poveşti din labirint

frunze în păr

soarele o îmbrăţişă vesel de cum ieşi în stradă şi se privi iar, deşi ea nu prea făcea asta, în vitrina unui magazin, zâmbindu-şi, recunoscându-se. bucle mari şi negre îi încadrau chipul, machiajul discret o lumina şi în zâmbetul toamnei vechea ei rochie neagră era ca un prieten drag, regăsit. niciodată nu îşi imaginase atunci, demult, când o cumpărase, că o va însoţi în multe toamne şi amintiri, în multe momente însemnate şi astăzi dragi. întâlniri, reuşite, împliniri, veniri, plecări. “little black dress”, cea despre care se spune că nu trebuie să lipsească din garderoba unei femei şi pe care ea o iubea cu toate că de-a lungul timpului apăruseră şi alte surate de-ale ei, semănându-i fără să-i ia vreuna locul. sacourile şi pantofii se mai schimbaseră, eşarfele îşi împrumutaseră şi ele alte culori, anii îşi lăsaseră toamnele pe rând peste viaţa ei, numai rochia rămăsese aceeaşi.

zâmbi. îşi pusese nişte perle mari, verzui, în jurul gâtului subţire, de o vreme începuseră să-i placă mărgelele, ceea ce o mira  şi renunţase la cocul spaniol care îi dezvelea chipul. prin minte îi trecu vag gândul că ceva important urma să se întâmple, deşi nu ştia prea bine ce. ziua era una obişnuită şi chiar dacă acasă o aşteptau banalele obligaţii gospodăreşti ea îşi îngădui o plimbare pe aleile parcului mistuit de toamnă şi prin centrul vechi şi neschimbat de atâţia ani. locuri dragi într-o zi frumoasă. merita să mai zăbovească puţin. îşi aminti de vremurile acelea uitate în care, răţuşcă la vremea adolescenţei fiind, se ascundea solitar în spatele unei cărţi, pe o bancă. multe cărţi şi multe bănci purta în amintire.

urcă pe strada plină de oameni, de magazine şi de terase, pe unde umblase iarăşi de atâtea ori, fie singură, fie însoţită, strada plimbărilor, a mărţişoarelor, a atâtor poveşti ale ei şi ale tuturor. recunoscu locuri, văzu absenţa unor magazine, intră în altele, atinse cu mâna eşarfe, admiră pietrele bijuteriilor, privi oamenii. îşi cumpără flori de culoarea coniacului şi zâmbi florăresei pe care o ştia de când lumea, răsfoi cărţi şi admiră în căuşul lor de catifea stilourile scumpe, renunţă să intre în parfumerie deşi o vânzătoare parcă o îmbia, astăzi însă voia să simtă doar mirosul de toamnă şi de viaţă. trecu repede cu privirea printre podoabele argintate ale meşterilor artizani.

– căutaţi ceva anume?

– nu, doar mă uit- formula obişnuită, de retragere, iar în gând: “mă uit după o pisică” întotdeauna făcea asta deşi rar de tot le găsea, parcă tot mai rar.

vase de ceramică în care se mai simţea mirosul de lut ars, lumânări parfumate, calupuri colorate de săpun, insigne vechi şi amuzante, podoabe din lemn şi coral, oameni neştiuţi, turişti şi localnici, miros de cafea şi de covrigi calzi, porumbeii primindu-şi bucăţile de pâine, voci, muzică, pensionari la soare, copii alergând, îndrăgostiţi, mame cu mâinile înrobite de sacoşe, farfurii aburind a mâncare, ziare, ciocolată topită în îngheţată, freamăt, forfotă, viaţă, o zi de octombrie tivită cu miere, muzica din căştile ei. şi numele ei.

întoarse capul surprinsă pentru că vocea venea direct din trecutul ei. cât trecuse: douăzeci de ani? mai mult? îl recunoscu după ochi: aceiaşi, la fel de albaştri, la fel de adânci, la fel de calzi şi pe care ea îi iubise atât de mult. argint pe tâmple, peste zâmbet şi peste soţia lui.  se aşeză alături de ei, la masă şi comandă o cafea. sau nu, parcă el o comandase, amintindu-şi cum îi plăcea ei: neagră, fără zahăr.

