poveşti de adormit pisica

memorie…

spune-mi că nu mă iubeşti şi lasă-mă să văd asta în sufletul tău, sentinţă ori lege care mă anulează şi mă alungă. o singură dată, într-o singură rostire, cea care te-ar putea elibera şi pe tine de noaptea aceasta în care tot rătăcim de atâta amar de vreme, un timp la fel de ireal ca şi noi.

dăruieşte-mi cuvintele care nu m-ar elibera, ci m-ar stinge dintr-o dată şi poate că atunci, în dansul absenţei mele, ai învăţa să uiţi, să mă uiţi. şi să nu mai vii. rămasă cu sufletul gol, aş învăţa la rândul meu că aşteptarea nu are memorie.

spune-mi că mă iubeşti. o sigură dată, în cel de pe urmă ceas al nopţii, cel de dinainte ca tu să adormi şi eu să mă prefac că alunec în somn cu sufletul prins în capcana acestei roţi a timpului care nu se opreşte niciodată.

dar nu, de o vreme parcă nici tăcerea, parcă nici cuvântul nu mă mai alină, nu mă mai încap şi rătăcesc prin zile şi nopţi ca o nălucă condamnată la însingurare. undeva pe un nor, pe pătratele lui negre şi albe, doi nebuni îşi dispută inima mea într-o încleştare mută ca un balet sinistru. bolnava mea inimă îi priveşte: jalnic trofeu.

apoi vin apele cele mari, acelea care mătură totul în cale, acelea care şterg destinul, tabla de şah şi toate piesele ei, lăsând în urmă o întindere sticloasă. sub ea, ca sub gheţurile morţii, sunt prinsă eu, fără scăpare şi deasupra se aude glasul tău parcă râzând.

mâine o vom lua de la capăt. mâine cu stelele lui incerte ne va promite tot ce nu ne-am spus astăzi. spirale amăgitoare de timp care ne răsucesc şi ne împing în sus cu fiecare atingere. cum îţi spuneam, aşteptarea nu are memorie.

şi chiar de nu ţi-am spus niciodată, încă mă tem să fiu a ta, fără să mă atingi vreodată, aşa cum mă tem să fiu fără de tine. inima mea nu ştie alt algoritm al bătăilor sale, a uitat sau nu a ştiut vreodată să toarcă plin şi rotund ci numai în salturi şi spaime. cheia ei ruginită este parcă dintotdeauna în mâinile tale, prinsă de un inel şi se loveşte de alte şi alte chei.

spune-mi că nu mă iubeşti. pe tabla de şah a cerului, pe pătratele lui albe şi negre, inima mea se sărută uneori cu inima ta. la răspântii de zile, de anotimpuri, de vieţi pe care le trăim diferit, departe, suntem ca doi orbi ce urcă pe scara de sticlă a luminii.

nu, aşteptarea nu are memorie. dar iubirea?

povestea face parte din ciclul de miercuri, cel de adormit pisica.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

35 thoughts on “memorie…

  1. …din moment ce ,totul e Iubire; din iubire se nasc toate si in iubire se sting de asemenea…. ce rost ar mai avea un simplu semn “?” ,eventual pentru a da nastere la o iubire si mai mare.daca iubirea are memorie?! …cu siguranta memoria are iubire…Iubirea nu poseda,decat iubire…

  2. cristian, vorbele se uită pentru că rostirea este purtată de vânt. cuvântul rămâne pentru că este scris. eu aşa cred. winking dar cred şi eu că dragostea se simte în tăcerea dintre două bătăi de inimă. atunci şi îngerii râd.

  3. da, anca, lumina are întuneric aşa cum şi întunericul are lumină, aşa cum binele şi răul se ţin de mână la porţile timpului.

