despre oameni şi poveştile lor

guest post- dagatha

aşa cum a fost şi joia trecută,astăzi este zi de guest post şi iată că  altcineva a răspuns din nou invitaţiei mele de a scrie aici, pe acest blog şi ne va fi gazdă pentru două zile. este vorba de dagatha pe care o cunosc de relativ puţină vreme, dar pe care o ştiu deja meşteră în vers şi postări care ne pun pe noi, cititorii, pe gânduri. locuieşte “la ţară” şi este mama unui “prinţ” care merge la grădiniţă, are în dotare o întreagă familie de feline şi vă invit cu mare drag la lectură.

dagatha, fii binevenită în căsuţa mea. şi mulţumesc.

Cineva mi-a aruncat odată un blestem.

Nu din acela care te face să tremuri, să cauți o icoană sau să fugi după un descântec salvator reiterând un ritual strămoșesc. Poate dacă ar fi fost astfel, l-aș fi luat în seamă. Dar i-am întors doar spatele și mi-am văzut de drum. Câtă ignoranță!

Să te umpli de singurătate”, mi-a zis. Cu tonul acela răutăcios care îi era specific și căruia am încercat atâta vreme să-i găsesc circumstanțe atenuante.  Numai că trupu-mi își plimba aroganța, iar urechile erau ocupate cu ceva cântec interior, care astăzi îmi pare străin.

E ciudat cum blestemul își face efectul imediat după ce a fost aruncat, iar tu nu ești conștient de asta decât foarte târziu, poate atunci când cauți (greșit) un răspuns pentru lucruri care ți se întâmplă. Oare puterea lui stă în cuvinte? Sau vreo forță ascunsă îți domină simțurile și astfel nu reușești să-ți mai croiești singur destinul. Sau poate trebuie doar să te preface că nu există?

Vorbele acestea sunt my „little piece of madeleine”,senzația care mă duce în căutarea timpului meu pierdut. Undeva cu vreo 8 ani în urmă când aș fi crezut în puterea acestui blestem:

„Niciodată nu am știut unde mi-e locul…

Mă trezesc adesea rătăcind pe străzi pustii și străine căutând în fiece chip trăsătura familiară. Totuși nimeni nu pare să înțeleagă limba ce o vorbesc. Am parte doar de priviri speriate ori pline de compasiune, îndepărtându-se ca  nu cumva să-i atingă maladia ce-mi chinuie sufletul. Priviri reci, insensibile la scâncetul înnăbușit care-mi contorsionează suflarea.

Am găsit o grădină verde și mirosind a primăvară. M-am așezat la umbra unui pom, bucuroasă de răcoarea plăcută ce-mi gâdilă simțurile. Dar aproape imediat, monstrul și-a întins labele murdare, alungând susurul apei și ciripitul vesel. Frunzele au pălit, iarba s-a culcat speriată la pământ, izvorul a secat…

Și m-am trezit găsit gonind cu disperare în căutarea unui leac. Am pătruns în deșertul arid și mi-am simțit picioarele tremurând sub căldura copleșitoare. Am simțit cum mă dor oazele și cum îmi plânge nisipul în urechea bolnavă. Și totuși…nimic nu e mai dureros decât mușcătura aceea grozavă. Îmi cumpăr iluzii și retrăiesc sentimemntul aceluia care, câutându-și Meka, se mulțumește cu o fata morgana îndepărtându-se cu zâmbetul rece, destrămată de vântul ce împrăștie dunele.

Am deslușit, în sfârșit, ce înseamnă deșertăciune. Am gustat-o…

Oare blestemul acesta nu se mai termină? Am citit că șapte ani îi trebuie omului să repare răul făcut într-una singură. Dar oare din ce măr am mușcat? Sau în ce chip mi-am ucis mișelește fratele?

