poveşti de adormit pisica

nu ninge

cred că s-a terminat. mă tem de o vreme că dinspre tine doar tăcerile mă mai încap cu răsuflarea lor, tăcerile sfâşiate uneori de câte o muzică pe care nu o recunosc, ca o respiraţie străină mie.

la început am pus totul pe seama oboselii tale şi am făcut cuminte pasul înapoi. m-am aşezat ca şi altă dată, ghemuită, cu coşul meu de cuvinte în braţe, răsfirându-le cu mână moale şi absentă, cu toată atenţia arcuită spre tine, aşteptându-te. la început nu mi-a fost teamă, eram ca o veveriţă jucându-se cu o ghindă nouă, timpul aşteptării.

abia apoi, când pe dalele reci au început să moară frunzele noastre, când ploaia a tresărit asemeni unui cal nărăvaş, scuturându-şi coama neagră şi udă peste umerii mei, când frigul absenţei tale mi-a ajuns definitiv la inimă, am început să mă tem cu adevărat.

port de o vreme tăcerea ta ca pe o haină de doliu peste un trup de fetiţă ce nu ştie să plângă şi nu înţelege moartea, această sentinţă definitivă căreia oricum nu i se poate opune. şi teama îmi dă să mănânc din blidul ei sărac şi amar, amăgindu-mă cu un zâmbet perfid. cad peste mine amintiri ale zilelor care nu au fost, bucăţi din cuvinte rupte, cioburi ale oglinzilor în care credeam că o să te întâlnesc pe tine. cad peste mine nopţi repetabile şi aproape necoapte, lipsite de incandescenţă, cu siguranţă albite de inutilul clipei, ca nişte fantome deghizate în cavaleri cu figuri triste sau mai degrabă strâmbe. ele nu mă încap, eu nu le aparţin, dar mă simt legată de ele prin absenţă şi prin sânge.

din trupul meu muşcă vidul ca dintr-o azimă, pe sufletul meu nicio cicatrice nu se mai vede căci rană nouă, deplină, mă zideşte şi pentru întâia oară nu mă mai sfâşii de una singură, ci accept, nu mai strig şi nu mai chem, ci tac, nu mă mai răsucesc împotriva lemnului crucii  care mă încape, mă cuprinde şi chem singură cuiele care sfâşie carnea eliberând-o, sevă în bătaia vântului.

pe albul ochilor mi se lipeşte un nor ca din vată de zahăr candel, pe mâna stângă simt limbile de foc ale iadului, iar pe floarea gleznei încătuşate mă sărută un înger.

un zâmbet, cel de pe urmă, mă înfloreşte şi ştiu, pentru întâia şi ultima oară ştiu: te iubesc, te iubesc cu ultima mea răsuflare.

când ochii mi se închid a lacrimă sau a noapte, eu simt în coşul pieptului o nouă inimă zvâcnind: a ta. ea mă aduce înapoi în lumină, orfeu neprivind în urmă, în braţele tale, în viaţa mea al cărei căuş eşti tu.

nu, nici astăzi nu ninge, dar să mă aştepţi deseară căci negreşit am să vin- aşa îmi spui şi eu te cred de fiecare dată, mai cu seamă când ştiu că minţi.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

26 thoughts on “nu ninge

  1. Iar scrii depsre mine, psi? happy glumesc… o gluma nereusita cade obicei. dar la ce te poti astepta de la mine? Scrierile rascolitoare nu pot decat sa mi le asum, egoist si irational happy

  2. fotostefani, eu ţi-aş dărui scrierea cu o condiţie: să nu fie despre tine. despre mine ştiu deja că nu este.

  3. scrierea ta de azi imi pare ca imprima o incruntare pe chip si in suflet, dar vorbele sunt fermecator de bine alese de tine psi, si asa cuvant cu cuvant devii si mai draga!

  4. imi plac mult comparatiile tale, sunt foarte plastice si imbraca intotdeauna forme concrete, sunt puse mereu exact acolo unde trebuie, si astfel ajung exact acolo unde trebuie: in inimile noastre happy

  5. Romantică incurabilă!
    Cuvintele tale se adună în cele mai ciudate metafore!
    Îmi place să-ți ascult povestea, mereu alta!

  6. A, eu (ca si toti ceilalti) sunt o infinitate de puzzle, nu stiu in clipa urmatoare unde ma voi regasi. Si daca ma descopar, e o mare victorie pentru mine. Nu am motive serioase sa ma neg si reneg, fac sfortari de autoacceptare, cu partile mele bune si rele. Cu putin noroc, mai un compromis, mai un bat in balta si cateva curcubee in stropii sariti pe camasa imaculata a celor din jur, pot stabili uneori un echilibru. Daca nu e despre mine, nu ma intereseaza happy Ti-am spus: sunt egoista. Aici prinde bine o spusa grea, a lui unu’Holmes: “E bine sa ne amintim ca Universul – cu o mica,neimportanta exceptie – este alcatuit din ceilalti” Si daca spusa e adevarata, atunci astept de la voi sa fiti universul meu.

  7. zici ca nu-i despre tine scrierea… dar trebuie sa fie careva tangente cu cea despre care scrii(fie ea si o inchipuire) altfel cum de ar crea asa imagini perceptibile metaforele tale?..
    nu am apucat sa-ti spun pana acum ; nasucul acesta care parca se alinta, parca dormiteaza, parca adulmeca ma inebuneste (la avatar ma refer) happy

  8. happy este rod al imaginaţiei, amestecat cu viaţă, poveşti ştiute, citite, auzite şi puţină iluzie, draga mea. da, da şi mie îmi place gravatarul meu de acum. cred că mă reprezintă.

Comments are closed.