– ce mai faci?- mâini atinse părelic, politeţuri. firma, copilul, casa, impozitele, vacanţele, nume vechi de multă vreme nerostite şi iar zâmbete. soţia lui dispărând în magazin ca şi cum el ar fi avut nevoie de o papiotă de aţă. sau altceva, la fel de inutil de fapt. tăcere. şi iar vocea lui:

– îţi aminteşti cum stăteam amândoi ore în şir pe marginea trotuarului?

da, îşi mai amintea. şi încă multe altele îşi amintea: atingerea aceea numai a lui, accidentul, trenurile, noaptea, lacrima, teama, protezele, plecarea, toate câte fuseseră îi erau amintiri. în ceaşcă cafeaua se stinsese şi ea se ridică netezind imaginare cute ale rochiei. el o prinse de mână, căutându-i privirea.

– esti frumoasă ca toamna!

vântul îi aduse câteva frunze în păr şi inima i se rostogoli pe jos ca o ghindă. se ascunse în zâmbet, se înfăşură în el cu toată puterea strivind florile, lipindu-le de trup ca un scut.

– te-am iubit mai mult după ce ai plecat şi mai cred şi acum, deşi ştiu că tu nu, că el ţi-ar fi fost mai potrivit. mi-ar fi plăcut să fi fost şi el astăzi, cu noi. o să-i spun că te-am văzut.

ea tăcu. ea plecă. frunzele încă îi mai luceau în păr ca o podoabă şi el o privi cum dispare dreaptă, fără să privească înapoi, ca în urmă cu mulţi ani, când o alungase. plecase grăbită, cuvintele o ajunseseră cumva şi trebuia să le scrie. şi ştia acum, chiar dacă nu mai conta, că şi el o iubise. da, rochia neagră îi adusese iarăşi ceva important: cineva acasă o aştepta, cel drag. grăbi pasul fericită. curând ochii de culoarea cafelei îi vor zâmbi, ea îşi va face un ceai şi se va apuca de scris.

– pe unde ai umblat? ai atâtea frunze în păr!

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

52 thoughts on “frunze în păr

  1. Ai scris aproape de sufletul meu happy
    in toamna vietii toate amintirile isi au o nota de tristete desi asta nu inseamna neaparat ceva grav!
    cat despre rochia neagra… mi-as fi dorit sa o numesti “la petite robe noire” caci ea a fost trucul suprem al lui Coco Chanel.
    Esti asa de sensibila…
    O saptamana buna iti doresc.

  2. ” Ea tacu. Ea pleca ”
    Nu stiu sa-ti explic de ce intreaga forta a povestirii tale s-a concentrat parca in cuvintele acestea.
    Frumoase frunzele tale in par, frumoase tare.

  3. mi-a placut mult comparatia cu ghinda… trecutul e bine sa ramana acolo unde e, e dus demult. “little black dress” e norocoasa ca-l are pe cel drag alaturi.

    asa cum prezinti tu toamna e imposibil sa fii trist in explozia de culori, texturi, arome…mi se face dor sa rasfir lumea, sa ma bucur de toti cei din jur, trecand nestiuta printre ei.
    multumesc, stii tu cum sa ma faci sa surad mereu!

  4. frumoasă povestioara, i-a plăcut purtătorului paporniţei, care, în semn de mulţumire, îţi lasă nişte iarbă prin păr happy

  5. ti-ai pus tu rochia neagra dar parca esti mai dezbracata ca oricand…prea se vad bucatele din sufletul tau….sau doar imaginatia mea le vede happy

  6. atunci se pare că am sfidat amândoi burghezia, rata pentru că şi mie îmi plăcea să stau pe bordură. winking şi nu, culorile nu s-au terminat, vor mai fi. toamna e atât de bogată!

  7. lotusica, aşa cum am scris, mie îmi pare că ea mai mult a tăcut… mulţumesc frumos, parcă mi-aş pune nişte frunze în păr astăzi. happy

  8. redsky, dacă ai zâmbit, atunci bucuria este a mea. eu acesta cred că este rolul poveştilor. mulţumesc.