Aș vrea să mă odihnesc. Îmi doresc măcar liniștea în singurătatea mea. E posibil, Doamne, ca zbuciumul meu să se piardă în infinit? Și acolo, între atâtea stele, să-mi găsesc lumina salvatoare? ”

E mult de atunci. Se pare, însă, că mi-am săvârșit pedeapsa, astfel că pot sta liniștită: blestemul acesta nu mă va mai atinge vreodată.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

17 thoughts on “guest post- dagatha

  1. Frumos ai scris Dagahta happy
    Nu cred in blesteme, dar cred in singuratate. M-am gandit adeseori la asta, la noi oamenii plutind prin univers ca niste planete solitare. Ciocnindu-se din cand in cand, singuraratea fiind mai putin singuratate, fara a-si pierde insa statutul.
    Cine sa mai stie… happy

  2. dagatha, am citit postul tău când l-am primit, l-am recitit şi acum.
    aş spune că nu cred în blesteme, dar nu prea am auzit aşa ceva în jurul meu, din fericire. ştiu însă o poveste despre o mamă care le spunea adesea copiilor ei “arză-v-ar focul”. copii au murit într-un incendiu, ea a înnebunit.
    iar despre singurătate, eu cred că este starea de fapt a omului. prin viaţă oricine ne însoţeşte suntem de fapt singuri. oricât am împărţi trăirile noastre, emoţiile şi bucuriile noastre cu cei din jur, suntem de fapt singuri, fiecare pe drumul său, zâmbindu-ne prin intersecţii. happy

  3. Aşa cum stafiile nu există decît pentru cei care cred în ele, cred că şi blestemele au efect numai asupra celor care le dau importanţă. Numai cei care dau importanţă acestor imprecaţii îşi modifică aşteptarea unor evenimente ulterioare de aşa natură încît acestea să se producă, probabil tocmai pentru a nu se dezice de acest crez. Probabil că există şi coincidenţe tulburătoare între blesteme şi efectul lor dar, eu nu cred în aşa ceva. Cunosc însă oameni care cred cu tărie în astfel de fenomene. Se pare că paranormalul există dar, cine ştie cu adevărat ceva precis în acest domeniu?

  4. imi vine sa raspund asa ca la scoala happy
    prin blestem inteleg un cumul de energie negativa pe care cineva il directioneaza spre noi prin ganduri, vorbe, etc.
    si de fapt, ce nu cred e ca el s-ar prinde de mine. ptr ca nu vreau. iote asa, sunt opozitionista happy
    intelegi tu de aici ce am vrut sa spun, asa-i ?
    cred in existenta blestemului, dar nu cred ca el are vreo influenta asupra mea.

  5. “blestemul acela nu ma va mai atinge niciodata”
    continui sa-ti plimbi aroganta. considera nu declaratii definitive, pentru ca raul se hraneste- prin endosmoza- cu opozita ta (in cazul acesta opozitia este simplu “NU”…winking, ci prin eliberarea de aroganta si de impotrivire. nu te mai impotrivi, considera blestemul ca pe mir, ca pe aghiasma, prin el ai invatat ca poti purta blesteme. si acum stii ca trebuie sa te feresti printr-o pasivitate recreativa.

  6. o pasivitate eliberata de aroganta opozitiei. vrei sa te opui emotional unei stari abstracte. veniti, tu si blestemul, din lumi diferite. there is no fight to bear.

  7. Dragă Psi, cred că blestemele sunt uneori precum infecțiile virale happy))) unele te ating, dar dacă reușești să supraviețuiești, experienșa devine un fel de antidot happy Altele te doboară și ai nevoie de timp și răbdare până se plictisesc să se mai hrănească din tine. Și, arareori, trec fără să aibă putere aspura ta happy
    Despre singurătate…fug de ea (Iar o să mă certe EO big grin )

  8. Tibi, cred că ai găsit cuvintele potrivite pentru a exprima părerea mea happy . Și eu mă gândesc la faptul că, dacă noi credem în ele, au efect mult mai puternic decât dacă le iei ca pe un lucru care s-a întâmplat pur și simplu și pe care știi să ți-l asumi.

  9. EO, nou venit? big grin
    Mi-a prins bine lecția. În plus, mă bucur că ai scris aici. Începusem să mă sperii că guest postul ăsta i-a alungat pe majoritatea cititorilor Pisicimii Sale big grin

  10. @PSI păi…știu eu că e prieten vechi. Și drag winking De aia zic.
    Gâd bun de la mine happy
    @ EO atras de blesteme în sensul că ești atras de subiect, nu? happy

  11. n-am apucat sa te citesc, insa am facut-o acum. exista blesteme si tot ce putem e sa speram ca nu cadem in mreaja lor. se spune ca-i ating doar pe cei a caror credinta e slaba. ai arma, lupta sa-ti fie numai bine mereu! eu asa iti doresc!

Comments are closed.