerul terrei şi îi ştiam ochii blânzi, aproape uimiţi, dar în care dormeau săgeţi, îi vedeam mersul ca o alunecare, o iluzie în spatele căreia era un vârtej de simţuri la pândă şi o forţă ucigătoare.  îl priveam zâmbind, recunoscându-mă asemeni lui şi în jurul nostru liniştea plana ca o mirare. ştiam că mă aşteaptă, aşa cum ştiam că la primul impact cu pământul se va clătina puţin, neobişnuit cu forţa gravitaţională şi acela era momentul prielnic de atac. o puternică lovitură de coadă i-ar fi putut atinge un circuit vital, provocându-i o leziune gravă. apoi, sub o avalanşă  de lovituri, ar fi căzut la pământ. nu am schiţat însă niciun gest. să ucizi un mesager echivala cu o autocondamnare, cu o sentinţă pe care ţi-o lipeai singur, iar mesagerul, deşi nu ne mai văzusem de multă vreme, înţelesesem, îl recunoscusem, era însăşi marele thor.

– ce neşansă! – ar fi strigat hans care era mereu dornic de o bătaie zdravănă.

eu doar am zâmbit păşind în lumină, fără să renunţ la înfăţişarea mea de acum, doar sunând din coada lungă ce ieşea de sub poalele rochiei, salutul de bun venit. thor, dragul şi bunul thor zâmbi la rându-i şi cozile ni se împletiră pentru câteva clipe. dintr-un sertar al memoriei toate amintirile năvăliră peste noi calde, vii, intacte.  nu ne-am spus nimic. thor îmi puse însă în braţe o carte atinsă de vreme şi apoi dispăru ca o hologramă.

zorii căzură peste umerii mei cu un zgomot de hârtie ruptă şi un aer malign părea că se ridică din pământ. nicio urmă de navă, nici o umbră a maestrului, numai cartea în mâinile mele, grea. ştiam. cheia tuturor întrebărilor care erau, care vor veni, se afla acolo şi trebuia numai să o găsesc.

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

29 thoughts on “cartea ca o cheie

  1. “Ideea, domnule, ideea! Cu ce idee veniti astazi?” Asa spune Noica, nu mie, Doamne! invataceilor lui,alde Liiceanu (io il iubesc pe Liic…winking Deci ideea: cheia se gaseste in Carte. Imi place.

  2. psi, bună dimineața!
    Ador luna! Oricât de somnoroasă ar fi!
    Văd că te atrage dansul ei amăgitor!
    Frumos!

  3. psi, cheia sigur se va lasa gasita, cine rezista la o asemnea broderie de cuvinte, daca-i povestesti cum ne povestesti noua e doar o chestie de timp happy

  4. Uite, așa stau eu acum, precum ”luna (stătea) agăţată de cer ca un tablou strâmb într-un cârlig, uşor somnoroasă, ”
    ”nicio urmă (de navă) , nici o umbră( a maestrului,) numai cartea în mâinile mele, grea. ştiam. cheia tuturor întrebărilor care erau, care vor veni, se afla acolo şi trebuia numai să o găsesc.”

    Cartea rămâne mereu cheia tuturor suceselor.

  5. imi place aura de mister ce se degaja din impletitura delicioasa de cuvinte. parca o si vad arcuindu-si coada pe desupra rochiei winking

  6. gina, eu nu aleg cuvintele. dacă aş face asta poate că mi-ar fi mai uşor să scriu… tura asta chiar m-am chinuit, pe cuvânt.dar sper să le momesc mai vesele… happy

  7. dunia, povestea lui kat a fost iniţial o joacă. la vremea respectivă era o schimbare de registru care a mirat pe multă lume (aşa cum au fost recent poveştile de adormit pisica) ideea este că mi se cam făcuse dor de acest personaj… nu ştiu însă cât o să mă ţină. nu mă pricep să scriu poveşti lungi, nu prea am răbdare…

  8. Draga mea, cuvintele de azi au fost o cursa in care am cazut!
    Tu mi-ai aratat asa de frumos cum ele pot sa insemne si altceva decat inseamna pt mine (din nefericire)!

  9. cita, întotdeauna cuvintele înseamnă câte ceva pentru fiecare dintre noi şi nu întotdeauna acelaşi lucru. de aici şi comunicarea, aşezarea percepţiilor noastre una lângă cealaltă… happy

  10. tibi, îl vom numi thor, dar este doar un personaj la fl de codat şi de paturped ca şi ceilalţi doi, un herrald dar nicidecum un herald. o să vezi. happy dacă îmi iese povestea, va fi primul meu sf.

  11. psi
    în cazul acesta poate ştii, mă rezum la modul biped de a fi, – cu regretul că nu sînt nici patruped, nici codat (nici la propriu, nici la figurat. happy )
    abia aştept să văd cum va ieşi, primul ta poveste de es-fi happy

  12. ohoo, scorpio, parcă nu ştii cum scriu io! or să mai fie întrebări, or să mai fie… 😆 nu mă pot abţine.

  13. cheia de aur, cea care descheie un alt început şi încheie rând…
    ştii, unii n-o găsesc, fiindcă broasca sare! ori fiindcă e ascunsă bine; de negăsit.
    da’ trag nădejde, psi ,draga tuturor happy, că o să sufli praful de pe carte cât ai zice “miau” şi că întrebările, ca şi răspunsurile vor lua forma dorită, mulaj pe sufleţel de om.
    să ai spot(rrr…spor, voiam să zic, da’ mi-a plăcut că t-ul s-a vrut r, aşa că-l las aşa) şi chef de-mbârligat cuvintele, psi!
    ce frumos ar fi dacă şi în realitate, deşi pregătiţi de război, alimentaţi de cine ştie ce bazaconii ale întunericului, ne-am potoli cozile cu o simplă îmbrăţişare! fireşte, ar trebui să descoperim că sertarul cu amintiri e unul comun; ori, ce te faci când nu-i aşa? nicio cheie nu descuie întunericul din noi, dacă dincolo de uşă nu e fir de lumină, care să pătrundă prin gaura aia minusculă…

  14. almanahe, hai să facem totuşi o corecţie, vrei? nu sunt draga tuturor şi nici nu mi-ar place să fiu. winking cât despre carte… mesajul ei este deja scris, se va revela la momentul potrivit. iar semnul cozilor legate are şi el taina lui. happy cum vezi, cuvintele vin ele, dar nimic nu este întâmplător.

  15. vreau, vreau…n-am niciun motiv să nu vreau! cuvintele, vin şi se duc.
    unele seduc.
    altele, ducă-se!
    ducă-se acolo unde neîntâmplatele vor fi deja istorie întâmplată cu mesaj direct şi uşor de descifrat.
    altminteri, doar o altă carte…grea! happy

Comments are closed.