  9. Frumos ! Cred că ar fi bine să fie adunate într-un roman, de dragoste, firește.

    Îmi pare aproape inutil să afirm că mi-a plăcut. Ca și cum aș vrea să demonstrez o axiomă.

  10. vero, eu ştiu că mă citeşti. şi ştiu că timpul nu-ţi este mereu prieten. dar simt venind un zâmbet mereu de la tine şi grişka. şi mă bucură…

  11. fields, eu cred că sunt fericiţi. oricât ne-ar atinge nostalgia trecutului, prezentul este cel care ne face să zâmbim de fapt. mâna care ne susţine astăzi şi nu cea de ieri.

  12. carmen, mulţumesc mult. ai văzut că m-am străduit să pun dialog? surpriseops: mi-am făcut lecţia? şi da, cred că povestea de astăzi va face parte din cărticică.

  13. Trec şi eu şi doar salut… nu mai am ce spune happy
    Mi-am amintit doar de parfumul “Little black dress”…

  14. rokssana, recunosc, sunt multe din mine în “ea” bucăţele de ieri- adoram să stau pe bordură şi să citesc în parc- bucăţele de astăzi- rochia neagră pe care o iubesc, dar este şi multă imaginaţie, aşa cum şade bine oricărei poveşti. iar el? el este conturat după un fost coleg de şcoală de-al meu. dacă va exista o continuare veţi afla povestea lui tristă…

  15. valentina, nu e chiar un parfum bun; avon, nu? ştii ce merge bine cu little black dress de fapt? snobul chanel 5. aşa cum spunea şi cita, micuţa rochie neagră de la coco chanel vine, iar no.5, parfum al orgoliului, i se potriveşte.

  16. Nu prea mă pricep la parfumuri, mi-am amintit doar denumirea… Chanel 5 îmi pare cunoscut, mi se pare că a avut mătuşa mea… Da’ din nou… nu prea mă pricep surpriseops: Mulţumesc pentru informaţie !
    Mi-a venit şi mie în schimb o idee cu frunzele, cam stângace, ce e drept…

  17. psi,
    Am „furat„ frânturi, unele fac parte din mine, doar că le-ai spus tu, altele fac bine, pentru că suntem asemenea frunzelor.
    Ador toamna!
    Și-mi plac frunzele, de când mi-am schimbat biblioteca, nu mai am cum să le țin până primăvara- între geamurile celeilalte își păstrau culoarea, și farmecul, și poveștile!
    Mărgele verzi? Minunate!
    Atingeri, frânturi de gânduri- asta este femeia!
    Astea-s poveștile din care ne compunem și ne tot desfacem în patru și în patruzeci și patru!
    Îmbrățișez gândurile tale risipe printre frunze!

  18. vali, tu nu scrii stângaci, ştiu eu. winking vin acum să te citesc. şi am o rugăminte la tine: mă întrebase ieri cita cum se postează muzică pe platforma blogspot. o ajuţi tu, te rog? (eu nu cunosc cum e blogspotul şi de aceea…winking mulţumesc mult.

  19. gina, surpriseops: nu mai am niciun cuvânt. aprecierea ta mă copleşeşte. şi mă bucur că toamna ne este asemenea în suflet. îţi mulţumesc mult. da, am şi mărgele verzi, chiar mâine cred că le voi purta.

  20. tu mereu, jorji, am şi zile anapoda când nu se leagă cuvintele. dar fiind blogul meu, pe acelea, nelegatele, nu le postez. winking ti pup. mai ascult o dată celelalte cuvinte ca să fie şi de la tine.

  21. Ăă, sigur, dar nu ştiu dacă se referă la muzică, ca şi videoclip sau pornire automată, când cineva accesează blogul?
    Dacă e vorba de videoclip… doar se copiază codul de pe YouTube (embedded code/cod de încorporat).

  22. mi s-a taiat respiratia………am citit aproape pe nerasuflate…….cita placere!…..eu, in povestea ta, plimbindu-ma toamna in Sibiu, oprindu-ma la o cafea la Imparatul, cu o familie de vechi prieteni din copilarie…….ii simt aroma, imi incalzesc minile pe ceasca alba, ma bucur de fiecare frunza in par……..

    multumesc. mai scrie, te rog!

Comments are closed.