  4. “mâine o vom lua de la capăt. mâine cu stelele lui incerte ne va promite tot ce nu ne-am spus astăzi.”
    – maine ne mangaie mereu cu promisiunea unei noi sperante.
    iubirea are memorie, una selectiva…
    psi, ai pus aici bucati de suflet ce reflecta precum un caleidoscop sentimente, trairi…

  5. na,si eu care am crezut ca lumina are lumina si intunericul are intuneric…
    dar prin acceptare(acceptarea fiind sustinuta tot de o forta,,si anuma forta iubirii),totul este posibil happy

  6. anca nu este vorba de posibil, pentru că posibilul este o acceptare de moment, pe baza percepţiei. realitatea noastră, cea care o vedem este de fapt o sumă de realităţi privite în oglindă. un pas mai la stânga şi imaginea se schimbă, devine alta, realitatea se acoperă cu o alta. întunericul şi lumina sunt indisolubil legate pentru că sunt prin ele însele antagonice, iar noi, călători prin viaţă, le privim alegându-se. chiar şi noaptea cea mai neagră are o lumină a ei, numită speranţă, chiar şi ziua cea mai strălucitoare are umbrele ei pe asfalt. happy

  7. zâmbetul, aşa cum îl gândesc şi îl port eu, anca este un pretext al tăcerii. el nu spune ci ascunde. şi nu, nu este o mască ci un scut necesar.

  8. “mă tem să fiu a ta, fără să mă atingi vreodată, aşa cum mă tem să fiu fără de tine”

    nu ştiu dar, mie mi se pare că şovăiala nu are ce să caute în iubire. are?

  9. tibi, nu are. dar “poveştile de adormit pisica”, dacă îţi aminteşti, vorbesc despre o iubire în orb, pe nevăzute, în absenţă. eu aş spune că este mai degrabă o formă toxică de dependenţă şi cred că cele două personaje, atunci când se vor întâlni, vor suferi.

  10. offf, psi,
    nu-mi place suferinţa. mai ales în iubire. nici măcar dacă este în orb.
    îmi place în schimb cum meşteşugeşti vorbele, cum le suceşti pe toate părţile pentru a le da sensuri noi şi surprinzătoare. asta-mi place.

  11. tibi, mulţumesc.
    despre suferinţă: eu cred că ea se naşte din aşteptări. avea jacques salome o exprimare care, citită prin nu ştiu ce interviu al lui (căci nu am apucat să-i citesc cărţile) mi-a rămas în minte. el spunea despre iubire că este asemeni unei eşarfe la capetele căreia sunt doi oameni şi că de fapt rostul nostru, ca oameni de la capetele eşarfelor noastre, este acela nu de a privi spre celălalt capăt, ci spre acela pe care îl ţinem în mână. de el trebuie să avem grijă. iubirea în frumuseţea ei este exact aceea pe care sfântul apostol pavel a scris-o în epistola sa către corinteni şi în pildele lui Iisus care spunea: iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi. aceasta este iubirea în forma ei curată, ea se dăruieşte, ea nu aduce suferinţă, ci şi mai multă iubire. celelalte sunt doar false iubiri, aparenţe, oglinzi. eu aşa cred.

  12. era simplu, am spus, printre puţinele spuse despre mine, asta: “zâmbetul meu este scut, sufletul meu e oglindă” surpriseops:

  13. raspunsul meu de fapt era…tacere…

    emoticonul de fapt,imi doream eu mult sa-i cunosc “formula” .Dar intre ceea ce tu stii sa “creezi” si mie mi simpatic … este acelasi simtamant.

  14. psi frumos,

    tot de la jacques salome citire :

    ” a te intalni / fara a te restrange
    a te dori / fara a te lua in posesie
    a-ti vorbi / fara a te stapani
    a-ti marturisi / fara a ma trada
    a te pastra / fara a te devora
    a te ajuta sa cresti / fara a te pierde
    a te insoti / fara a te pazi
    si a fi astfel eu insumi / in miezul tainei tale…

    ( declaratia drepturilor barbatului si ale femeii in dragoste )

    happy

  15. Să mă iubească, să nu mă iubească, nici nu ştiu ce aş dori mai mult, amândouă stările au partea lor asumată de durere.

Comments are closed.