poveşti de adormit pisica

primul sărut

mi-ai spus într-o zi că ţi-e dor de mine. şi că ai vrea să mă ţii în braţe. iar eu am tăcut.pe vremea aceea, îmi amintesc perfect, tu erai plecat pe la marele zid, cel pe care mi-l desenai în fiecare seară, bucată cu bucată, de nu mai ştiam care este coapsă şi care cărămidă, dar asta numai atunci când nu erai ocupat să-mi scrii pe foi fragile de orez, numele meu, cu acea pensulă specială, înmuiată în noaptea din tine. mai am şi acum sertarele inimii pline de foile acelea pe care nu le ating de teamă să nu se rupă şi nu le citesc de teamă să nu-ţi stârnesc dorul.

dar să revin la îmbrăţişare, căci despre ea mi-am amintit cu uimire astăzi, pe când am văzut doi tineri îmbrăţişându-se înaintea mea pe stradă, pe mijlocul trecerii de pietoni, în toiul claxoanelor. ea era frumoasă aşa cum numai fetele tinere pot fi, încă lipsită de griji şi cu trupul tot arcuit  în braţele lui, ca şi cum se mai întreba pentru o clipă dacă să se lase deplin în braţele lui ori să mai stea puţin cu tălpile pe pământ şi ochii întredeschişi, privindu-l.

rochiţa îi dezvelea genunchii albi ca două capete de păpuşi zâmbitoare şi florile imprimeului se copseseră roşii, cireşe, pe care el le culegea râzând, cu ochii umbriţi de emoţie, de dorinţă, de soare.

şi în globul de linişte care părea că îi acoperă şi el era frumos şi înalt ca un lujer, cu trup de murg prin care treceau năvalnice apele primei iubiri, freamăt de verde hohotind. şi mai avea, asta m-a surprins, pe buza răsfrântă, abia perceptibil, tristeţea primului sărut, cel pe care nu îl poţi păstra mereu, nu îl poţi repeta pentru că alte şi alte clipe îi înghit unicitatea.

în jurul lor viaţa clocotea mai departe ca o supă uitată pe aragaz, oamenii treceau mai departe nepăsători, absenţi, cărându-şi grijile, fricile, neajunsurile, aproape ferindu-se să-i privească, refuzând să vadă magia clipei, copleşitoarea frumuseţe a întâiului sărut, cel pe care şi ei l-au trăit cândva în plin soare ori pe ascuns şi nici ei nu l-au putut păstra.

şi parcă doar eu mă oprisem şi priveam copleşită, martor mărunt al frumuseţii fără de margini, al minunii şi al întâmplării acesteia că doi tineri, că un sărut, că viaţa…

am plecat mai departe pe drumul meu doar când liniştea s-a spart, iar cei doi tineri, desprinşi din îmbrăţişare, au plecat la rândul lor, ţinându-se de mână.  ea nu mai avea cireşe pe rochie şi parcă nici el nu mai părea atât de murg, clipa trecuse şi în mâinile lor prinse doar floarea strivită în îmbrăţişare îşi bandaja petalele.

mi-ai spus într-o zi că ţi-e dor de mine şi că ai vrea să mă ţii în braţe. am zâmbit. şi în vreme ce îmi dezlegai panglicile şorţului, din oala uitată pe aragaz se risipea în jur un miros de petale strivite ca nişte foi de orez care strigau numele meu muiat în întuneric.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

26 thoughts on “primul sărut

  1. foarte frumos psi; m-ai facut si pe mine sa-mi las un pic gandurile mele si sa stau alatur! de tine sa admir magia clipei primului sarut… sa simt linistea ce-a imbratisat acesta clipa unica…

  2. ca intotdeauna, superb. cred ca daca vei dori vreodata sa ne surprinzi, va trebui sa incepi sa scrii mai urat, caci cu frumusetea cuvintelor tale ne-am obisnuit deja big grin

  3. anaid, mi-am pus şi eu problema aceasta, să ştii. cred că voi încerca un alt registru, să vedem atunci cum va fi.

  4. Ce frumos se aştern gândurile aici, la tine, dragă Psi! Ca un izvor de munte ce susură liniştit şi îţi aduce pace-n suflet…
    Îţi doresc o zi senină! happy

  5. pastram amintirile unor momente intense si uneori de dor de noi cei de de demult facem o reconstituire a celor intamplate asa ca intr-un documentar de pe History Chanel, regasind in personaje euforia noastra, si emotia si visele unor vremuri trecute.

  6. alex, hotărât lucru, la tine mai e vară dacă vorbeşti de izvoare. mie, una, tot ceaiuri fierbinţi îmi trec prin minte astăzi. winking ştii că glumesc, daa?

  7. dunia mi-ai dat o idee: ce-ar fi să facem o mică “şezătoare” de confesiuni despre primul/ prima… din amintiri? primul sărut, prima căzătură, prima floare… hm? bună temă pentru o luni, cred. să vedem, să vedem… mulţumesc mult.

  8. şi io ti pup, draghe. ai venitără acasă? hai că mâine se sparg zăgazurile la voi. sărbătoare mare şi tăt ochiu rumânii o să hie pă voi! 😆 apoi gata, scapi! big grin

  9. Daaa, ştiu! Mai ales că şi eu am început ziua cu nasul în cana cu ceai fierbinte! big grin Ai dreptate, visez şi eu la vara care a trecut, afară e aşa de urât şi plouă… O ploaie măruntă şi rece…
    O zi călduroasă…în suflet! happy

  10. eii psi, cu placere dar e meritul tau!! suna bine, si cum lunea e cenuseareasa saptamanii cred ca ar fi fain sa o aranjam putin happy. astep cu drag tema ta.

  11. ce frumos ai scris psi, ce frumos… happy
    mi-ai facut pofta de un sarut. de primul sarut. ca intotdeauna un nou inceput inseamna si un prim sarut, nu ? happy

  12. o să te contrazic puţin, dunia, pentru că noi, trupa care ne jucăm de atâtea ediţii, lunea postăm provocarea cu titlu dat şi zău dacă nu se nasc poveşti frumoase! dar marţea care vine, titlul dat va fi primul sau prima… găsesc io ce! big grin

Comments are closed.