poveşti din labirint

bătrânul

trecuse deja multă vreme de când tăcea, nici nu mai ştia de fapt de când îşi păstra cuvintele pentru sine ca pe nişte petre de domino pe care odată rostogolite nu le-ar mai fi putut opri. şedea lipit de copac, fără să aştepte ceva, doar privea în jur încercând să-şi aşeze gândurile peste vara care trecuse, peste timpul acesta risipit, prea repede dus, prea grăbit.

în apropiere, undeva, se auzea apa curgând, vălurind, nici nu ştia prea bine, poate un lac cu bărci, poate un fir de râu, îi simţea însă umezeala ca şi cum şi-ar fi întins nada spre ceilalţi, spre oamenii care forfoteau. nu şi el, căci el părea una cu copacul. sângele lui se amestecă cu seva, sângele lui deveni verde, frunză, şoaptă, tăcere. pe ochii închişi se ghicea scoarţa născându-se şi braţele i se ridicară tot mai sus, crengi spre lumină.

deschise ochii a uimire şi a înţelegere, căutând confirmarea în ceilalţi, dar nimeni din jur nu părea să fi văzut ceea ce trăise el într-o singură clipă de parcă era invizibil ori, şi mai rău, nici nu era acolo. încercă să ghicească semnul de om pe trupul altor copaci dar nu îl găsi, fie pentru că soarele îl ştersese, fie pentru că nu era vizibil. renunţă.

ceva mai încolo, pe o bancă, două tinere ciripeau vesel, luminate a râs. una dintre ele avea părul roşu şi lung, ca frunzele în rugină şi atunci când râdea şuviţe îi alunecau pe gât ca nişte panglici de mătase sorbindu-i tinereţea. cealaltă, mai reţinută,  se mulţumea să zâmbească plecându-şi ochii întunecaţi, de tăciune, pe albul aproape sidefat al bluzei şi răspundea şoptit, aproape sfios, la chemările prietenei sale.

pe aleea şerpuită trecură doi tineri ţinându-se de mână şi el le ghici dragostea în împletirea mâinilor, le văzu urmele de sărut lucind încă pe buze, le simţi tinereţea clocotind şi le dărui un zâmbet pe care, aşa i se păru, fata îl prinse cu mâna rămasă liberă şi îl duse între ei ca pe o taină pe care o striviră ceva mai încolo, într-o nouă îmbrăţişare.

apăru, de niciunde parcă, un bunic ţinându-şi de mâini cei doi nepoţei, o fetiţă şi un băiat cu glasurile lor cristaline de care erau prinse şiraguri lungi de clopoţei. bunicul îi privea cu o dragoste mare, nesfârşită, aproape rotundă, atent la întrebările lor curioase care se tot rostogoleau spre el. fetiţa îl privea cu aceiaşi ochi calzi, moşteniţi de la el, băieţelul îi purta pe chip zâmbetul lui de băieţaş sperios, cel de demult şi bunicul se topea de emoţia şi fericirea clipei, recunoscându-se iar şi iar în chipurile lor, cele care aveau să ducă mai departe şi parte din viaţa lui în propriile lor vieţi.

omul zâmbi iar de lângă copacul său, privindu-şi ceasul cu genele verzi. era timpul să plece, era aşteptat. lângă el, pe cartea rămasă deschisă, cu filele ei albe şi încă nescrise, i se păru că vede o umbră ca un căpşor de pisică.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

56 thoughts on “bătrânul

  1. dragii mei, aşa cum am promis, iată şi răspunsul, aşa cum l-a ghicit rokssana: tibi este eroul ghicitorii mele de astăzi iar indiciile sunt următoarele: cartea cu pagini albe (pentru că tibi iubeşte cărţile şi fiecare nouă carte ce stă să se nască îi aduce un motiv de bucurie), genele verzi (pentru că tibi tocmai ne-a dezvăluit deunăzi că are ochii verzi) şi bunicul cu nepoţi (pentru că tibi îşi doreşte mult un nepoţel, iar eu îi doresc să aibă parte de doi care să îl împlinească şi să îl bucure) restul textului a fost… doar o poveste despre plimbarea eroului nostru prin labirint.
    tibi, îţi mulţumesc mult, pentru tot. happy
    şi un dar pentru voi toţi:

  2. psi
    (ch)iar mai lăsat cu gura căscată; deşi sînt încredinţat că descrierea ta este mai bună decît originalul, îţi mulţumesc tare mult. şi mulţumesc tuturor celor care îţi împărtăşesc această părere onorantă despre (şi pentru) mine. surpriseops:

  3. Azi am intrat pe blogul fiecaruia si cautam indiciile prin posturile fiecaruia…unul n-avea carti,altul nu scrisese depre bunici sau alee cu indragostiti..Si ma tot gandeam asa,dar nu mi-am dat seama.

  4. tibi, cum spuneam şi la tine astăzi, ia pofteşte de te priveşte tu în oglinzile potrivite! apoi mai vorbim, daa? şi nu surpriseops: că nu ai de ce.

  5. sara, indiciile pe care le-am lăsat se refereau la ceea ce eu şi de fapt noi ştim despre tibi. şi recunosc că povestea s-a înşirat singură, aşa a vrut ea să vină, după ce mă gândisem destul de mult şi eram pe cale să renunţ la povestea de astăzi…

  6. lotusel, eu cred că s-a recunoscut în scrierea-mi încă de dimineaţă, oricât am învăluit eu povestea… winking dar lasă că vine şi rândul tău, n-ai grijă! 😆

  7. Eu unul recunosc că-mi plac! O “ghicitoare” frumos “împachetată” în cuvinte, aşa cum ştii tu, dragă Psi! Mie mi-a plăcut că ai strecurat mai la urmă şi un “căpşor de pisică”, ca să fie ghicitoarea mai faină! happy
    O seară bună!

  8. zambet tie Psi happy
    spune cand vei dori, cum vei simti, cum iti va veni. sigur va fi minunat.si eu am sa raman muta, iti spun de acuma. ca nu prea stiu cum sa reactionez cand primesc daruri de suflet.

Comments are closed.